Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află ce condiţii trebuie să îndeplinească viitorii aleşi locali

ro

16 Mar, 2012 02:52 20200 Marime text
candidaturi_depunere_candidaturi.jpgVara aceasta mergem la vot pentru a ne alege reprezentanţii locali. Guvernul a decis recent ca alegerile locale să fie organizate la data de 10 iunie. Aşadar, este scris negru pe alb când va avea loc scrutinul, mai rămâne ca partidele să se hotărască pe cine promovează în lupta pentru câştigarea alegerilor locale - o decizie destul de grea având în vedere că şefii formaţiunilor politice se aşteptau ca scrutinul să aibă loc la sfârşitul acestui an şi nu peste doar câteva luni.

Cert este că partidele politice vor trebui să anunţe în perioada următoare pe mâna căror persoane au decis să meargă la alegerile locale din acest an. Depunerea candidaturilor este inerent pasul următor pe care trebuie să-l facă aleşii partidelor. Ca de fiecare dată, au fost stabilite o serie de condiţii pe care persoanele doritoare să candideze trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, au dreptul de a fi aleşi consilieri, primari sau preşedinţi ai consiliilor judeţene cetăţenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice. Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese. Cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Cetăţenii UE au şi ei dreptul de a fi aleşi, însă numai în funcţia de consilier local sau de consilier judeţean. Propunerile de candidaţi se fac cu cel târziu 40 de zile înainte de data alegerilor, iar o persoană poate candida pentru un sigur consiliu local, un singur consiliu judeţean şi o singură funcţie de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean. O persoană nu poate candida în aceleaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, dar poate candida în acelaşi timp pentru funcţiile de consilier local, consilier judeţean şi primar sau pentru funcţiile de consilier local, consilier judeţean şi preşedinte al consiliului judeţean. Propunerile de candidaţi se fac în scris în patru exemplare de către partidele politice, alianţele politice ori electorale sau de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, sub semnătura conducerii organizaţiilor judeţene ale acestora. În cazul independenţilor, propunerile se fac în baza listei susţinătorilor. Listele de candidaţi trebuie să fie însoţite de următoarele documente: declaraţie de acceptare a candidaturii semnate şi datate de candidat, declaraţie prin care se arată dacă a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia (sunt exceptaţi de la formularea acestei declaraţii candidaţii care la data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani), declaraţie de avere şi de interese. Candidaţii independenţi pentru funcţia de consilier trebuie să prezinte o listă de susţinători cu minimum 50 de semnături în cazul comunelor, cu cel puţin 100 de semnături în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de cel puţin 1.000 de semnături în cazul judeţelor. Pentru funcţia de primar, lista de susţinători trebuie să numere cel puţin 200 de semnături în cazul comunelor, 300 în cazul oraşelor şi 1.000 în cazul municipiilor. Pentru funcţia de preşedintele al consiliului judeţean, independenţii trebuie să adune minim 3.000 de semnături. Pot depune candidaturi şi organizaţiile cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament. Acelaşi drept îl au şi alte organizaţii ale cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite, cu condiţia să prezinte la Biroul Electoral Central o listă cu un număr de membri care nu poate fi mai mic de 15% din numărul cetăţenilor care la ultimul recensământ s-au declarat ca aparţinând minorităţii respective.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • TOADER VASILE 08 Dec, 2015 11:13 Locuiesc intr-un oras din jud. ILFOF. Vreau sa candidez pe postul de consilier local. Am casa construita in acest oras inca din 2013, ci Proces- Verbal de Receptie, am rol la primarie si platesc din 2013 taxe si impozite pe casa. Am doar flotant in acest oras, deoarece locuiesc impreuna cu fiica, ginerele si copiii (au o casa), cuscra si cuscru (au si ei o casa). Proprietarul terenului este cuscra mea , care nu a facut dezmembrarea de teren, iar casa mea si a fiicei mele si a ei sunt toate trecute pe numele ei. Ce pot mai face in aceasta situatie ?
  • lorena 19 Apr, 2012 10:52 Am citit conditiile ce trebuiesc indeplinite de viitori primari,consilieri,presedinti de consiliu etc. Nu am vazut mentionat nicaieri o explicatie pentru cei care au condamnari cu suspendare.Daca un candidat are o pedeapsa cu suspendare,poate candida? Este foarte curios acest lucru ! Se considera ca are un cazier .Poate totusi, se elucideaza si acest fapt