Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 16 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel Constanța a respins definitiv recursul viceprimarului în cazul suspendării demiterii managerului Spitalului Municipal Mangalia

ro

16 Jul, 2026 10:20 224 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

Curtea de Apel Constanța a pus capăt litigiului privind suspendarea executării dispoziției prin care Alina Dan a fost revocată din funcția de manager al Spitalului Municipal Mangalia. Prin Decizia nr. 617/2026, pronunțată la data de 13 iulie 2026, instanța a respins ca nefondat recursul formulat de Viceprimarul Municipiului Mangalia, menținând astfel soluția Tribunalului Constanța.
 
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, dosarul nr. 1411/118/2026, aflat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, a avut ca obiect suspendarea executării Dispoziției nr. 104/06.02.2026, actul administrativ prin care Alina Dan fusese eliberată din funcție.
 
În ședința din 13 iulie 2026, completul de judecată a decis:
  • respingerea excepției nulității recursului, ca nefondată;
  • respingerea recursului formulat de viceprimar, ca nefondat;
  • obligarea recurentului la plata sumei de 3.200 de lei către Alina Dan, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
 
Hotărârea este definitivă!
 
Soluția pe scurt oferită de instanță:
 

„Solutia pe scurt: Dec. - Respinge excepţia nulității recursului, ca nefondată. Respinge recursul, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 3.200 lei către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunțată azi, 13.07.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. (MVM-MDC)
Document: Hotarâre  617/2026  13.07.2026”.

 
Portalul Instanțelor de Judecată

Un conflict administrativ care a ajuns în instanță

 
Litigiul a izbucnit după emiterea Dispoziției nr. 104 din 6 februarie 2026 de către viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, prin care Alina Dan a fost revocată din funcția de manager al Spitalului Municipal Mangalia.
 
Tribunalul Constanța a admis anterior cererea de suspendare a executării actului administrativ, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ privind existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, ceea ce a permis revenirea acesteia în funcție până la soluționarea procesului privind anularea dispoziției.
 
Nemulțumit de această soluție, viceprimarul a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Constanța la data de 26 mai 2026.
 
Argumentele discutate în fața instanței
 

În faza de fond, apărarea Alinei Dan a susținut că procedura de revocare ar fi fost afectată de vicii de legalitate.
 
Avocații acesteia au arătat că hotărârea Consiliului de Administrație din 28 ianuarie 2026, care a stat la baza dispoziției de revocare, ar fi fost fundamentată pe un raport al Direcției Economice întocmit ulterior, la 4 februarie 2026, susținând că documentul justificativ a fost redactat după adoptarea hotărârii.
 
Reprezentanții municipalității au respins această interpretare, afirmând că procedura administrativă presupune adoptarea hotărârii de către Consiliul de Administrație, iar verificările economice sunt efectuate ulterior pentru fundamentarea dispoziției emise de primar sau viceprimar.
 
Un alt punct central al litigiului l-a constituit existența arieratelor financiare ale spitalului. Municipalitatea a invocat dispozițiile Legii nr. 95/2006, potrivit cărora acumularea unor arierate pe o anumită perioadă poate atrage revocarea managerului.
 
De cealaltă parte, Alina Dan a susținut că dificultățile financiare ale spitalului au fost generate inclusiv de neachitarea la timp a obligațiilor financiare de către autoritatea locală, motiv pentru care nu i-ar putea fi imputată situația economică a unității sanitare.

Deși litigiul privind suspendarea executării dispoziției de revocare a fost soluționat definitiv, conflictul dintre părți este departe de a se fi încheiat. Pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal se află dosarul nr. 2590/118/2026, înregistrat la data de 8 mai 2026, având ca obiect anulare act administrativ, suspendare executare act administrativ și pretenții, vizând aceeași Dispoziție nr. 104 din 6 februarie 2026 prin care Alina Dan a fost eliberată din funcția de manager al Spitalului Municipal Mangalia.
 
În acest dosar, Alina Dan are calitatea de reclamant, iar pârâți sunt Municipiul Mangalia, prin viceprimar, și Viceprimarul Municipiului Mangalia. Procesul se află în faza de fond, iar primul termen de judecată este programat pentru 7 octombrie 2026, când instanța va începe analiza pe fond a legalității dispoziției de revocare.
 
Practic, dacă dosarul privind suspendarea a stabilit doar că actul nu produce efecte până la soluționarea cauzei, în acest nou litigiu judecătorii vor decide dacă dispoziția va fi anulată definitiv sau va fi menținută.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Conducerea Spitalului Mangalia: Instanța a suspendat demiterea managerului Alina Dan. Dosarul, în recurs la Curtea de Apel Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii