Puştii lui Hagi au remizat în meciul contra „câinilor roşii" Ce gol i-a dat Romario, de la Viitorul, lui Dinamo!
Puştii lui Hagi au remizat în meciul contra „câinilor roşii": Ce gol i-a dat Romario, de la Viitorul, lui„Rezultatul este echitabil. Trebuie să fim mulţumiţi de acest egal, pentru că am jucat cu Dinamo. Mă aşteptam ca Benzar să înscrie, este un jucător serios, care se pregăteşte bine. Este primul său gol în Liga 1. Şi-l va aminti, dar îi va da şi încredere. Sunt mulţumit de băieţi. Au făcut şi greşeli, dar sunt normale, la tinereţea lor. Oricum, am jucat de la egal la egal cu Dinamo", a spus Gică Hagi.
Amenzi pentru suporterii dinamovişti
Cinci suporteri dinamovişti veniţi la Constanţa pentru acest meci au fost amendaţi pentru problemele pe care le-au creat într-un bar din oraş. Fanii au fost conduşi la Secţia 1 de Poliţie şi sancţionaţi contravenţional, pe baza legii nr. 61/1991, pentru provocare şi participare la scandal şi consum de băuturi alcoolice în public. După ce au fost amendaţi, suporterilor li s-a dat drumul.
Sursa foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp