Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 02 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Confort Urban, proces la tribunal cu Cabiria SRL, firma ce deține „La Cetate” din Parcul Tăbăcărie

ro

02 Oct, 2026 16:33 120 Marime text
Sursa foto: Pexels






Confort Urban SRL și SC Cabiria SRL sunt implicate într-un litigiu privind revendicarea unui imobil, dosarul fiind mutat de la Judecătoria Constanța la Tribunalul Constanța.

Dosarul are numărul 26924/212/2025 și a fost înregistrat inițial la Judecătoria Constanța, pe 2 septembrie 2025. Obiectul cauzei este „revendicare imobiliară”.

Confort Urban SRL are calitatea de reclamant, iar  Cabiria SRL este pârât.

Judecătoria Constanța și-a declinat competența


Cauza a fost analizată inițial de Judecătoria Constanța. La termenul din 14 aprilie 2026, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a decis ca dosarul să fie soluționat de Tribunalul Constanța.

Prin Hotărârea nr. 4856/2026, Judecătoria Constanța a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Constanța.

„Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța. Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta [...], în contradictoriu cu pârâta [...], în favoarea Tribunalului Constanța”, se arată în soluția publicată pe portalul instanțelor.



Hotărârea a fost pronunțată la 14 aprilie 2026, iar în informațiile publice ale dosarului este menționat faptul că soluția este fără cale de atac.

În urma declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța la data de 1 octombrie 2026.

Cauza figurează pe rolul Secției I civile, cu aceeași materie – civil – și același obiect, respectiv „revendicare imobiliară”.


Confort Urban SRL figurează ca reclamant, iar Cabiria SRL ca pârât.

Potrivit informațiilor publicate în portalul instanțelor, dosarul se află în stadiul procesual de fond. Ultima modificare a informațiilor din portal este din 2 octombrie 2026.

Deocamdată, la Tribunalul Constanța nu a fost stabilit un prim termen de judecată în cauză.





Ce înseamnă revendicarea imobiliară

Acțiunea în revendicare este o acțiune prin care titularul unui drept de proprietate solicită recunoașterea acestui drept și restituirea unui bun imobil de la persoana care îl deține fără un drept recunoscut de proprietar.


Litigiul se află în prezent în faza de fond, iar Tribunalul Constanța urmează să analizeze cererea formulată de Confort Urban împotriva Cabiria SRL.


Despre Cabiria SRL, care deține restaurantul La Cetate din Parcul Tăbăcărie

Cabiria SRL a fost înființată în septembrie 2004, având ca obiect principal de activitate restaurantele. Persoanele din structura companiei sunt Ionuț și Alexandru Oancea, cel dintâi fiind administratorul.

Juniorii Oancea împart Cabiria SRL, dar mai deţin şi câte o firmă pe cont propriu: Ionuţ Oancea - Plonge SRL şi Alexandru Oancea - Rise and Shine SRL

Ionuț și Alexandru Oancea sunt fiii lui Gheorghe Oancea, al cărui nume este legat de On Plonge şi On Plonge jr. din Portul Tomis şi din staţiunea Mamaia.

Firma are și un punct de lucru în Parcul Tăbăcărie din Constanța, mai precis este compania din spatele restaurantului „La Cetate”, spațiu pe care are un contract de asociere.

Pentru anul fiscal 2025, societatea a declarat o cifră de afaceri în valoare de  279.417 lei, o pierdere de 40.493 lei și 9 salariați.







Contract de asociere cu RAEDPP (actual Confort Urban SRL) pe 20 de ani pentru terenul pe care este amplasat restaurantul La Cetate

La doar câteva luni de la înființare, la 23 noiembrie 2004, administratorul Cabiria SRL, Ionuț Oancea, a semnat contractul de asociere nr. 2749 cu Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța (RAEDPP), actuală Confort Urban SRL.

Așa cum relata cotidianul ZIUA de Constanța în 2011, contractul avea ca obiect asocierea pentru construirea, amenajarea, întreținerea, repararea, modernizarea și exploatarea unui spațiu cu profil de alimentație publică situat în parcul de distracții Țara Piticilor, pe un teren administrat de RAEDPP. 

Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 20 de ani, de la 1 noiembrie 2004 până la 31 octombrie 2024.

Durata era împărțită în două etape: una de construire și modernizare și o a doua de exploatare, care urma să înceapă după finalizarea lucrărilor.

Contractul prevedea și posibilitatea prelungirii asocierii după expirarea celor 20 de ani, cu acordul părților și în măsura în care legislația permitea acest lucru.

Potrivit prevederilor contractuale, profitul impozabil al asocierii urma să fie împărțit între cele două părți.

RAEDPP Constanța avea dreptul la 10% din profitul impozabil, iar Cabiria SRL la 90%.

Contractul prevedea însă și o sumă minimă garantată pentru RAEDPP. Cota de 10% din profitul impozabil nu putea fi mai mică de 6 euro/mp anual, fără TVA, sumă care urma să fie achitată lunar de Cabiria, indiferent de rezultatele economico-financiare ale asocierii.

În urma acestei asocieri a fost dezvoltat restaurantul „La Cetate”, cunoscut în Constanța pentru amplasarea sa în zona parcului Tăbăcărie.

Contractul a ajuns la termen în 2024

Perioada inițială de 20 de ani prevăzută în contract s-a încheiat la 31 octombrie 2024.

Contractul prevedea posibilitatea unei prelungiri, însă aceasta era condiționată de acordul părților și de cadrul legal aplicabil la acel moment.

La aproape doi ani de la expirarea perioadei contractuale inițiale, Cabiria SRL și Confort Urban SRL se află într-un litigiu în care obiectul oficial al cauzei este revendicarea imobiliară.

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, amplasat lângă La Cetate, pregătit pentru transformare 

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Primăria Constanța anunță că lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie, astfel încât intervențiile din această parte a parcului să poată fi realizate coordonat, iar zona de vest să fie refăcută unitar.

Potrivit Primăriei Constanța, lucrările la malurile lacului se desfășoară în prezent pe tronsoanele de sud și sud-est, în zona Bisericii Sfântul Mina, în timp ce tronsonul de nord, dinspre Pavilionul Expozițional, este finalizat în proporție de peste 90%. Aici a fost montat sistemul structural de protecție a malului și a fost reabilitată zona de trotuar din jurul lacului.

La „Țara Piticilor” se fac, în această perioadă, demersurile necesare pentru actualizarea proiectului tehnic și a devizului general, ca urmare a unor modificări privind soluțiile de arhitectură, tipurile de echipamente și costurile aferente investiției.

Vor fi amenajate zone și facilități adaptate diferitelor vârste și tipuri de activități, de la spații de joacă și zone umbrite până la facilități pentru activități sportive și recreative.

Proiectul include și o zonă destinată relaxării, precum și un spațiu pentru concerte și activități comunitare, cu scenă, gradene, zone pentru evenimente, food truck-uri și mese în aer liber, transmite Primăria Constanța.



Despre Confort Urban SRL 


Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro,  Confort Urban SRL este o societate comercială aflată sub autoritatea Consiliului Local Constanța.

A fost înființată în anul 1997, are sediul în municipiul Constanța, Strada Vârful cu Dor nr. 10 din județul Constanța și se ocupă cu lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.

Pentru anul 2025 a raportat cifră de afaceri de 109.041.093 lei, profit de 4.355.041 lei, 379 de angajați și datorii de 44.681.156 lei.

Administratori sunt Horia Marius Caliminte, Ionel Damian, Alexandru Marius Timofte și Mihaela Zarcu.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro și platforma rejust.ro.
 
Citește și: 
Norocoasa familie Băieţii lui Gigi Oancea, parteneri cu RAEDPP-ul lui Babuş (document)



 

Tags: Confort Urban


Ti-a placut articolul?

Comentarii