Regrete eterne O campioană a Constanţei a urcat la ceruri
Regrete eterne: O campioană a Constanţei a urcat la ceruri


Fosta sportivă a început scrima la CS Farul, cu antrenorul Mihai Echimenco, făcând parte din prima echipă a clubului campioană naţională de tineret, la floretă. În acea formaţie se mai regăseau Elena Buhaiev (fostă Pricop) şi surorile gemene Halchin (Ana şi Nina). Toate patru erau însă junioare, triumfând astfel la o categorie de vârstă superioară. În calitate de tânără scrimeră a Farului, Aniuta Alexandrov a cucerit şi alte distincţii, fiind şi finalistă la senioare şi membră a lotului de tineret al României (cu care a câştigat turneele de la Sofia, în 1969, şi de la Budapesta, în 1970). De altfel, la lotul de tineret activau şi celelalte trei fete din formaţia campioană a Farului.
După terminarea liceului, Aniuta a plecat la Bucureşti, în urma admiterii la Facultatea de Filologie, Secţia Română - Rusă, care, peste ani, îi va aduce postul de traducătoare. În paralel, a continuat activitatea sportivă, cu rezultate deosebite, la clubul Steaua. A fost prima constănţeancă finalistă la Naţionalele de senioare, categorie de vârstă la care a luat aurul, dar şi alte medalii. A fost componentă a echipei naţionale de senioare a României şi a câştigat Cupa Campionilor Europeni, fiind legitimată la Farul, dar împrumutată la Steaua.
La Bucureşti s-a căsătorit cu Firu Smarandache (fost fotbalist la
Steaua), din această căsnicie rezultând doi copii: o fată, Mădălina, şi
un băiat, Adrian, care l-a moştenit
pe tatăl său în domeniul sportului şi a urmat fotbalul, activând la mai
multe echipe din capitală, dar şi din Constanţa, formaţia sa actuală
fiind Vulturii Cazino, în Liga a IV-a. În anii '80, Aniuta Smarandache a
concurat din nou pentru CS Farul, de unde s-a retras din activitatea
competiţională. În a doua perioadă la clubul constănţean, a cucerit
doi ani la rând argintul în Divizia A, cu o formaţie din care mai făceau parte Elena
Buhaiev, Viorica Draga (fostă
Ţurcan), Doina Priscorniță şi Marcela Moldovan. „Aniuta a fost o sportivă foarte bună. De
fapt, toată echipa era alcătuită din fete excepţionale, renumite în
ţară", a declarat Mihai Echimenco, înlăcrimat ieri, la înmormântare,
ca toţi cei prezenţi, de altfel, când şi-au luat adio de la un suflet
ales şi de la o sportivă de excepţie.
În prima fotografie, realizată la o etapă de Divizia A, Aniuta Smarandache este a doua din dreapta, iar alături de ea se află, de la stânga la dreapta, Marcela Moldovan, Doina Priscorniță, Elena Buhaiev și Viorica Draga. În a doua fotografie, regretata scrimeră este împreună cu soțul ei. Pe verso, Aniuta i-a scris bunei sale prietene Elena Buhaiev: „Nina dragă, îți doresc o poză la fel ca asta”. CS Farul, prietenii din scrimă şi toată suflarea sportivă constănţeană sunt alături de familia îndoliată şi transmit sincere condoleanţe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp