Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:18 18 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ionuț Stănescu - „Aproape de o frumoasă calificare“ HC Dobrogea Sud Constanța a părăsit Cupa EHF cu fruntea sus

ro

14 Oct, 2019 00:00 478 Marime text
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a părăsit, sâmbătă, Cupa EHF în turul doi, dar a făcut-o cu fruntea sus. Învinsă pe teren propriu, în tur, de formația maghiară Csurgoi KK cu 24-22, HCD pornea cu șansa a doua în retur, însă a fost cât pe ce, la o secundă, să obțină o spectaculoasă calificare în Ungaria!
 
Formația constănțeană a câștigat meciul, la aceeași diferență de două goluri cu cât s-a impus Csurgoi în prima partidă, dar scorul, 21-19, a fost insuficient pentru calificare, echipa din Ungaria având câștig de cauză întrucât a marcat mai mult în deplasare. Gazdele au obținut însă calificarea in extremis, marcând golul izbăvitor (cel de 19-21) în ultima secundă a meciului, revenind instantaneu de la 18-21, scor la care HCD era calificată!
 

De la 25-26 cu CSM Vaslui la 21-19 în Ungaria


„Victoria din Ungaria ne dă speranțe pentru viitor. Chiar dacă am pierdut calificarea în turul 3 al Cupei EHF, dramatic, în urma unui gol primit în ultima secundă de joc, după ce, puțin mai devreme, reușita lui Chikovani ne făcuse să visăm frumos. Dincolo de amărăciunea momentului, un lucru este clar: echipa a evoluat de la 25-26 cu CSM Vaslui și 22-24 cu Csurgoi la Constanța, la 20-20 cu CSM la București și 21-19 cu Csurgoi în Ungaria. Iar Csurgoi câștigase toate cele 11 meciuri disputate pe teren propriu în Cupa EHF, în noul format, inclusiv împotriva unor echipe de top ca Ademar Leon, Hannover, Magdeburg sau Anaitasuna!“, se arată pe site-ul oficial al HC Dobrogea Sud.
 

„Echipa a dat dovadă de caracter“

 
„Am fost foarte aproape de o frumoasă calificare. Mă bucur că am câștigat în Ungaria și că echipa a jucat bine. Părăsim competiția cu fruntea sus. I-am felicitat pe băieți pentru joc și pentru victorie. Echipa a dat dovadă de caracter și a arătat că are un foarte mare potențial. Mie îmi dă încredere pentru viitor. Mergem înainte. Ne așteaptă campionatul și Cupa României“, a punctat, potrivit sursei citate, Ionuț Stănescu, președintele HC Dobrogea Sud.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța   
 
Citește și:
 
Gol în ultima secundă! HC Dobrogea Sud Constanța a învins în Ungaria, dar a ratat dramatic accederea în turul trei al Cupei EHF
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii