Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:45 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Arhiva Dobrogei“ 1919, volumul 2

ro

10 Oct, 2018 00:00 791 Marime text
Înainte ca geograful şi scriitorul Constantin Brătescu şi publicistul Ioan N. Roman să înfiinţeze în 1920 celebra revistă „Analele Dobrogei“, o altă colecţie de cultură dobrogeană reuşea să ofere celor interesaţi informaţii extrem de preţioase despre tărâmul dintre Dunăre şi Mare.
 
Vorbim despre „Arhiva Dobrogei“, o revistă a Societăţii pentru Cercetarea şi Studierea Dobrogei, o publicaţie sub direcţiunea lui Constantin Moisil, dar şi a lui Brătescu, realizată la Tipografia Curţii Regale Bucureşti şi editată de Gobl şi Fiii.
 

 
Volumul 1 din „Arhiva Dobrogei“ a apărut în 1916 („sub auspiciul Casei Şcoalelor“), volumul 2 este terminat în 1919, iar al treilea este scos un an mai târziu.
 
Volumul 2 apare imediat după încheierea sângerosului război ce devastase România (Primul Război Mondial), astfel că mare parte dintre materialele sale tratează probleme delicate ale perioadei, cum ar fi ocupaţia germano-bulgară din Dobrogea, perioada 1916-1918 şi efectele ei teribile.
 
Dincolo de această tematică şi de tensiunile ce răzbat din paginile revistei, „Arhiva Dobrogei“ 1920 conţine şi materiale superbe, ce nu au legătură cu războiul recent încheiat. Sunt materiale extrem de importante, cu informaţii preţioase şi perene.
 
Asupra acestui gen de materiale ne-am concentrat atenţia şi vom trata subiecte precum „Vlahia Albă, Vlahia lui Asan“, „Cazul lui Iosif Moesiodax“, marele geograf dobrogean uitat şi într-un ultim material - analiza unor elemente din folclorul bulgar dobrogean.
 
Evident, volumul conţine şi multe alte informaţii extraordinare, în special cu privire la comunităţile ce trăiesc în această milenară provincie. Studierea comunităţilor turco-tătare sau a celei de germani dobrogeni merită însă a fi tratate separat şi neţinând seama de o singură sursă, ci şi de multe alte izvoare şi lucrări ample realizate pe acest subiect...
 
I. Vlahia Albă (sursă - materialul Nume vechi ale Dobrogei. Vlahia lui Asan, Vlahia Albă - autor Constatin Brătescu, pag. 18)
 
În urmă cu 800 de ani, un cavaler şi istoric francez, participant la cea de-a patra cruciadă, pe nume Geoffroy de Villehardouin, scria despre o misterioasă ţară  aflată undeva între Dunăre, Mare şi Munţii Balcani (Haesmus) numită Valahia Albă. Cronicarul vorbea despre Ioan Asan I, regele valahilor şi a cumanilor, „le roi de blaquie”. Enigmatica ţară era acea „le blanche Valachie or Blaquie”… Valahia Albă, acea ţară ce se întindea de la Gurile Dunării şi până la „munţii din sud” şi în care regele Asan stăpânea peste băştinaşi, fără a avea în armata sa prea mulţi bulgari şi greci.
 
În Evul Mediu timpuriu, românii aveau mai multe ţări ale lor, de pe teritoriul actualei România şi până în întreaga zonă a Balcanilor şi a Greciei Nordice.
 
Exista acea Vlahie din provinciile româneşti, apoi Vlahia Mare din zona Thessaliei greceşti, Vlahia mică din munţii Pindului, o „flachie” de lângă oraşul Salonic şi chiar o „Mare Valahică” (Valachies des Mer), care în secolele 14-15 apărea pe hărţi în locul actualei Mări Egee. Românii, vlahii, erau peste tot…
 
Cronicarul împăratului Isaac Angelos al II-lea, Nicholas Choniates scria în sec. XII că bazileul său, încercând să facă rost de bani pentru nunta sa cu fiica regelui maghiar Bela al II-lea, „şi i-a făcut duşmani pe acei Mysi (n.a. Dobrogea - Moesia Inferior), barbari care locuiesc pe tot cuprinsul muntelui Balcani, cari mai înainte Mysi se numeau şi care acum Vlahi se cheamă”. Această Mysia era compusă din Dobrogea şi actualul Cadrilater şi era Ţara Asanizilor…
 
Un alt cronicar bizantin, Ioannes Cinnamus, scria în secolul XII că generalul Ioan Batatzes avea ordin „să atace dinspre părţile vecine  cu Marea Neagră, cu armata sa formată dintr-o imensă mulţime de vlahi, despre care se zice că au fost colonişti din Italia”. Un cronicar francez al Evului Mediu timpuriu, Henry de Valenciennes, scria că armatele lui Ioniţă Asan erau formate din „li comain et li blac” (vlahi şi cumani).
 
Un alt istoric care vorbeşte despre românii de la sud de Dunăre este Ansbertus, cronicarul cruciatului Frederic Barbarossa (împăratul  Sfântului Imperiu Roman German - Barbă Roşie), care la finele secolului XII scria că „în cea mai mare parte a Bulgariei, precum şi către Dunăre, unde fluviul se varsă în mare, stăpânea un anume Calo Petru şi fratele său Crasian (n.r asanizii Petru şi Ioan Asan), împreună cu supuşii lor românii”.
 
Valahii, blahii, românii noştri erau peste tot, de la nord, de la Tisa şi până dincolo, în sud, dincolo de Balcani, aproape de Insulele Eladei…
 
 
II. Două balade bulgăreşti din Dobrogea (sursa - Folklor bulgăresc dobrogean, autor Constantin Brătescu, pag. 77), culese de autor de la Dona Todorova din satul Hagilar şi de la Iana Cristova din Beştepe
 
Comunitatea bulgărească din Dobrogea a fost una foarte importantă în sec. XIX şi până în 1940, când au avut loc cedarea Cadrilaterului şi schimbul dintre populaţii, schimb efectuat între România şi ţara vecină.
 
Bulgarii locuiau în multe dintre aşezările judeţelor Constanţa şi Tulcea, precum şi în judeţele Caliacra şi Durostor, care, la acea vreme, făceau parte din Dobrogea. Existenţa bulgarilor pe acest tărâm ne-a lăsat multe moşteniri culturale, printre acestea numărându-se şi balade.
               
Una dintre aceste balade este cea a unor tineri tâlhari, care au ales calea fărădelegii, în locul unui trai simplu şi liniştit. Fraţii Iordan Tanasachi şi Mihalciu, ambii din Enichioi (azi Mihail Kogălniceanu, jud. Tulcea) s-au înhăitat cu alţi trei: „Catilin Jeliu, din Tulcea, Ciapcân Iorghi din Enichioi şi Ciapcân Iorghi din Camber (azi Mihai Bravu, Tulcea)“.
 
Cei cinci au atacat şi jefuit trăsura unui bogătaş: „Ce nenorocire s-a întâmplat / Colo jos în Armutlia (azi sat Turda, com Mihai Bravu de Tulcea) / Colo, la fântâna lui Beş Ghioz“.
               
Fapta lor este una sângeroasă: îl ucid pe bogătaş şi îl rănesc grav pe slujitorul acestuia. Supravieţuitorul îi recunoaşte şi le oferă jandarmilor informaţii preţioase, astfel că cei cinci sunt prinşi repede: „Toţi au fost prinşi / Ziua-n amiaza mare, de Florii / Şi toţi fură porniţi / La Babadag la închisoare“. Ei vor rămâne la temniţa de aici până de Paşti, când se ordonă transferul lor la Tulcea.
               
Caravana prizonierilor trece prin Enichioi, acolo unde le iese în cale mama fraţilor, care îi jeleşte. Femeia îndurerată îl plânge mai ales pe Mihalciu, cel mic, căruia îi spune că a ales greşit drumul în viaţă: „Nu te-a logodit mă-ta? În Başichioi, cu frumoasa / Marica, fiica lui Dimitri / Marica, cea mai frumoasă fată“. Mihalciu, ştiind ce îl aşteaptă la Tulcea, are o ultimă dorinţă: „Mamă, tu, babo / Spune-i Maricăi să se mărite / Că eu mă duc la ocnă să sap sare“.
               
O altă baladă, veche de când Dobrogea era încă stăpânită de turci, spune că Ghenciu din Ghelingic, Iordan din Sliven şi Chirciu din Pazargic atacau şi jefuiau caravanele turceşti. Cu soldaţii pe urmele lor, ei părăsesc zona Deliorman (Pădurea Nebună) din Cadrilater. Se ascund la Hasârlâc (aproape de Negru Vodă), în gospodăria unei rude a lui Ghenciu, bogatul Russi. Acesta însă îi trădează, iar turcii înconjoară şura de paie în care se ascund. Sunt obligaţi în cele din urmă să se predea, dar nu înainte de a-l ameninţa pe trădător că, de vor scăpa, îl vor jupui de piele, ca să îşi facă din ele ghete...
 
Dacă cei trei au scăpat din temniţă, astă balada nu ne-o vor mai spune. Ne rămân numele lor şi faptele, păstrate în baladele cântate de ţăranii bulgari ce au trăit în Dobrogea...
 
 
III. Povestea unui mare geograf uitat - Iosif Moesiodax (sursă principală - Iosif Moesiodax, geograful din Cernavoda, autor N. Iorga, pag 6), alte surse bibliografice: Adrian Ilie - „Valea Kara-Su”, monografie istorică; Nicolae Iorga - „O hartă din cca 1780 şi un geograf dobrogean”, Pascalis Kithromilides - „Iosif Mosiodax - Repere ale gândirii balcanice din secolul XVIII” (traducere Lia Brad - Chisacoff, Bucureşti, Ed. Demiurg - 2000); Constantine Sathas, Ariadna Camariano - Cioran - „Les Academies Princieres de Bucarest et de Jassy et leurs professeurs”
 
 
Marele Nicolae Iorga îl considera primul mare geograf dobrogean. A fost şi un mare filosof, un profesor extraordinar şi un reformator al învăţământului românesc. Vorbim despre Iosif Moesiodax (Mesiodax), sau Moesidacul, dacul din Moesia, din Dobrogea noastră. Este aproape necunoscut publicului larg, iar aceasta este o nedreptate care trebuie îndreptată…
 
S-a născut în 1725 la Cernavoda, într-o „familie creştină de origini necunoscute”, aşa cum menţionează istoricul Adrian Ilie, în excelenta sa monografie istorică „Valea Kara-Su”. Nu era grec, ci mai degrabă român sau, potrivit lui Iorga, poate chiar aromân. Nu ştim exact ce nume avea când s-a născut (o variantă - Ion), dar cunoaştem faptul că atunci când s-a călugărit a primit numele de Iosif (Iosipos). I s-a spus şi Mesiodax sau Moesiodax, după locul de origine, istorica provincie Moesia Inferior.
 
Iosif, cel din Cernavoda, a studiat în Grecia iar între 1756 şi 1760 îl găsim la Padova, în Italia, unde învaţă matematică şi fizică de la Giovanni Poleni. A fost influenţat de filosofia englezului John Locke, întemeietorul empirismului şi reinventator al conceptului „tabula rasa” (n.a - la naştere, creierul uman este o tablă ştearsă, fără idei înnăscute).
 
Ce a făcut însă acest Iosif Dobrogeanul pentru ca noi să nu îl uităm atunci când vorbim despre personalităţi ale meleagurilor noastre? După ce a studiat atâta timp, a venit în ţară. Între 1765 şi 1797 a fost profesor şi de câteva ori director al Academiilor Domneşti din Iaşi şi din Bucureşti, fiind prieten şi preferat al lui Alexandru Vodă Ipsilanti (care a domnit în ambele ţări române). I-a avut elevi pe fiii domnitorului şi pe mulţi alţi tineri nobili.
 
Meritul său este că a încercat şi a reuşit parţial „să reformeze învăţământul, eliberându-l de metodele medievale obişnuite atunci în Balcani” (citat din sursa Adrian Ilie). A scris în 1779 un „Tratat despre educaţia copiilor, pedagogia” iar în 1781, „Teoria geografiei”, publicată la Viena şi dedicată voievozilor Alexandru Ipsilanti şi Grigore Vodă Ghica. Grecii îl consideră şi acum un învăţat al lor, pentru că Mesiodacul a fost obligat să îşi ascundă originea vlahă, pentru a putea preda la şcolile fanariote de limbă elenă.
 
El este primul care a făcut o hartă a Dobrogei şi care mult timp i-a fost atribuită elevului său Rigas Velestinul (Velestinlis). Acesta din urmă nu a făcut însă altceva decât să îl ajute şi să marcheze la un moment dat locul naşterii lui Iosif, oraşul Cernavoda. Harta Dobrogei era însă doar una din planşe, opera fiind mult mai amplă: cuprindea hărţi ale Ţărilor Române şi ale altor regiuni din Balcani.
 
Nedreptatea atribuirii greşite a operei a fost îndreptată de Iorga, care scria în 1914 şi apoi în „Arhiva Dobrogei“ 1920 că acest cărturar a creat o amplă hartă a Ţărilor Române, dar şi a Balcanilor şi că una dintre planşe era dedicată Dobrogei. „E o vastă lucrare de geografie, care cuprinde aproape toată peninsula balcanică… Alcătuitorul a ştiut perfect româneşte… S-a născut la Cernavodă… îl scoate din rândul dascălilor de neam grecesc. Îşi zicea Mesiodacul, în sensul de Dobrogeanul, originar din Dacia mesică”… Asta scria Nicolae Iorga despre el, acum mai bine de un secol. Despre Iosif, românul dobrogean, cărturarul uitat. A murit în 1800, la Bucureşti, departe de locul său natal, Cernavoda…
 


Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante. În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi să descărcaţi în format electronic revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoaşterea istoriei locale

Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal”, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:
 
„Analele Dobrogei“ - tematică; particularităţi
 
#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanța lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ și a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii