Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:53 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Populatia din Coslugea si Carvan va beneficia de apa potabila

ro

28 May, 2004 00:00 1587 Marime text

Investitii majore in comuna Lipnita

In perioada imediat urmatoare, vor demara lucrarile de introducere a retelei de apa * Lucrarea este finantata atat de Ministerul Transporturilor, Turismului si Locuintei, cat si de Consiliul Judetean Constanta * Drumurile comunale din satele Goruni, Carvan si Canlia vor fi asfaltate * In prezent, se lucreaza la consolidarea fundatiei bisericii din satul Coslugea * In acest sens, se monteaza o centura din fier si beton in jurul lacasului de cult, atat in interiorul, cat si in exteriorul cladirii * In vacanta de vara, institutiile de invatamant vor intra in reparatii capitale

Comuna Lipnita este situata in sud-vestul judetului si se afla la o distanta de 104 kilometri de municipiul Constanta si 40 de kilometri de Calarasi, orasul cel mai apropiat. Localitatea Lipnita este asezata intr-o zona deluroasa, cu relief de podis din platforma Dobrogei dunarene. Comuna este compusa din sapte sate, si anume: Lipnita, satul de resedinta, Canlia, Carvan, Coslugea, Cuiugiuc, Goruni si Izvoarele. Pentru perioada urmatoare, seful administratiei publice din comuna Lipnita, Ion Dinu, isi propune sa realizeze o serie de proiecte importante pentru binele populatiei localitatii. Primarul Ion Dinu considera ca anul 2004 este unul deosebit de important, pe perioada caruia vor fi finalizate proiectele deja demarate si vor fi implementate altele noi. "Pentru aceasta perioada, cat si pentru viitorul mandat, exista foarte multe proiecte care trebuie realizate. Printre acestea se numara si realizarea lucrarilor de introducere a sistemului de apa potabila in satele Coslugea si Carvan. Lucrarile de alimentare cu apa a celor doua sate vor fi demarate in cel mai scurt timp, astfel incat cei aproape 1700 de locuitori sa beneficieze cat mai curand de apa potabila curenta", a declarat Ion Dinu. Lucrarea este finantata atat de Ministerul Transporturilor, Turismului si Locuintei, cat si de Consiliul Judetean Constanta, iar sistemul va fi unul la standarde de ultima generatie. O alta prioritate a Primariei Lipnita este cea a reabilitarii drumurilor comunale. "Pentru perioada urmatoare avem de pietruit soselele din satele Goruni, Carvan si Canlia, in total aproape 3 kilometri de drumuri. Pentru a moderniza aceste drumuri avem deja alocate fondurile necesare acestui proiect", a mai spus primarul Ion Dinu.

Biserica din Coslugea se afla in reparatii

In ceea ce priveste reabilitarea si modernizarea lacasurilor de cult, seful administratiei locale din Lipnita a mentionat ca "Primaria si Consiliul Local au alocat peste 700 de milioane de lei pentru refacerea acestor biserici". In acest context, au fost reparate bisericile din satele Izvoarele, Lipnita, Carvan, iar cea din satul Coslugea se afla in proces de reabilitare. "Biserica din satul Coslugea necesita aproape 600 de milioane pentru a fi reparata in totalitate. Si asta din cauza faptului ca era intr-o stare jalnica. Tocmai de aceea, modernizarea acesteia ne ia foarte mult timp. In prezent, ne ocupam de montarea in jurul bisericii, atat la interior, cat si la exterior, a unei centuri din fier si beton care sa contribuie la consolidarea fundatiei cladirii", a precizat primarul. Ion Dinu a subliniat faptul ca in aceasta problema mai sunt multe de facut, iar dupa consolidarea fundatiei bisericii, aici se vor face finisarile interioare si exterioare si, ulterior, se va reabilita si pictura lacasului de cult. In contextul reparatiilor si al reabilitarilor institutiilor importante de pe raza comunei, primarul din Lipnita a afirmat ca, in aceasta perioada, au loc lucrari de modernizare a sediului primariei. Totodata, din momentul in care elevii vor intra in vacanta de vara, toate unitatile de invatamant din Lipnita vor intra in reparatii capitale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii