Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:27 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele“ Portarul Valentin Cojocaru, de la FC Viitorul la echipa naţională

ro

31 May, 2018 00:00 683 Marime text
Revenit în Liga 1 la Viitorul, la începutul lui 2018, tânărul portar Valentin Cojocaru a reuşit evoluţii foarte bune în cele 13 partide în care a evoluat, contribuind în final la clasarea echipei pe locul patru.
 
„Ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele din campionat. Am făcut şi în acest an o figură bună. Faptul că am venit la Viitorul m-a ajutat foarte mult, mi-a dat linişte. Vrem să creştem de la sezon la sezon, iar dacă în stagiunea recent încheiată, obiectivul a fost locul trei, în stagiunea următoare ne dorim să ne clasăm mai sus şi, de ce nu, să fim campioni din nou. Eu mi-am propus să joc cât mai bine şi să am evoluţii apreciate, făcând şi pasul la echipa naţională“, a declarat Valentin Cojocaru, care are în palmares două titluri de campion al României, cu FCSB.
 

Reţeta succesului

 
Campion în 2017 cu FC Viitorul, mijlocaşul Ionuţ Vînă şi-a continuat şi în sezonul recent încheiat evoluţiile foarte bune. A fost unul dintre cei mai constanţi jucători, evoluând în 27 de partidele în Liga 1 şi înscriind trei goluri. Toate acestea îl motivează şi mai mult pe mijlocaşul de 23 de ani care speră să fie convocat şi la echipa naţională.
 
„A fost un campionat reuşit, ne-am îndeplinit obiectivul de a juca iar în play-off. Suntem pe drumul cel bun. Faptul că numai noi şi alte două echipe ne-am calificat în toate cele trei ediţii ale turneului play-off din Liga 1 spune multe. Reţeta succesului nostru e munca. Zi de zi, ne antrenăm foarte mult, avem idei de joc bine puse la punct. Cred că aceasta e soluţia pentru a creşte şi a intra an de an în play-off. Mă bucur foarte mult că am marcat, am oferit pase decisive şi am ajutat echipa. Încerc să cresc de la meci la meci, alerg şi pasez foarte mult. Dacă vreau să aspir mai sus, trebuie să dau goluri şi pase de gol mai multe. Avem aşteptări mai mari, mai ales că anul trecut am ieşit campioni. Sezonul acesta a fost unul de tranziţie. Ne dorim un parcurs cât mai lung în cupele europene, chiar dacă va fi greu, urmând a întâlni adversari redutabili. Avem însă şi experienţele din anii trecuţi, ceea ce ne dă mai multă încredere. Sunt nerăbdător să merg la echipa naţională, îmi doresc şi simt că pot. Sper să am ocazia în viitorul apropiat. De asemenea, îmi doresc şi un transfer într-un campionat puternic din Europa“, a precizat Ionuţ Vână.
 

Al doilea marcator din Europa în preliminarii

 
Deşi nu a împlinit încă 19 ani, un alt mijlocaş, Alexandru Măţan este deja unul dintre jucătorii care reuşesc să lase o impresie foarte bună la fiecare apariţie în tricoul negru-albastru. În sezonul 2017 / 2018 al Ligii 1, a evoluat în 14 partide şi a reuşit un gol. Internaţional de juniori Under-19, Alexandru Măţan a fost golgheterul României (opt goluri în şase partide) în preliminariile pentru Campionatul European al acestei categorii de vârstă şi al doilea marcator din Europa în preliminariile amintite, încheiate în primăvară.
 
„Secretul FC Viitorul îl ştie toată lumea, suntem o familie foarte frumoasă, cu nişte copii extrem de talentaţi, care au poftă de fotbal. Au venit şi rezultatele. Mă bucur că am reuşit să strâng mai multe meciuri faţă de anul trecut. Sper să continui pe aceeaşi linie. La lotul naţional, încă ne pare rău pentru ce s-a întâmplat la Under-19. Vom încerca să ne revanşăm la U-21, cei care vom fi convocaţi. Să jucăm iar în play-off a fost o motivaţie deosebită pentru noi. În sezonul viitor al Ligii 1, încercăm o clasare superioară“, a precizat Măţan.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii