Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înainte chiar şi de Paşti Mariana Mircea pregăteşte iluminatul festiv de Crăciun

ro

15 Apr, 2011 02:28 2707 Marime text
Cernavoda_primar_Mariana_Mircea_01.jpgPrimăriţa din Cernavodă este, se pare, o iubitoare a sărbătorilor de iarnă. După ce ne-a şocat licitând pentru iluminatul festiv de Revelion în miezul verii, autoritatea locală pe care o reprezintă Mariana Mircea a demarat procedura de achiziţie pentru aceste servicii chiar mai devreme, la pachet cu mentenanţa iluminatului public, suma pusă la bătaie nefiind deloc de neglijat.

Potrivit anunţului de participare la licitaţie publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), se doreşte efectuarea serviciilor de reparaţii şi întreţinere a iluminatului public în oraşul Cernavodă. Valoarea estimată a contractului este de 120.000 de lei fără TVA, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Din fişa de date a achiziţiei aflăm că investiţia va fi finanţată de la bugetul local. Abia din documentaţia de atribuire aflăm (în denumirea contractului nu se precizează) că acest contract include atât mentenanţa iluminatului public, cât şi iluminatul ornamental cu ocazia sărbătorilor de iarnă. „Lucrările de întreţinere iluminat public stradal, pietonal, de interior, ornamental şi iluminat festiv vor produce efect imediat după semnarea contractului şi înregistrarea acestuia la autoritatea contractantă, până la 31.12.2011", se precizează în caietul de sarcini. Cu alte cuvinte, dacă primăriţa din Cernavodă s-a gândit să asigure iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă de anul trecut, din vară, contractul fiind deja atribuit în luna august 2010, în 2011, a luat această iniţiativă, de maximă importanţă pentru oraş şi care nu suferea amânare, mult mai devreme, chiar înainte de Paşti.

Cheltuială dublă

Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 20 aprilie, începând cu ora 14.00, la sediul Primăriei Cernavodă, cu alte cuvinte chiar în Săptămâna Mare.

Reamintim că, anul trecut, Primăria Cernavodă a cheltuit cu iluminatul festiv aferent sărbătorilor de iarnă 64.516 lei fără TVA, contractul fiind atribuit firmei SZD Electro SRL din Cluj Napoca. Ca şi în cazul contractului de faţă, pentru care se caută adjudecatar, şi contractul de anul trecut, atribuit pe 14 septembrie, a inclus şi mentenanţa iluminatului public. După cum se poate observa, valoarea pusă la bătaie anul acesta pentru aceste servicii este dublă. Dar autoritatea locală a găsit şi justificarea pentru cheltuielile dublate, contractul fiind încheiat mai devreme faţă de cel din 2010, deci şi pentru o perioadă mai mare.

Mariana Mircea: „Nu văd care este actualitatea subiectului"

Pentru a afla care este graba în pregătirea iluminatului ornamental pentru sărbătorile de iarnă, având în vedere că nici nu a sosit Paştele, am contactat-o telefonic pe primarul oraşului Cernavodă. Mariana Mircea a declarat, vizibil enervată de întrebare, că nu vede care este „actualitatea" subiectului. I-am spus că, într-adevăr, achiziţia nu pare una de actualitate având în vedere faptul că mai sunt opt luni şi jumătate până la Crăciun. „La noi se fac împreună achiziţiile pentru iluminat public şi festiv. Ce aţi fi vrut, să fac prin atribuire directă în pragul Crăciunului?", a afirmat Mariana Mircea, după care a închis telefonul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii