| Anunturi imobiliare de la particulari
Anunturi Constanta
| Invatamant in Constanta | Căsătorii
| Divorţuri (Conform portalului Ministerul Justitiei-Judecatoria Constanta)
| Decedati | Nasteri |
RCA-Ieftin.ro
Ministerul Afacerilor Externe
MAE saluta aniversarea Zilei Internationale a Francofoniei
MAE saluta aniversarea Zilei Internationale a Francofoniei |
|
Sambata, 20 Martie 2010 | 21:34:00 România celebrează astăzi, 20 martie 2010, Ziua Internaţională a
Francofoniei, alături de cele 70 de state şi guverne membre ale
Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), sub deviza «La
diversité au service de la paix ».Ministerul Afacerilor Externe PrintTag-uri: Comunicate de presa Ministerul Afacerilor Externe MAE salută aniversarea Zilei Internaţionale a Francofoniei (806) Totodată, anul acesta se împlinesc 40 de ani de la înfiinţarea Francofoniei instituţionale. În context, MAE a demarat încă de la începutul lunii martie seria de manifestări culturale, artistice şi de diplomaţie publică, atât în ţară, cât şi în străinătate, prin intermediul misiunilor diplomatice. Scopul acestor activităţi este de a reafirma identitatea francofonă a României şi de a face mai bine cunoscute, în relaţia cu statele partenere francofone, cultura şi civilizaţia românească. Printre evenimentele pe care MAE le derulează în continuare prin intermediul misiunilor României în străinătate, menţionăm: Ambasada României în Republica Franceză Ambasada României la Paris va organiza astăzi, 20 martie, în cooperare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi Delegaţia Generală pentru Limba Franceză din cadrul Ministerului francez al Culturii şi Comunicării ceremonia înmânării premiilor în cadrul concursului Philippe-Senghor. Ceremonia va fi urmată de un spectacol oferit de laureaţi. La acest eveniment este aşteptat să participe academicianul Erik Orsenna. Informaţii suplimentare: Concursul Philippe-Senghor este dedicat copiilor de vârstă şcolară, scopul său fiind favorizarea dezvoltării imaginaţiei şi capacităţii de exprimare în limba franceză a tinerilor. Copiii trebuie să redacteze finalul unei povestiri al cărei prim paragraf aparţine unui scriitor francofon celebru. Scriitorii care au propus texte pentru Concursul Philippe-Senghor sunt: Erik Orsenna (2006), Fatou Diomé (Senegal, 2007), Amin Maalouf (2008), Michèle Rakotoson (Madagascar, 2009), Dany Laferrière (Québec, 2010). Seria manifestărilor va continua cu evenimentul organizat la 30 martie în cadrul programului RO 20, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor şi Doctoranzilor Români din Franţa (ADERF). Manifestarea îşi propune să scoată în evidenţă, atât dimensiunea francofonă a României, cât şi legăturile cu trecutul recent. Programul serii va debuta cu o expunere susţinută de Matei Cazacu, profesor la Institutul Naţional al Limbilor şi Civilizaţiilor Orientale (INALCO), cercetător la Centrul Naţional de Studii în Ştiinţele Sociale (CNRSS), privind impactul pe care evenimentele din decembrie 1989 l-au avut asupra diasporei româneşti din Franţa. Seara va continua cu proiecţia filmului „Amintiri din epoca de aur 2 - Dragoste în timpul liber", în realizarea lui Cristian Mungiu, Ioana Uricariu, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Cristian Popescu. Ambasada României în Regatul Ţărilor de Jos Ambasada României în Regatul Ţărilor de Jos va organiza astăzi, 20 martie, expoziţia fotografică „Paris văzut de diplomaţi români". Astfel, la sediul Institutului Francez/Maison Descartes din Amsterdam, vor fi expuse 25 de fotografii în format A3, realizate de diplomaţi din cadrul misiunii. Misiunea a organizat şi o prezentare a influenţelor şcolii franceze de arhitectură asupra Micului Paris - Bucureşti în secolul al XIX-lea, vizibile îndeosebi prin clădirile în stil eclectic ridicate după planurile arhitecţilor A. Gottereau, P. Galeron, A. Ballu şi L. Blanc. Prezentarea realizată de misiune va avea loc la sediul Institutului Francez/Maison Descartes din Amsterdam. De asemenea, ambasada României la Haga va organiza la 24 martie expoziţia „Retrospectivă de pictură românească" şi lansarea albumului de artă „Prezenţe ale picturii contemporane româneşti în Franţa, cu Soleil de l'Est, între 1990-2008", în colaborare cu Asociaţia Culturală Internaţională „Soleil de l'Est" din Franţa. La sediul misiunii vor fi expuse 25 de lucrări realizate de 15 artişti români, pe perioada participării la taberele de creaţie desfăşurate de către Asociaţie în Franţa, de două ori pe an, la Briare şi Collioure: Dalia Bialcovski, Cristina Ciobanu, Horea Cucerzan, Suzana Fântânariu, Dan Hatmanu, Ana-Ruxandra Ilfoveanu, Nicolae Iorga, Lucian Liciu, Romul Nuţiu, Ştefan Pelmuş, Vasile Pop-Negreşteanu, Ciprian Radovan, Gabriel Stan, Vasile Tolan, Corneliu Vasilescu. Cu acest prilej, preşedintele Asociaţiei, Michel Gavaza, va prezenta expoziţia şi albumul de artă. La eveniment au fost invitaţi membri ai corpului diplomatic şi personal din cadrul organizaţiilor internaţionale cu sediul la Haga, oficialităţi locale, jurnalişti, reprezentanţi ai comunităţii de români din Olanda. Ambasada României în Republica Democratică şi Populară Algeriană Ambasada României la Alger va prezenta, la 21 martie, proiecţia filmului „Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean, în cadrul „Zilelor Filmului Francofon", care se desfăşoară la Alger în perioada 19-25 martie. În cursul lunii următoare, în cadrul aceleaşi manifestări, filmul „Hârtia va fi albastră" va fi proiectat şi în alte 3 oraşe algeriene: Constantine, Oran şi Bejaia. Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva Misiunea organiză la 23 martie la Palatul Naţiunilor o expoziţie de panouri fotografice intitulată "Art Nouveau en Roumanie" - "Diversité et Dialogue architectural". Evenimentul este realizat cu sprijinul Comitetului pentru Acţiuni Culturale din cadrul ONUG, al reprezentanţei OIF în Elveţia şi se află sub patronajul directorului general al Oficiului Naţiunilor Unite de la Geneva, Serghei Ordzhonikidze. Vernisajul expoziţiei va avea loc în prezenţa prof. dr. Sorin Vasilescu de la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu", autorul expoziţiei, care va susţine o intervenţie, alături de ambasadorul României şi reprezentantul conducerii UNOG. La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai conducerii ONUG, reprezentantul permanent al OIF la Geneva, ambasadori ai statelor membre şi ai corpului diplomatic, precum şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti. Delegaţia Permanentă a României la UNESCO- Paris Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO va organiza, la 24 martie, în parteneriat cu Centrul Internaţional de Studii şi Cercetări Transdisciplinare (CIRET) din Paris, cu susţinerea Institutului Cultural Român (ICR), Asociaţiei "Românii din Franţa " (RDF) şi Asociaţia pentru Dialog între Ştiinţă şi Dialog în România (ADSTR), simpozionul internaţional „La confluenţa a două culturi: Lupaşcu astăzi". Sunt invitaţi reprezentanţi ai mediului academic, universitar şi diplomatic din România, Belgia, Elveţia şi Franţa. Evenimentul va fi deschis prin alocuţiunea ambasadorului Nicolae Manolescu. Vor susţine prelegeri: Horia-Roman Patapievici, Adrian Cioroianu, Ioan Chirilă, Stéphane Lupasco, Jean-François Malherbe, Thierry Magnin şi Edgar Morin. Ambasada României în Australia Ambasada României la Canberra va continua seria de evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Francofoniei participând la o serie de activităţi de diplomaţie publică şi culturală, dintre care amintim: - Susţinerea de către un reprezentant al ambasadei, în data de 23 martie, a unei prelegeri, în limba franceză, cu privire la aportul României, ca stat european şi francofon, la mişcarea internaţională francofonă. Manifestarea va avea loc la Telopeea Park School, singurul liceu australian cu predare în limba franceză din Canberra. Expunerea va cuprinde, alături de dimensiunea politică şi culturală, şi elemente de promovare a sistemului educaţional şi a specificului/valenţelor turistice ale României. Ambasada României în Republica Peru Ambasada României la Lima participă, în perioada 15-28 martie 2010, cea de a XVI -a ediţie a Săptămânilor Francofoniei, organizate în Peru. Printre manifestările din cadrul acestei ediţii, se numără: - Prezentarea filmului „Examen", în regia lui Titus Muntean şi a scurtmetrajului „Visul lui Liviu", în regia lui Corneliu Porumboiu. Au fost programate 12 reprezentaţii la sediul central al Alianţei Franceze din Peru şi sediile aceleiaşi instituţii din Lima şi din provincie (Cusco, Huancayo, Iquitos, Piura şi Trujillo), precum şi la Centrul cultural al Universităţii Catolice. - Înregistrarea, la postul cultural Filarmonia, aparţinând radioului public din Peru, a programului de muzică pe versuri de Mihai Eminescu, precedat de prezentarea creaţiei eminesciene. Emisiunea va fi difuzată în cadrul programului „Podio internacional", alături de programele Elveţiei şi Marocului. Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului Ambasada României la Luxemburg, în colaborare cu Centrul Cultural Francez din Luxemburg şi cu Centrul Cultural de Întâlniri Abaţia din Neumünster, organizează în perioada 18-24 martie 2010 expoziţia de fotografie cu titlul "Bucarest - le Petit Paris". Expoziţia constă într-o serie de montaje de fotografii cu text bilingv, român şi francez, ale unor clădiri din Bucureşti cu o arhitectură similară cu cea a unor clădiri din Paris, expresie a impactului pe care modelul cultural francez l-a avut asupra construirii identităţii moderne române, nu numai la nivelul literaturii, culturii, moravurilor, ci şi la cel al arhitecturii, urbanisticii şi artelor decorative. Montarea la Luxemburg a expoziţiei a fost posibilă prin sprijinul Institutului Cultural Francez din Bucureşti. Expoziţia are loc în Claustrul Centrului Cultural de Întâlniri Abaţia din Neumünster, cel mai prestigios lăcaş de cultură din capitala Marelui Ducat şi poate fi vizitată în perioada 18-24 martie 2010. Ambasada României în Republica Federală Democratică Etiopia Cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei, la Alliance Ethio-Française din Addis Abeba, ziua de 26 martie va fi „Ziua României". Cu această ocazie la eveniment vor fi invitaţi oficiali etiopieni, şefii misiunilor ţărilor francofone din Addis Abeba, studenţi, elevi ai Liceului Gebremariam (cu predare în limba franceză), iar şeful misiunii va prezenta contribuţia şi rolul activ al României în cadrul OIF. În cadrul manifestării va fi proiectat filmul „Ryna" (în regia Ruxandrei Zenide), subtitrat în franceză. Informaţii suplimentare: Ziua Internaţională a Francofoniei este sărbătorită în fiecare an la data 20 martie şi este dedicată limbii franceze şi promovării solidarităţii şi cooperării dintre statele francofone. În 2010, ziua de 20 martie are o semnificaţie deosebită marcând 40 de ani de la crearea, la Niamey, în Niger, a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, actuala Organizaţie Internaţională a Francofoniei. Manifestările organizate în marja Zilelor Francofoniei stau sub semnul „tinereţii", având în vedere că 2010 a fost proclamat „Anul Internaţional al Tineretului" de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. România este un membru activ al OIF şi se alătură, în fiecare an, statelor francofone de pe toate cele cinci continente, pentru a celebra, cu prilejul zilei de 20 martie, bogăţia şi diversitatea lumii francofone. Sărbătorirea Zilei Internaţionale a Francofoniei reprezintă o ocazie pentru consolidarea relaţiilor de prietenie între statele francofone şi pentru evidenţierea bogăţiei şi diversităţii expresiilor culturale la nivelul statelor şi guvernelor membre ale OIF. Mai multe informaţii referitor la acţiunile organizate de MAE şi de misiunile României în străinătate pentru celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei pot fi obţinute în cadrul secţiunii special dedicate evenimentului de pe site-ul MAE - „Francofonia în România", link: http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=42571. Comentarii (0)
![]() Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| Newsletter » |
|---|
|
Aici va puteti abona la newsletterul
|
| vrajitorul | |
|---|---|
|
|
|
|
| anvelope de iarna | |
|---|---|
|
| Publicitate | |
|---|---|
|