Judecătoria Constanța a decis eliberarea din arestul la domiciliu a șoferului acuzat de producerea accidentului mortal din Mamaia
Judecătoria Constanța a decis eliberarea din arestul la domiciliu a șoferului acuzat de producerea accidentului
551
Marime text

Magistrații Judecătoriei Constanța au luat o hotărâre astăzi, 04.11.2025, o hotărâre în privința șoferului suspectat de producerea accidentului din Mamaia, din martie 2025, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața!
Magistrații au hotărât ca Moisei Sebastian Dorin să fie eliberat din arestul la domiciliu și să fie cercetat sub control judiciar.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen legal de 48 de ore de la comunicare.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 348 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 6 C.pr.pen. şi art. 242 alin. 2 C. proc. pen. cu aplic. art. 211 şi urm. C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, cu privire la inculpatul xx, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) şi (3) Cod penal, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) Cod penal şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, prev. şi ped. de art. 339 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod penal.
În baza art. 215 alin. 1 și 2 C.pr.pen., impune în sarcina inculpatului xx respectarea următoarelor obligaţii, pe durata controlului judiciar: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; f) să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului xx că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea prezentei încheieri către procuror, inculpat și organul de supraveghere a inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.11.2025.
Document: Încheiere de dezînvestire 04.11.2025
Prin rechizitoriu s-a reţinut că la data 10.03.2025, în jurul orei 23:56, inculpatul M.S.D., în vârstă de 21 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, având ca pasageri alți patru tineri.
„La un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice (alcoolemie de 1,88 g/l alcool pur în sânge pentru prima probă, recoltată la data de 11.03.2025, ora 01:13, și 1,71 g/l alcool pur în sânge pentru a doua probă, recoltată la data de 11.03.2025, ora 02:13) și al vitezei excesive, inculpatul a pierduT controlul autoturismulului, care a lovit inițial o bordură, apoi stâlpi ornamentali de la marginea carosabilului și un stâlp metalic de iluminat public. După cel din urmă impact, caroseria autoturismului s-a rupt în două, ocupanții locurilor din interior fiind proiectați în afara acestuia.
Accidentul a fost soldat cu decesul a doi pasageri, cu vătămarea corporală a altor doi, precum și cu vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto“ - au precizat procurorii.
De asemenea, conform raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză, viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat în premomentul impactului a fost estimată la circa 120 - 140 km/h, în condițiile unei limite maxime de 50 km/h pe sectorul de drum respectiv.
Potrivit aceluiași raport accidentul a fost cauzat de către inculpat, care conducea sub influența băuturilor alcoolice și care s-a deplasat cu o viteza cu mult peste limita legală.
Ancheta penală a relevat că în momentele premergătoare producerii accidentului de circulație inculpatul M.S.D. și un alt participant la traficul rutier, în calitate de conducător auto, respectiv inculpatul T.C.A., au organizat în mod spontan și au participat la o întrecere cu autoturismele pe care le conduceau pe Bulevardul Mamaia din municipiul Constanța.
Cercetările au fost efectuate de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale. Trimiterea rechizitoriului la instanţa de judecată nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - au mai menționat procurorii.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE Șoferul acuzat de producerea accidentului din Mamaia, în urma căruia au pierit doi tineri, în atenția Judecătoriei Constanța!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


