Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:31 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells după un meci dificil. Ce adversară va avea în următorul meci

ro

12 Mar, 2018 07:09 884 Marime text
Tenismena din Constanța, Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), după ce s-a impus în trei seturi în faţa americancei Caroline Dolehide, cu 1-6, 7-6 (3), 6-2.
 
Halep (26 ani) a avut nevoie de două ore şi 6 minute pentru a trece de Dolehide (19 ani, 165 WTA), care în runda anterioară o eliminase pe Dominika Cibulkova (Slovacia, cap de serie numărul 30), informează Agerpres.ro.
 
Americanca a dominat primul set, câştigat cu un 6-1 sec, reuşind o serie de lovituri direct câştigătoare. Halep a ridicat nivelul în actul secund, în care s-a desprins la 4-2, după un prim break. Românca a avut 5-3, dar a fost egalată (5-5), meciul ajungând în tiebreak. Simona a jucat mai bine şi a reuşit să se impună cu 7-3. Halep a preluat controlul jocului în setul decisiv, în care s-a detaşat la 3-0 şi 4-1, toate ghemurile fiind adjudecate la diferenţă minimă. Simona s-a impus cu 6-2, după 31 de minute, şi a obţinut victoria.
 
Simona Halep și-a asigurat un cec de 88.135 dolari şi 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe chinezoaica Qiang Wang (26 ani, 55 WTA), care a învins-o cu 6-1, 6-2 pe sportiva din Franța, Kristtina Mladenovic, cap de serie numărul 14.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii