Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meci la Constanţa! BC Athletic atacă CSM Mediaş întărită cu doi noi Gladiatori

ro

10 Feb, 2018 00:00 1996 Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa găzduieşte duminică, 11 februarie, meciul de baschet masculin dintre BC Athletic şi CSM Mediaş, din etapa a patra a fazei semifinale din Liga 1. Confruntarea începe la ora 12.00.
 
Până acum, în această etapă a competiţiei, echipa constănţeană a înregistrat o victorie (93-67 la Constanţa cu CSM Ploieşti) şi două înfrângeri (83-91 în deplasare cu CSM Sighet şi 75-81 după prelungiri, pe teren propriu, cu CN Aurel Vlaicu Bucureşti). „Meci dificil pentru Gladiatori, dar cu o singură variantă: victoria!“, se arată pe pagina de Facebook a BC Athletic, formaţie care, în această săptămână, şi-a mărit cu încă doi numărul Gladiatorilor: Daniel Mâinea şi Pegkas Panaiotis.
 
Ca la toate meciurile de pe teren propriu ale BC Athletic, şi la această confruntare spectatorii vor avea parte de concursuri, premii şi surprize, fiind puse la bătaie şi câteva tricouri ale echipei. „Până duminică, 11 februarie, atunci când vom întâlni CSM Mediaș de la ora 12.00, în faza semifinală a Ligii 1 de baschet masculin, punem la bătaie câteva tricouri Made in Constanţa! Ce trebuie să faci?! E simplu! Ghiceşte numărul de pe maioul de joc al lui Dani Mâinea! Toţi cei care vor da răspunsul corect intră în urna din care extragem câştigătorii tricourilor la pauza mare a meciului! Spor la puricat lotul Athletic!“, a fost mesajul celor de la BC Athletic.
 
Sursa foto: Facebook (BC Athletic)
 
Citeşte şi:
 

BC Athletic Constanța l-a transferat pe Daniel Mâinea

Pegkas Panaiotis s-a alăturat Gladiatorilor Baschetbaliştii de la Athletic, o nouă confruntare la Constanţa în faza semifinală
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii