Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:30 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Lumina primeşte vizita Comisiei Europene

ro

13 Jul, 2012 02:28 1546 Marime text
Lumina_Dumitru_Chiru.jpgPrimarul din Lumina, Dumitru Chiru, a anunţat că localitatea va primi miercuri vizita unei delegaţii a Comisiei Europene pentru a fi puse la punct detalii importante cu privire la realizarea platformei de selectare colectivă a resturilor menajere.

Comuna Lumina se numără printre cele şase localităţi din judeţ în care vor fi construite în perioada următoare platforme de colectare selectivă a resturilor menajere. În acest sens, miercuri, 18 iulie, în Lumina va avea loc vizita Comisiei Europene pentru a fi delimitat spaţiul şi vizitat locul unde va fi amplasată platforma, a mărturisit primarul Dumitru Chiru. Şeful autorităţii locale a precizat că platforma formată din şase module de colectare va fi amenajată în satul Sibioara, pe spaţiul actualei cariere de piatră, pe o suprafaţă totală de cinci hectare. Dumitru Chiru a explicat că proiectul este implementat prin Zona Metropolitană, iar de gestionarea lui s-a ocupat Consiliul Judeţean Constanţa. „După finalizarea proiectului, platforma se va afla în administrarea Primăriei Lumina", a menţionat Dumitru Chiru. Beneficiile implementării acestui proiect prietenos cu mediul nu vor întârzia să apară. Primarul a punctat că odată finalizată construcţia costurile locuitorilor din Lumina pentru ridicarea gunoiului menajer de pe raza comunei se vor reduce la jumătate. Mai mult, platforma pentru colectarea selectivă a gunoiului va favoriza crearea de locuri de muncă. 30 de persoane vor fi angajate în cadrul platformei, a mărturisit primarul. Un alt eveniment important pentru localitate îl reprezintă inaugurarea sistemului de canalizare, care va avea loc într-o lună de zile. Facem precizarea că reţeaua de canalizare este amenajată pe o distanţă de 60 de kilometri, iar Agenţia de Mediu a investit pentru realizarea ei, din fonduri europene, echivalentul a 24.000.000 de lei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii