Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea „Epidemia de holeră ar fi omorât în Constanța aproape două mii de suflete.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

ro

02 Mar, 2018 00:00 3305 Marime text
Pe vremea când Dobrogea se afla sub ocupație turcească, la Constanța nu exista niciun serviciu de sănătate publică, iar lipsa apei potabile constituia o mare problemă, nevoile populației fiind asigurate de cele patru puțuri de Anadalchioi.
 
La un moment dat, s-a încercat chiar și construirea unei instalații electrice pe marginea lacului din Anadalchioi, însă acest proiect a avut o existență efemeră... Doar tuburile acestei instalații au avut o soartă mai bună, fiind scoase din pământ, pe la 1866, și transformate în stâlpi de felinare cu gazolină, care au luminat orașul Constanța până la instalarea luminii electrice.
 
Apa potabilă rămăsese însă o problemă, deoarece era adusă de la depărtare, în cantități insuficiente. „Fiind neîndestulătoare și, din cauza distanței, scumpă, oamenii erau ținuți să-și procure apă mai ieftină și de a două calitate dela puțurile ce erau săpate pe lângă depozitul de mașini al Companiei Engleze, acolo unde sunt actualmente temeliile dinspre sud ale palatului municipal“, scria în 1928 medicul Hector Sarafidi în articolul „Medicina în Dobrogea“, publicat în volumul colectiv „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“.
 
Mai mult decât atât, absența unui sistem de canalizare constituia o problemă și mai mare, acest lucru ducând, nu de puține ori, la epidemii. În acest sens, afirmația doctorului este cutremurătoare: „Canalizarea și celelalte lucrări tehnice neexistând, tot orașul era infectat de latrinele ce erau în curți și care erau în comunicație cu puțurile caselor; iar dacă starea sanitară era satisfăcătoare, această era datorită numai vânturilor ce adesea măturau atmosfera. Epidemiile nu erau rare, iar despre epidemia de holeră care a pustiit Orientul în anul 1865 se vorbește că ar fi omorât în Constanța aproape două mii de suflete“.
 
Mai multe despre medicina din această parte de țară aflați din lucrarea Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească, disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .
 

 DREPTURI DE AUTOR

 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicațiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii