Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:01 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregătiri pentru iarnă în comuna Pecineaga

ro

07 Nov, 2013 00:00 2969 Marime text
Autorităţile din comuna constănţeană Pecineaga se declară pregătite pentru această iarnă. Şeful Primăriei Pecineaga, Lili Pîslaru, a precizat că vor fi gata să intervină pentru a debloca traficul rutier la orice oră, urmând să răspundă prompt în cazul unor eventuale situaţii de urgenţă. „Totul este pregătit. Avem un contract încheiat cu un prestator de servicii de pe raza comunei, care deţine 3 utilaje pentru intervenţii. De asemenea, avem contractul cu Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, care se reînnoieşte anual la data de 1 decembrie”, a explicat primarul Lili Pîslaru.

Costurile pentru deszăpezire vor fi suportate din bugetul local, a mai menţionat gospodarul-şef. „Contractele sunt încheiate, astfel încât plata se face la momentul intervenţiilor, în baza unui tarif orar”, a afirmat primarul Lili Pîslaru, care a precizat că în ceea ce priveşte contractul încheiat cu societatea din localitate, acesta este unul de natură să avantajeze autoritatea locală. „Societatea prestează lucrarea şi mă aşteaptă cu banii, astfel încât aloc fondurile atunci când dispun de banii necesari”, a precizat şeful autorităţii locale.
Primarul comunei Pecineaga susţine că în curând urmează să fie realizată şi aprovizionarea cu saci de nisip şi sare, aceştia urmând să fie achiziţionaţi de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Potrivit şefului autorităţii locale, vor fi contractate zece tone de nisip şi de sare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii