Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la incompatibilitate la acuzaţii de abuz în serviciu Moloţ, Căncescu şi Constantinescu, trei preşedinţi de consilii judeţene „la cuţite“ cu legea

ro

13 Nov, 2014 00:00 2860 Marime text
În urmă cu exact un an, trei preşedinţi de consilii judeţene din România intrau în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Motivul: starea de incompatibilitate pe care ANI o constata cu privire la preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (pe atunci în funcţie), Nicuşor Daniel Constantinescu, la preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, şi la şeful suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. Dacă în urmă cu un an cea mai mare problemă a lor o reprezenta starea de incompatibilitate constatată de ANI, după fix un an, alte chestiuni mai grave le tulbură somnul şi le ameninţă libertatea. Direcţia Naţională Anticorupţie a început anul acesta să le urmărească activitatea. Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, este la al treilea mandat, la egalitate cu Mircea Moloţ de la Hunedoara, în timp ce Aristotel Căncescu, de la Braşov, are un avans de încă un mandat.

Mircea Moloţ şi „reţeta“ contractelor în familie

Casa şi biroul din Deva ale lui Mircea Moloţ, liderul CJ Hunedoara din partea PNL, au fost luate la puricat de către procurorii DNA - Serviciul Teritorial Alba în urmă cu aproximativ o săptămână. Moloţ declara atunci că nici măcar nu a înţeles prea bine de ce anume este acuzat şi ce presupuse fapte de corupţie vizează ancheta. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în perioada 2011 - 2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie. În cursul zilei de 7 noiembrie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 18 percheziţii domiciliare în locaţii situate în judeţul Hunedoara, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare“, menţionau procurorii DNA în comunicatul postat pe site-ul instituţiei vineri dimineaţa.

Familia... pe primul loc 

Preşedintele CJ Hunedoara a declarat tot timpul că nu ştie ce anume urmăresc procurorii DNA şi că habar nu avea că firma ginerelui său, Robertto Patrick Venter, a beneficiat de contractul pe care firma Viva Construct SRL îl avea cu Apa Prod SA Deva, fiindu-i cedate o parte din lucrări, după cum relatează presa locală hunedoreană. De altfel, potrivit investigaţiilor întreprinse de jurnaliştii hunedoreni, nu mai puţin de 10 contracte încheiate de CJ Hunedoara cu una dintre firmele în care era implicat şi ginerele şefului CJH sunt puse sub semnul întrebării de oamenii legii.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, din iunie 2013, Mircea Moloţ are cinci terenuri în judeţul Hunedoara, atât terenuri intravilane, cât şi alte categorii de terenuri extravilane, având suprafaţa totală de peste 88.000 de metri pătraţi. De asemenea, Moloţ are două case. Şeful CJ Hunedoara mai deţine un autoturism Toyota Land Cruiser, cumpărat în 1990. Pe numele său mai are un fond de investiţii de 21.317 lei, deschis în 2012 şi un depozit bancar de 10.000 de lei, dar şi un cont curent cu 19.244 de lei, ambele deschise tot în 2012. Moloţ a mai încasat peste 651 de euro de la Comitetul Regiunilor Europei - Bruxelles, pentru participarea la şedinţa Comisiei de Resurse naturale. El a încasat, în anul 2012, în calitate de preşedinte al CJ Hunedoara, suma de 50.310 lei, precum şi 33.729 de lei pentru îndeplinirea funcţiei de administrator la SC Sigma Med SRL Deva. De asemenea, Moloţ a obţinut 100.000 de lei din vânzarea de animale şi produse. Soţia lui Moloţ, Angela Valentina, a primit dividende în valoare de 48.956 lei de la SC Sigma Med Deva.

Licitaţia, bat-o vina!

Un preşedinte de consiliu judeţean care a început prin a fi incompatibil şi a sfârşit recent în arestul poliţiei este şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu. Acesta a ajuns în arest la finele lunii octombrie, după ce a fost acuzat de fapte de corupţie legate de achiziţii publice. Unul dintre contractele cercetate de DNA era cel de renovare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov. Deşi în urma licitaţiei a fost desemnată o altă firmă câştigătoare, Căncescu ar fi solicitat expres subordonaţilor ca această licitaţie să fie adjudecată de firma amicului său, Gabriel Bâgiu, spun procurorii. Contractul era de circa 20 de milioane de lei. Căncescu a fost reţinut 30 de zile, la sfârşitul lunii octombrie, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici. Ulterior, el a fost suspendat din funcţie. În cauză, Aristotel Căncescu este cercetat pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Ca şi în cazul lui Nicuşor Constantinescu, întrucât se află în arestul poliţiei, Aristotel Căncescu a fost suspendat de prefectul judeţului Braşov, Romer Ambrus Sandor Mihaly. Potrivit declaraţiei de avere, Căncescu are un singur teren intravilan şi două case de locuit în municipiul Braşov. Are mai multe depozite bancare în valută. De asemenea, el deţine şi părţi sociale la SC Canaris SRL Braşov. Căncescu mai deţine calitatea de preşedinte neremunerat al Fundaţiei de Prietenie Româno-Daneză şi al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, filiala Braşov. De asemenea, Căncescu este membru neremunerat al Asociaţiei Artiştilor din România, municipiul Oradea.

Nicuşor Constantinescu, de la supremaţia în judeţ la dispozitivul de urmărire 

Dintre cei trei preşedinţi de consilii judeţene, cea mai „şifonată“ situaţie o are preşedintele (actualmente suspendat al) CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu. Acesta a plecat cu încuviinţarea oamenilor legii în luna aprilie în SUA pentru a se trata de cancer. Ulterior, în luna octombrie ar fi plecat în Turcia, unde a fost reţinut de autorităţi. Însă, potrivit propriilor declaraţii, cu acordul oamenilor legii din Turcia, Nicuşor Constantinescu a revenit în România săptămâna trecută. De la aterizarea pe aeroportul din capitală, Constantinescu a fost luat de autorităţile române şi dus în faţa instanţelor din Bucureşti, care i-au confirmat primul mandat de arestare. Acesta a rămas în arest până a doua zi, când s-a prezentat în faţa judecătorilor din Constanţa, care i-au confirmat şi cel de-al doilea mandat de arestare. Momentan, acesta se află în penitenciarul Rahova din capitală. Potrivit declaraţiilor procurorilor, cât timp s-ar fi aflat în America, Constantinescu ar fi purtat la picior un dispozitiv de urmărire, lucru infirmat de preşedintele suspendat al CJ Constanţa.

Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, primul mandat de arestare s-a emis în dosarul în care Constantinescu a fost trimis în judecată de către DNA Bucureşti pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite, cât şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu obţinerea de foloase necuvenite. Alături de Nicuşor Constantinescu a mai fost deferit justiţiei şi Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Rechizitoriul poate fi citit aici.

De asemenea, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată şi de procurorul Andrei Bodean, din cadrul DNA Constanţa, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Rechizitoriul poate fi citit aici.

 Nu în ultimul rând, oamenii legii au instituit sechestru pe averea şefului suspendat al CJC, despre care puteţi citi mai multe aici
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii