Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sportiv, dar și medic Antoanela Manac, pe locul cinci la Campionatul Mondial de Aquatlon. Constănțeanca, în cărți pentru Beach Games

ro

04 Nov, 2021 00:00 3095 Marime text

 
  • Întrecerea s-a desfășurat în Spania, la El Anillo, Extremadura, iar Antoanela s-a clasat aproape de podium.
  • Evoluția Antoanelei de la Mondialele de Aquatlon a venit după participarea acesteia la H3RO 2021, de la Mamaia, cea mai mare întrecere de triatlon din Estul Europei.
  • În vârstă de 25 de ani, campioana își împarte viața între sportul de mare performanță și medicină, Antoanela fiind medic rezident la Spitalul „Colțea“ din București.
 
Cunoscuta campioană la triatlon din Constanța Antoanela Manac, medaliată de nenumărate de ori cu aur la Campionatul Național și la Campionatul Balcanic, dar cu prezențe pe podium și la alte competiții de top, a obținut un nou rezultat important, fiind foarte aproape de podium la Campionatul Mondial de Aquatlon.
 
Întrecerea s-a desfășurat în Spania, la El Anillo, Extremadura, iar Antoanela s-a clasat pe locul cinci, după evoluția în probele de 1 km înot și 5 km alergare. „Închid sezonul competițional de anul acesta cu un rezultat muncit până la linia de finish! Un progres de două locuri față de ultimul Campionat Mondial la care am participat, în 2019, la Pontevreda, și o șansă de calificare pentru următoarele Jocurile Mondiale de Plajă, din anul 2023! Mulțumesc tuturor pentru susținere!“, a fost mesajul campioanei din Constanța. „Antoanela Manac a obținut locul 5 la Campionatul Mondial de Aquatlon din El Anillo, fiind foarte aproape de podium. Un rezultat foarte bun, care o menține în cărți pentru Beach Games“, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Triatlon.
 
Câștigătoare la H3RO Mamaia 2021
 
Evoluția Antoanelei de la Mondialele de Aquatlon a venit după participarea acesteia la H3RO 2021, de la Mamaia, cea mai mare întrecere de triatlon din Estul Europei. Pe litoral, constănțeanca a fost prima în clasamentul Open la proba Standard, după care și-a expus planurile pentru Campionatul Mondial de Aquatlon, la care urma să participe: „Chiar dacă sezonul competițional pare că se apropie de sfârșit, urmează să mai particip la o cursă internațională, de data aceasta fiind vorba de Campionatul Mondial de Aquathlon. Este o cursă de mare amploare, care va conta în viitor pentru Jocuri Mondiale de plajă (Beach Games), concurs similar cu cel organizat în anul 2019 la Doha, unde am reușit să obțin medalia de bronz. Așadar, după H3RO Mamaia / Campionatul Național, pregătirea a continuat și urmează să iau startul la această competiție, ce se va desfășura în Spania, El Anillo“. Ce a urmat se știe, Antoanela a ocupat locul cinci la Mondiale, în apropierea podiumului.
 
E medic rezident, specializarea chirurgie vasculară
 
În vârstă de 25 de ani, campioana își împarte viața între sportul de mare performanță și medicină, Antoanela fiind medic rezident la Spitalul „Colțea“ din București. În acest moment, este pe chirurgie generală, dar specializarea sa e chirurgie vasculară. În ciuda programului încărcat de la spital, Antoanela continuă antrenamentele și poate participa, iată, în continuare, la competiții de top, cu rezultate importante. 
 
Antoanela Manac a fost la un pas de calificarea și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din acest an. Performera apărea iniţial pe lista oficială a triatloniştilor calificaţi, însă, la numai un weekend distanţă, câteva rezultate complet neprevăzute au schimbat ierarhia World Triathlon, după ce Australia a calificat în total șase sportivi la JO și a dat peste cap tot clasamentul. Astfel că Antoanela a fost prima sub linia calificaților!
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Triatlon, Antoanela Manac)
 
Citește și:
 
Antoanela Manac. Medic și sportiv
Campioana din Constanța, între triatlon și sala de operație. Din gardă, la antrenament! (galerie foto)

 
Mamaia
Cine a urcat pe podium în probele H3RO 2021, cea mai mare întrecere de triatlon din Estul Europei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii