Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:25 12 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intrevederea ministrului afacerilor externe Teodor Baconschi cu ministrul pentru afaceri federale si europene al landului Bavaria, Emilia Müller

ro

02 Jul, 2010 14:54 686 Marime text

 1 iulie 2010

Întrevederea ministrului afacerilor externe Teodor Baconschi cu ministrul pentru afaceri federale şi europene al landului Bavaria, Emilia Müller

Ministrul afacerilor externe Teodor Baconschi a avut astăzi, 1 iulie 2010, o întrevedere cu doamna Emilia Müller, ministrul pentru afaceri federale şi europene al landului Bavaria. Întâlnirea face parte dintr-o suită de contacte româno-germane de înalt nivel, preconizate pentru anul 2010.

Părţile au pus accentul pe cooperarea economică, ministrul Baconschi exprimând dorinţa părţii române pentru o creştere a volumului investiţiilor germane în ţara noastră.

O altă temă centrală a discuţiilor a constituit-o Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, respectiv, identificarea unor oportunităţi de cooperare româno-bavareze, care să contribuie la concretizarea acestei strategii. A rezultat existenţa unor domenii de interes comun şi cu potenţial regional, precum utilizarea energiei regenerabile, protecţia mediului, transporturile şi turismul.

Având în vedere experienţa comunitară a Germaniei, în special a landului Bavaria, ministrul Baconschi a solicitat asistenţa şi expertiza părţii bavareze pentru accesarea şi absorbţia fondurilor structurale, astfel încât Strategia Dunării să beneficieze de  proiecte realizabile şi  sustenabile din punct de vedere financiar.

Cei doi miniştri au trecut în revistă temele de interes comun ale agendei europene şi ale situaţiei regionale. În context, oficialul român a reiterat sprijinul pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova, şi a pledat pentru sporirea rolului UE în soluţionarea conflictului transnistrean.

Nu în ultimul rând, cei doi miniştri au evocat rolul major al minorităţii germane din România, respectiv al comunităţii române din Germania, în dezvoltarea dialogului dintre cele două societăţi.

Elemente de context
Doamna Emilia Müller, ministrul pentru afaceri federale şi europene al landului Bavaria, copreşedinte al Comisiei Mixte Guvernamentale România – Bavaria se va afla în România, în perioada 1 – 2 iulie 2010 pentru a participa la cea de-a VII-a sesiune a Comisiei.
Cu acest prilej va fi dezbătut şi aprobat Protocolul celei de-a VII-a sesiuni a Comisiei Mixte Guvernamentale România-Bavaria.
Doamna Emilia Müller, ministrul pentru afaceri federale şi europene al landului Bavaria va avea întâlniri cu ministrul român al afacerilor externe, precum şi cu titularii portofoliilor economiei, comerţului şi mediului de afaceri şi dezvoltării regionale şi turismului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii