Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:13 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Administratorul unei societăţi din Constanţa, trimis în judecată de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene. Ce prejudiciu au stabilit anchetatorii

ro

08 Nov, 2017 14:03 503 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: 
MINEA MIHĂIȚĂ, în calitate de administrator al SC Osetra Farm SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

SC OSETRA FARM SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
La data de 30 noiembrie 2011, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, inculpatul Minea Mihăiță, în calitate de administrator al SC Osetra Farm SRL, cu rea-credință, a anexat la cererea de finanțare un certificat de atestare fiscală fals. În cuprinsul acestui document se menționa că SC Osetra Farm SRL nu avea, la momentul respectiv, obligații de plată către bugetul de stat, aspect nereal, cunoscut de inculpat.
Ca urmare a acestei conduite infracționale, inculpații au obținut, pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 2.362.572,35 lei, sumă cu care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatei SC Osera Farm SRL. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Ti-a placut articolul?

Comentarii