Dobrogea, tărâm binecuvântat Mănăstirea Colilia, un loc de unde Dumnezeu nu a plecat nicicând

În zi de sărbătoare, înainte de Înălţarea Domnului, sufletul simte nevoia de a fi mai aproape de divinitate. Iar cum Dobrogea este un tărâm binecuvântat din plin cu lăcaşuri în care sălăşluieşte Dumnezeu, în drumurile noastre am poposit pentru câteva ore la Mănăstirea Colilia. Situată la aproximativ 50 de kilometri de Constanţa, trecând prin tabloul zugrăvit de natură la Cheile Dobrogei, între localităţile Grădina şi Cogealac, şi după ce ne-am depărtat de drumul naţional virând la stânga pe un drum pietruit, am aflat un izvor de pace şi sfinţire, asupra căruia Dumnezeu şi-a pogorât binecuvântarea. Aici, liniştea şi pacea domnesc, iar în văzduh se simte „miros de bună mireasmă duhovnicească“, împletit cu cel al ierbii proaspăt cosite şi al pământului reavăn al câmpului. La Colilia, timpul pare că se opreşte în loc, în timp ce în suflet scânteiază neîncetat credinţa. Pe ruinele unui sat care a fost şters de pe faţa pământului, a renăscut aici un leagăn al Domnului, iar din ruinele unei bisericii din care Dumnezeu nu a plecat niciodată, a reînviat un lăcaş de o frumuseţe rară. „Ceea ce n-au reuşit să strice timpul sau buldozerele, au reuşit oamenii de rea-credinţă, care au furat tot ce se putea. Ciobanii au transformat lăcaşul în grajd, gunoiul ajungea până în dreptul geamurilor de acum. Păsările cerului erau locuitoarele pereţilor goi, iar ierburile aveau rădăcinile adânc înfipte în zidurile de piatră“, povesteşte Maica Stareţă Rafaela. De Colilia te apropii în timp ce te depărtezi de agitaţia lumii. Nu cred că există un loc mai aspru, dar mai plin de poezie decât Colilia. Aşezată în mijlocul câmpiei, imensitatea naturii copleşeşte. Maica Stareţă Rafaela povesteşte că, în primele luni când au venit aici, ea şi călugăriţele au dormit în braţele Maicii Domnului, lângă zidurile goale ale mănăstirii, acoperite doar de cer.

Biserica ce poartă nume de plantă, făcută din praf de speranţă, unde Maica Domnului a lăsat o urmă de mir

Aşa cum omul a fost făcut din ţărână, şi la Colilia, din praf şi ruine, s-au ridicat atât biserica cea renăscută - cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cât şi Paraclisul închinat Marelui Mucenic Gheorghe. Treptat, tot aici au fost construite şi Agheasmatarul de la izvor, care are hramul Sfântului Nectarie Taumaturgul, clopotniţa, acolo unde este amenajat şi un pangar pentru obiectele bisericeşti, dar şi un loc unde credincioşii pot aprinde lumânări pentru sănătatea celor vii şi pentru pomenirea celor adormiţi, precum şi arhondaricul care adăposteşte chiliile măicuţelor şi o sală de mese. În 2009, mulţime multă a venit la târnosirea sfântului lăcaş cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“. În doar trei ani, construcţia a fost schimbată complet: din ziduri lăsate pradă uitării şi trecerii timpului a rezultat o ctitorie frumoasă, zugrăvită la interior de pictori iscusiţi, iar fundalul albastru al picturilor inspiră o linişte sufletească greu de exprimat în cuvinte. Paraclisul cu hramul Sfântului Gheorghe (sau biserica mică) a fost zidit după schiţele bisericii Sfânta Irina de la Muntele Athos, în numai 6 luni. Aici este adăpostită o icoană făcătoare de minuni. În anul 2010, din veşmântul pruncului Iisus din icoana Maicii Domnului a început să izvorască mir, lăsând pe tapiţeria cu care era acoperit iconostasul o urmă sub forma unei tălpi. Deşi este pusă o catapeteasmă, biserica nu este încă pictată.
Trebuie spus că de la Mănăstirea Colilia nu se poate să pleci fără a te aşeza la masă. Din puţinul lor, maicile dau şi celor care le calcă pragul monahiei venind să îl caute pe Dumnezeu. Au câteva animale şi păsări pe care le cresc şi de la care îşi procură lapte şi ouă. În mănăstire nu se face mâncare cu carne, însă cea mai bună ciorbă de legume şi ştevie acolo se găseşte. Pentru că unde se pune suflet, şi Dumnezeu pune binecuvântare.