Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:20 18 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul Constanța face deplasarea la Arad, la meciul cu UTA, cu trenul (galerie foto)

ro

09 Aug, 2018 13:00 2780 Marime text
Echipa de fotbal SSC Farul Constanța, nou promovată în Liga a 2-a, susține sâmbătă, 11 august, de la ora 13.00, meciul din etapa a două a campionatului, întâlnind, la Arad, echipa UTA.
  
Deplasarea formației constănțene se va face cu trenul, la vagon de dormit. Plecarea e prevăzută în această seară, la ora 19.00, sosirea având loc mâine dimineață, la ora 8.00.
 
Partida a fost prefațată astăzi de Ion Barbu, antrenorul principal al SSC Farul, de căpitanul de echipa Alex Grigoraş și de fundașul Gabriel Frâncu.
 

Am început campionatul cu brio, iar acum vrem să facem încă un joc și un rezultat deosebite. Va fi o partida grea, având în vedere deplasarea lungă și terenul sintetic pe care se dispută întâlnirea, dar sperăm să evoluăm la fel de bine că în prima rundă. Ora 13.00 nu mi se pare una potrivită, dar trebuie să ne conformăm. Şansele sunt egale. Am văzut meciul adversarilor din prima etapă, cu Daco-Getica. După prima etapă, în care jucătorii noştri s-au autodepăşit, suntem încrezători, a punctat Ion Barbu.


Antrenorii SSC Farul nu se vor baza la Arad pe Georgian Păun (căruia i-a expirat etapa de suspendare, dar, în cursul acestei săptămâni, s-a accidentat, suferind o entorsă), pe Andrei Neagoe, care are unele probleme familiale, şi pe Cosmin Zamfir (care încă nu a fost legitimat). Va fi bun de joc însă portarul Vicent, căruia i-a sosit cartea verde. De asemenea, a fost legitimat şi mijlocaşul Niţă.  

Este un meci mai greu decât cel cu ACS Poli Timişoara. După victoria categorică din prima rundă, acum lumea are aşteptări mari de la noi. Se aşteaptă să câştigăm şi la Arad. Va fi o presiune în plus pentru noi, dar cred că putem face faţă cu succes, dacă vom fi la fel de încrezători şi dornici de victorie ca în prima rundă. Deplasarea este foarte lungă, aşa că trebuie să ne odihnim bine, astfel încât să fim proaspeţi la meci. Va fi o premieră pentru mine să fac o deplasare la un meci cu trenul, la cuşetă, dar sper să fie de bun augur, a spus Alex Grigoraş, cel care a marcat toate golurile SSC Farul din victoria cu 4-1 cu ACS Poli Timişoara. 

 

Ne dorim foarte mult victoria, după un început foarte bun de campionat şi mai puţin aşteptat, prin prisma scorului. Acum sunterm obligaţi să menţinem ştacheta sus şi să încercăm să ne întorarcem cu toate punctele din această deplasare.  Vom avea o misiune grea, UTA are echipă solidă, însă am pregătit foarte bine confruntarea şi avem încredere că vom obţine un rezultat pozitiv, a punctat Gabriel Frâncu.   


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii