Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:26 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou scandal la Cernavodă Mariana Mircea, acuzată că vrea să vândă un parc pe bucăţi (document)

ro

01 Oct, 2010 02:55 4020 Marime text

deschidere_sate.jpgPrimăriţa a încercat, în repetate rânduri, să introducă în Consiliul Local proiectul pe care l-a iniţiat, însă majoritatea consilierilor s-au opus.

DSCF1523.jpgPrimarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a intrat din nou în conflict cu majoritatea aleşilor locali ai oraşului după ce ar fi încercat să introducă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care intenţionează să vândă bucăţi din parcul situat pe strada Dunării şi pe strada 24 Ianuarie.

DSCF1524.jpgPotrivit consilierului local Dumitru Chivu, primarul oraşului Cernavodă ar fi încercat în mai multe rânduri să introducă pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local proiectul prin care ar urma să vândă prin negociere directă o suprafaţă de 3.021 mp de teren situat pe strada Dunării şi pe strada 24 Ianuarie. „Vânzarea se va face la cerere, prin negociere, direct către proprietarii locuinţelor de la adresa terenului, în urma unor evaluări ce vor fi aprobate de Consiliul Local", se arată la art. 1, alin. (2) al proiectului de hotărâre. Aleşii locali s-au împotrivit însă acestui demers şi au votat majoritatea împotriva introducerii pe ordinea de zi a proiectului. Potrivit consilierului Dumitru Chivu, aleşii locali nu ar fi fost de acord cu supunerea la vot a acestui proiect de hotărâre pe motiv că terenul pe care primarul vrea să-l scoată la vânzare este de fapt o bucată din parcul din acea zonă a oraşului. Este vorba mai exact despre şapte suprafeţe de teren pe care Mariana Mircea ar vrea să le vândă celor care locuiesc în zonă.

Hristea: „Am auzit că unii sunt rude cu ea"

DSCF1525.jpg„Acolo sunt curţi şi grădini făcute de fiecare dintre locatarii din zonă, iar primăriţa vrea să scoată la vânzare loturi din parc", ne-a declarat consilierul local PSD Dumitru Chivu, propus la rândul său de Mariana Mircea spre a fi exclus din Consiliul Local în repetate rânduri.

Faptul că terenul în suprafaţă totală 3.021 mp face parte din parc este întărit şi de către viceprimarul oraşului, Floriean Hristea, care ne-a declarat că suprafaţa respectivă este înregistrată ca spaţiu verde. „Acest proiect nu va trece niciodată pentru că nu este legal. Legea spune că ai voie să scoţi la vânzare doar jumătate din suprafaţa pe care este construită casa şi nu sute de metri aşa cum vrea primăriţa", ne-a declarat vicele din Cernavodă. Potrivit lui Floriean Hristea, primăriţa ar vrea să le vândă celor care au case adiacente parcului, atât suprafaţa din jurul locuinţei, cât şi jumătate din parcul existent. În plus, atât consilierul Dumitru Chivu, cât şi viceprimarul Hristea spun că printre cei care au solicitat să li se vândă teren din parc ar fi şi rude ale Marianei Mircea. „Am auzit că sunt rude de-ale ei pe acolo, fini sau aşa ceva", ne-a declarat vicele.

Iată lista beneficiarilor

DSCF1528.jpgLista persoanelor ce ar urma să beneficieze de pe urma acestui proiect cuprinde opt nume: Dănuţ Mircea Zaharia, Traian Adam, Mariana Mocanu, Octavia Rudu, Stelian Soare, Dan Iana, Ana-Maria Nicoleta şi Adriana Giorgiana Lazăr.

De precizat că am încercat să o contactăm telefonic şi pe Mariana Mircea pentru a răspunde acuzaţiilor ce i se aduc, însă nu a răspuns la telefon. În ediţia online a ziarului veţi putea vizualiza proiectul de hotărâre iniţiat de primarul oraşului Cernavodă căruia i s-au împotrivit majoritatea consilierilor locali. După cum se va observa în anexa proiectului, una dintre suprafeţele ce urma să fie vândută direct către unul dintre cei şapte beneficiari (opt persoane) măsoară nu mai puţin de 818 mp - o suprafaţă considerabilă. Alte două loturi ce urmau să rotunjească averea locatarilor din zonă au 583 mp şi 478 mp, însă nu se precizează cărora dintre beneficiari urmau să revină fiecare.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • renato 01 Oct, 2010 06:42 femeia aceasta a inebunit a ahtiata dupa bani daca-i dai bani iti vinde si podul sa va confirme latura de SERIF el se ocupa mai nou de colectare