Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 15 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mamaia Turneul de beach volley în memoria lui Paul Cămui, gata de start. Câte echipe s-au înscris

ro

15 Jul, 2026 17:00 353 Marime text
 Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanța, 2 - Facebook (MaNo Beach)
 
  • La eveniment vor fi prezenți și părinții celui ce a fost Paul Cămui, foștii mari sportivi Cristi și Irina Cămui.
 
Plaja MaNo Beach din Mamaia găzduiește, sâmbătă, 18 iulie 2026, un turneu mixt 2 la 2 de beach volley, care se va desfășura în memoria lui Paul Cămui, fostul antrenor de volei de la grupa de minivolei băieți a CSM Constanța, fost profesor de sport și fost voleibalist, decedat prematur, în luna ianuarie 2024, la numai 27 de ani. 
 
De la acel tragic eveniment, an de an, memoria lui Paul Cămui este cinstită la Constanța cu ocazia unui turneu de volei, iar acum e vorba de această întrecere de beach volley, la care fiecare echipă va fi formată dintr-un bărbat și o femeie / băiat și fată, care vor juca sub semnul fair-play-ului, al prieteniei și al respectului.
 
Turneul organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu CSM Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și plaja MaNo Beach, reunește 13 echipe, partidele fiind programate în intervalul orar 16.00 - 20.00. La eveniment vor fi prezenți și prinții celui ce a fost Paul Cămui, foștii mari sportivi Cristi Cămui (fost fotbalist, actualmente directorul tehnic al Academiei Hagi) și Irina Cămui (fostă handbalistă). La final, organizatorii vor acorda și premii.
 
„Pe 18 iulie, ne întâlnim pe nisip la MaNo Beach pentru o zi în care sportul, prietenia și respectul se îmbină într-un eveniment cu adevărat special.
 
Acest turneu 2 vs 2 mixt (femeie + bărbat) este dedicat memoriei lui Paul Cămui, un om care a iubit competiția, spiritul de echipă și oamenii din jurul lui.
 
Indiferent dacă vii să concurezi sau să susții echipele, vei face parte dintr-o zi în care fiecare punct jucat va purta un mesaj de respect și amintire.
 
Te așteptăm să transformăm împreună această zi într-un omagiu memorabil pentru Paul Camui“, este mesajul organizatorilor.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.   
   
Citește și:
 

Turneu mixt de beach volley la Mamaia în memoria lui Paul Cămui. „Fiecare punct jucat va purta un mesaj de respect și amintire“

Ti-a placut articolul?

Comentarii