Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:13 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Promemoria 23 Noiembrie - In memoriam Illustrum Civium Tomitanorum (document)

ro

23 Nov, 2018 00:00 1025 Marime text
După cum bine se cunoaşte, Dobrogea a reintrat în cadrul naţional statal al României în urma războiului ruso-româno-turc din 1877-1878, după ce, timp de peste patru veacuri şi jumătate, făcuse parte din Imperiul Otoman. Ca urmare a participării tânărul Stat român la această campanie şi a hotărârilor Congresului de la Berlin, în toamna anului 1878 preparativele pentru luarea efectivă în posesiune a teritoriului dintre Dunăre şi Mare intră în faza finală. La 14 noiembrie este citită, la Brăila, Proclamaţia domnitorului Carol către Armata Română, în care se spunea, între altele: „Puterile mari europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit România cu Dobrogea, această veche  posesiune a prinţilor noştri de mai înainte. Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veţi merge în Dobrogea nu în calitate de cuceritori, ci amici, ca fraţi ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetăţenii noştri”.
 

 
În diferitele localităţi dobrogene - Măcin, Tulcea, Babadag, Ostrov -, sosirea autorităţilor române este aşteptată de către localnici într-o atmosferă de mare sărbătoare. La Constanţa (Chiustenge), trupele şi autorităţile române sosesc la 23 noiembrie, prefectul numit, Remus Opreanu, comunicând  a doua zi autorităţilor din Capitală că peste 5.000 de persoane şi-au exprimat bucuria revenirii provinciei la România, constănţenii primind autorităţile „în strigăte de entuziasm”.
 
În zilele ce au urmat, are loc o serbare dată de fruntaşii urbei, „dar la care toată populaţiunea a luat parte, iluminaţiunea de astă-noapte era foarte splendidă: stindarde, lampioane nenumărate, credeam a fi în Bucuresci în zilele de sărbători naţionale” - nota un corespondent de presă; era, într-adevăr, o atmosferă de autentică sărbătoare, oraşul Constanţa fiind împodobit ca şi alte localităţi dobrogene: tricolorul românesc fâlfâia pretutindeni, în port drapelele marelui pavoaz de pe corăbiile statelor străine erau şi ele arborate în semn de respect şi cinstire a sărbătorii constănţenilor, iar pe străzile oraşului „entuziasmul fiind foarte mare, bucuria se vedea pe toate feţele. Tot oraşul era în picioare, stindarde, ghirlande de flori şi diferite ornamente împodobeau casele”...
 
Am ţinut a reaminti acest moment important din istoria oraşului nostru atât din necesitatea firească a marcării sale, cât şi din perspectiva unei îndatoriri de suflet a noastră: întru pururea pomenire a memorabilului eveniment, Asociaţia Cultural-Istorică Dobrogeană „România de la Mare” ia iniţiativa [în noiembrie 1992] de a propune autorităţilor de  astăzi şi concetăţenilor noştri ca, în fiecare an, la 23 noiembrie, să se organizeze la Constanţa manifestări multiple, prin care să se impună această dată a istoriei urbei noastre în conştiinţa istorică locală şi în calendarul tradiţional al sărbătorilor municipiului, prin marcarea ZILEI RECUNOŞTINŢEI CONSTĂNŢENILOR sub titulatura permanentă IN MEMORIAM ILLUSTRUM CIVIUM TOMITANORUM.
 
Sigur, specificul estival al Constanţei se va regăsi, şi în continuare, prin menţinerea în suita manifestărilor tomitane a unor tradiţionale săptămâni cultural-artistice, devenite populare şi intrate ca atare în conştiinţa localnicilor şi a Ţării, precum Ziua Marinei, Serbării Mării, alte manifestări în lunile de vară.
 
Ziua de 23 noiembrie, însă, am vedea-o ca o prezenţă aparte - şi perpetuă - în calendarul sărbătorilor municipiului, care să se constituie într-un fel de patron spiritual al Constanţei (aşa cum, în alte ţări, mai fiecare localitate îşi are patronul său spiritual), o zi în care toţi constănţenii să-şi lase la o parte grijile existenţei, disputele politice, patimile vindicative, să înlăture zidurile existenţialiste pe care mulţi ni le impunem ca o pavăză la agresiunile de tot soiul cu care suntem asaltaţi, o zi a reconcilierii spirituale, a reîntoarcerii spre noi înşine; or, pomenirea măcar o dată pe an a înaintaşilor noştri, a iluştrilor cetăţeni ai Tomisului, în cadrul oficial oferit de conducătorii de astăzi ai oraşului - şi cu ceremonialul adecvat, care să impună solemnitatea momentului -, ni se pare cadrul cel mai potrivit în a exprima recunoştinţa constănţenilor pentru înaintaşi.
 
Pot fi organizate în această zi - repetăm, prin grija autorităţilor municipale de resort, respectiv Consiliul Local şi Primarul - diverse acţiuni, slujbe şi pomeniri în care să fie angrenate instituţiile de cultură şi învăţământ, ale administraţiei locale, Biserica, Armata, Poliţia, agenţii economici publici şi privaţi, mijloace de informare în masă ş.a.; poate fi o zi în care să fie dezvelite monumente, să se verniseze expoziţii, lansări de cărţi, o zi care să preceadă (sau să finalizeze) sesiuni şstiinţifice şi alte asemenea manifestări, o ZI A RECUNOŞTINŢEI CONSTĂNŢENILOR, marcată inclusiv prin prezenţa de oaspeţi din Ţară sau delegaţi ai oraşelor înfrăţite cu urbea noastră, o Zi a Constanţei, încheiată prin retragere cu torţe şi focuri de artificii, o zi a bucuriei populare...
 
x

Însemne ale recunoştinţei noastre întru perpetuarea memoriei înaintaşilor

În mod obişnuit, într-un stat democratic, în care componentele societăţii civile se constituie ca osatură a acestuia, iniţiativele relevării personalităţii unor înaintaşi, semeni cu merite aparte în varii domenii, revin nu atât Statului - precum în situaţia unui regim totalitar -, cât diverselor categorii de cetăţeni şi instituţii apolitice, social-culturale ori chiar şi administrative. Iată de ce, în urmă cu un an, Asociaţia Cultural-Istorică Dobrogeană „România de la Mare” din Constanţa a propus, în paginile acestui cotidian [„Cuget liber”], ca în fiecare an, la 23 Noiembrie - ziua intrării autorităţilor civile şi militare în oraş, în 1878 - să fie marcată Ziua Recunoştinţei Constănţenilor sub perpetuul memento IN MEMORIAM ILLUSTRUM CIVIUM TOMITANORUM, propunere care nu a găsit, din păcate, din partea autorităţilor municipiului, ecoul aşteptat. Singurele manifestări ca atare s-au limitat doar la adăugarea, de către Asociaţie, la patrimoniul afectiv al Cetăţii, a patru plăci memoriale - altele două sunt în curs de executare în momentul de faţă -, precum şi la lansarea, tot în „Cuget liber”, a unui apel, rămas fără ecou,  pentru ridicarea bustului primului prefect al judeţului Constanţa (1878-1881; 1882-1883), Remus N. Opreanu.
 
Cele patru plăci memoriale au următorul conţinut:
În acest loc s-a aflat „Hotel d’Angleterre”, la mansarda căruia a locuit zece zile, în iunie 1882, MIHAI EMINESCU (1850-1889), Poetul Naţional al românilor. (Placă memorială pe faţada Hotelului „Intim”, str. N. Titulescu nr. 9) 
 
În acest loc s-a aflat casa în care a locuit, în perioada 1908-1931, IOAN N. ROMAN (1866-1931), avocat, poet, publicist, om politic, istoric, numit de N. Iorga „patriarhul Dobrogei”. (Placă memorială pe faţada Magazinului „Romarta copiilor” din bd. Tomis, vis-à-vis de Parcul Teatrului [înlăturată, între timp, de noul proprietar/chiriaş al imobilului...])
 
În această casă a locuit, în perioada 1907-1922, funcţionarul român, născut în Macedonia, PETRU VULCAN (1869-1922), poet, romancier, publicist, animator al vieţii culturale din Dobrogea. (Placă memorială pe faţada casei din str. Decebal nr. 31, colţ cu str. Răscoalei din 1907)
 
În această casă s-au aflat, în perioada 1923-1944, tipografia şi redacţia ziarului „DOBROGEA JUNĂ” (1904-1944, cel mai important ziar interbelic dobrogean, condus de Constantin N. Sarry. (Placă memorială pe faţada imobilului din str. Răscoalei din 1907 nr. 27, colţ cu str. C. Brătescu)
 
Ne luăm iarăşi, de aceea, îngăduinţa continuării sensibilizării factorilor puterii, având certitudinea ca opinia publică dobrogeană - în mod particular, constănţenii - este în consens cu necesitatea ca şi în acest colţ de Ţară românească înaintaşii să fie cinstiţi la cotele unui civism contemporan, de extracţie europeană, atât de aclamat altminteri. Mai întâi, reiterăm propunerea pe care subsemnatul a mai făcut-o într-un cadru instituţionalizat judeţean, anume ca memoria marelui bărbat politic al României moderne, Ion C. Brătianu, să fie eternizată prin atribuirea numelui său unei localităţi constănţene. La timpul potrivit, argumentam că cea mai bună alegere ar fi comuna 23 August, căreia, însă, i s-a atribuit atât de uzitată denumire de Unirea. Exprimăm nădejdea că se va găsi un primar patriot a cărui localitate să se mândrească cu numele unuia dintre ctitorii României moderne, aşa cum li s-a făcut onoarea lui Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu şi Remus Opreanu, personalităţi ce au înrâurit atât de benefic istoria naţională şi locală în vremea lui Ion C. Brătianu.
 
Pe de altă parte, în urmă cu trei ani, cu prilejul primei marcări a Zilei Naţionale, am mai făcut propunerea ca străzi din Constanţa să poarte numele unor mari patrioţi care s-au identificat cu înfăptuirea idealului unităţii naţionale, propunere însuşită şi ea la vremea respectivă, dar care nu s-a transpus în practică, din motive, ne place să credem, pur birocratice şi tehnice. Iată de ce, credem că actualul Consiliu Local, primarul nu ar avea nimic de obiectat ca unele artere din oraş (la vremea respectivă  le-am şi nominalizate - str. Poporului, Prelungirea bd. 1 Mai, porţiuni din bd. A. Vlaicu) să perpetueze memoria unor figuri-simbol ale înfăptuitorilor Marii Uniri, reprezentând atât provinciile istorice, cât şi Vechiul Regat - respectiv Iuliu Maniu, Pantelimon Halippa, Iancu Flondor, Take Ionescu, Alexandru Averescu.
 
Ar fi, din partea constănţenilor, încă o mărturie a respectului lor pentru jertfele înaintaşilor, generaţiilor tinere insuflându-li-se, şi pe această cale, reparatorie - cu implicaţii civice şi morale semnificative - sentimentul aparţinerii unei istorii cu bogate tradiţii patriotice, în care jertfele personale s-au pus în slujba întăririi unităţii neamului, a propăşirii Statului Român. Ar fi încă un memento al unor dominante de istorie românească într-o Europă preocupată tot mai vădit înspre recuperarea valorilor naţionale ale fiecărui popor în perspectiva integrării într-o vastă familie, în care fiecare membru să se poată mândri, pe bună dreptate, cu personalităţile sale de excepţie, de dimensiuni cu adevărat europene.
 
x

In Memoriam Illustrum Civium Tomitanorum

Se împlinesc, iată, trei ani de când, în paginile acestui cotidian era luată iniţiativa marcării anuale, la 23 Noiembrie, a Zilei Recunoştinţei Constănţenilor, sub permanentul generic IN MEMORIAM ILLUSTRUM CIVIUM TOMITANORUM. Se explicita, atunci, motivaţia alegerii acestei date: 23 Noiembrie 1878 este ziua intrării sărbătoreşti a autorităţilor civile şi militare în Constanţa, după ce, la 14 Noiembrie, armata română păşise pe pământul Dobrogei, în nord, la Măcin.
 
Propunerea - venită din partea Asociaţiei Cultural-Istorice Dobrogene „România de la Mare” - avea în vedere impunerea, în conştiinţa cetăţenească şi a autorităţilor, a instituţiilor societăţii civile a semnificaţiei patrimoniale circumscrise amintitei zile, socotită ca un reper-simbol al Constanţei moderne şi contemporane, ce putea/poate prilejui organizarea metodică a unei suite de manifestări tomitane cu valoare de recunoştinţă a generaţiilor de astăzi pentru predecesorii care, prin activităţile şi profilul moral spiritual elevat, au dat viaţă străvechii urbe de la Marea cea Mare, ridicând-o de la condiţia unui biet târguşor oriental-cosmopolit la rangul de Doamnă a municipalităţilor româneşti şi vest-pontice.
     
Se vede însă că fruntaşii de astăzi ai oraşului, edilii, vârfurile culturale, managerii financiaro-economici, politicienii şi animatorii vieţii publice sunt confruntaţi cu atât de importantele chestiuni ale omniinvocatei tranziţii, încât aspectelor „minore” ale vieţii noastre le pot răspunde printr-o lejeră silenţiozitate. Or, după părerea noastră - reiterată cu o netulburată obstinaţie, proprie credinţei tomitanului onest care aspiră a vedea  întinzându-şi şi asupra Oraşului său mantia protectoare a Patronului istorico-spiritual (ce-l simbolizează, în viziunea noastră, ziua de 14 Noiembrie 1878), mai presus de meschinătatea disputelor aşa-zis politice, a neîmplinirilor proprii condiţiei umane mereu perfectibile, a neajunsurilor cotidiene într-o societate tot mai segmentată şi diseminată social -, adoptarea de către oficialităţi şi asumarea de către opinia publică a responsabilităţii şi onoarei marcării cu fast, cu bucurie, cu speranţă şi încredere în viitor a Zilei Recunoştinţei Constănţenilor se impun ca o îndatorire de suflet a fiecăruia dintre noi.
 
Să sperăm că, măcar din spirit pragmatico-electoral, actualii edili ori viitorii candidaţi îşi vor înscrie în realizări ori promisiuni primariale şi în vecie lăudata iniţiativă a proclamării datei 14 Noiembrie 1878 drept Ziua Constanţei!
 
... Până atunci, însă, Asociaţia Cultural-Istorică Dobrogeană „România de la Mare” îşi ia onorata sarcină de a marca semnificaţia zilei de 14 Noiembrie pentru constănţeni, prin rememorarea importanţei unui fapt remarcabil de cultură constănţeană, nemijlocit datorat personalităţii unuia dintre cei mai iluştri fii ai Constanţei - respectiv  Constantin Brătescu - şi revistei „Analele Dobrogei”. Cum - cu puţin timp în urmă - profilul ştiinţifico-didactic al lui C. Brătescu a fost evocat în paginile acestui ziar (cu prilejul comemorării a jumătate de veac de la trecerea sa în nefiinţă), sarcina ne este uşurată, focalizând dimensiunea personalităţii sale în realizarea de excepţie care a constituit-o apariţia revistei „Analele Dobrogei”.
 
Să arătăm, totuşi, că fiul învăţătorului de obârşie din zona Romanului moldovenesc Ioan Brătescu şi al Caliopei Ecaterina Caranfil, este, prin naştere, dobrogean get-beget - vede lumina zilei la Câşla, în proximitatea Tulcei, în 1882 (se înalţă în Ceruri în 1945) -, şi că opera sa ştiinţifică, geografică şi istorică, şi bogata-i publicistică se circumscriu, aproape în totalitate, spaţiului natal, ale cărei interese le-a apărat cu devoţiune filială şi solide argumente ştiinţifice deopotrivă:
 
„Ce era Dobrogea Regelui Carol I la încorporarea sa în 1878?
      Un teritoriu pustiit şi răvăşit de lunga serie de războaie ruso-turce, începând din a doua jumătate a sec. XVIII până la finele sec.XIX.
      Un teritoriu cu o populaţie rară de 7-8 loc. pe km, cu sate mici şi mizerabile, cu oraşe neînsemnate, ruinate şi de aspect oriental, şi cu o sărăcie întinsă peste tot.
      Un teritoriu cu o majoritate absolută şi cu o minoritate românească, care se situa numericeşte pe primul plan faţ dă de celelalte minorităţi creştine.
      În fine, un teritoriu în care cultura şi civilizaţia nu-şi răspândiseră binefacerile lor.
 
Ce a devenit Dobrogea Veche în lunga domnie a Marelui Comandant de la Plevna - se adresa el auditorilor bucureşteni, în conferinţa Dobrogea Regelui Carol I şi colonizările dobrogene, susţinută la 9 mai 1939 - a gloriosului înfăptuiror al independenţei, regalităţii şi întregirii ţării până la M. Neagră?
Fără exagerare şi în limitele adevărului: o ţară înfloritoare din toate punctele de vedere (subl.n.).
 
Trei mari probleme se puneau Regelui şi poporului său în această provincie părăginită: problema economică, cea culturală şi problema consolidării stăpânirii româneşti între Dunăre şi Mare prin colonizare cu element românesc.
 
Primele două probleme au fost realizate în Dobrogea cu deplin succes. Am trăit şi am văzut cu ochii noştri, an de an, şi înflorirea economică şi înflorirea culturală. E destul să pomenesc  numai măreţul pod de la Cernavodă, portul Constanţa, cele trei canale, care, legând  fluviul Dunărea şi lagunele Mării, au înviorat pescăriile Statului - opere cu care s-ar putea mândri Italia unui Mussolini -, căile ferate şi şoselele, bisericile săteşti monumentale ca nişte catedrale, şcolile de diferite grade răpândite în tot cuprinsul provinciei, începuturile unei flote comerciale şi de războiu şi multe alte binefaceri, care toate au ridicat Dobrogea la un nivel necunoscut  până atunci în tot cursul istoriei sale şi au făcut să fie râvnită şi mai mult (subl.n.). Singura problema graniţei şi asanării ei prin colonizări, dacă nu şi printr-o linie Maginot (sic!), rămas ca o moştenire în grija generaţiei următoare.
 
Dacă ne-am întreba: care este problema cea mai urgentă şi cea mai vitală în momentul de faţă în Dobrogea, am răspunde fără şovăire: colonizarea Cadrilaterului cu români! De ea depinde - credea onestul patriot român, cu un an, doar, înainte de cedarea spaţiului dobrogean invocat - în bună măsură liniştea şi progresul nostru în viitor”.
       
 
Constantin Brătescu a fost co-fondator, împreună cu un alt fiu ilustru al Constanţei - avocatul, poetul, publicistul şi omul politic Ioan N. Roman - al revistei în 1920, practic, însă, el va fi sufletul perpetuării ei în întreaga perioadă de apariţie (1920-1938).
 
Fără implicarea sa, fără urmărirea tenace a unei apariţii regulate; fără asigurarea - cu titlu personal - a unor colaboratori permanenţi (I. N. Roman, Al.P. Arbore, M. Pricopie, Gr. Sălceanu, D. Stoicescu, I. Micu, I. Dumitrescu-Frasin, M. Ionescu-Dobrogianu, R. Vulpe, O. Tafrali, J. Stoenescu-Dunăre - toţi dobrogeni; dar şi N. Iorga, S. Mehedinţi, V. Pârvan); fără munca de corectură pe care o asigura el însuşi; fără truda ce-o implicau servituţile de secretariat şi corespondenţă ce-i reveneau tot lui; fără neîncetata grijă a procurării mijloacelor financiare din partea autorităţilor şi a sponsorilor particulari; fără multitudinea articolelor şi studiilor aparţinând lui însuşi (dar şi a creaţiilor literare proprii); fără urmărirea extrem de riguroasă a menţinerii unui înalt nivel calitativ ştiinţific materialelor inserate (dar şi consecvenţa în grafica publicaţiei!); fără păstrarea riguroasă a unei structuri tematice subsumate programului enunţat încă din primul număr; fără subordonarea, practic, a unei bune părţi din viaţă conceperii, apariţiei şi supravieţuirii revistei; fără truda de mucenic cultural şi devotamentul civic al lui Constantin Brătescu - revista  „Analele Dobrogei” cu siguranţă n-ar fi existat!
     
Devenind, în timp, o veritabilă arhivă istorico-documentară dobrogeană, conţinând un preţios tezaur literar, folcloric şi etnografic, numeroase studii ştiinţifice de excepţie,  „Analele Dobrogei” rămâne un model cultural publicistic demn de urmat, un etalon al profesionalismului şi profunzimii ce se cere continuat şi astăzi, un simbol al seriozităţii ştiinţifice propriu şi generaţiilor contemporane, un însemn al onestităţii civice - atribute ce-i conferă nemurirea intelectuală şi exprimă soliditatea spiritualităţii dobrogene interbelice. Iată de ce, avem tot atâtea motive ca, de Ziua Recunoştinţei Constănţenilor, să-l rememorăm cu veneraţie şi pioşenie pe împătimitul român transdunărean Constantin Brătescu, proiectând în conştiinţa constănţenilor de astăzi semnificaţia marii sale opere - instituţia cultural-naţională care a fost revista „Analele Dobrogei”… (Articole-propuneri apărute în presa constănţeană - 1992, 1993, 1995)
 
Fotografie realizată de Ionuț Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului 
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza CV-ul prof. Stoica Lascu
 
Citește și:
 
Interviu cu profesorul Stoica Lascu „Reintegrarea Dobrogei este termenul care acoperă cel mai bine și în chip real procesul istoric“ (document)
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii