Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:17 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Întâlnire în premieră Simona Halep evoluează joi în turul secund la Australian Open

ro

17 Jan, 2019 00:00 1341 Marime text
Simona Halep, numărul 1 în clasamentul mondial al tenisului feminin, susţine joi, 17 ianuarie, meciul din turul secund al Australian Open, primul turneu de Grand Slan al anului.
 
Principala favorită a întrecerii o va întâlni, în direct la Eurosport, nu mai devreme de ora 6.00 (ora României), pe Sofia Kenin (SUA, 37 WTA), o tânără de 20 de ani născută în Rusia, dar stabilită peste Ocean. În runda inaugurală, Simona (27 de ani) a învins-o pe Kaia Kanepi (Estonia, 70 WTA), scor 6-7, 6-4, 6-2, în vreme ce Kenin a dispus în primul meci, cu 6-3, 3-6, 7-5, de o sportivă venită din calificări, Veronika Kudermetova (Rusia, 111 WTA).
 
„A fost o partidă foarte bună. Sunt fericită pentru victorie, pe care am realizat-o după o pauză mai lungă, din pricina accidentărilor. Nu mai câştigasem un meci de la turneul de la Cincinnati. Am început bine Australian Open, iar victoria din partida cu Kaia Kanepi e importantă pentru mine, ţinând cont că am venit la Melbourne fără încredere mare. Se ştie că în turneele de Grand Slam primul tur e mereu foarte greu. Am ca obiectiv să ajung la cel mai bun ritm al meu, iar evoluţia contra jucătoarei din Estonia îmi dă speranţe“, a declarat Simona Halep, după victoria din runda inaugurală.
 
Disputa de joi va fi prima dintre Halep şi Kenin, o jucătoare în ascensiune şi într-o formă foarte bună, după ce a câştigat turneele de la Hobart (la simplu, primul ei titlu WTA) şi Auckland (la dublu).

UPDATE:

Din pricina unei reprize de ploaie în precedenta partidă, meciul dintre Halep şi Kenin a început cu întârziere, nemaiputându-se respecta ora stabilită iniţial. Întâlnirea a început după ora 8.30. 

UPDATE:

Primul set i-a revenit Simonei cu 6-3, după 33 de minute. 

UPDATE:

În al doilea set, s-a impus la tie-break (7-6) jucătoarea din SUA, astfel că se joacă set decisiv pentru stabilirea învingătoarei. 

UPDATE: 

Setul decisiv a fost câştigat de Simona cu 6-4 (după ce a revenit de la 2-4), constănţeanca mergând astfel în turul trei, unde o va întâlni pe Venus Williams.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
I l-a propus Darren Cahill Simonei Halep ca antrenor pe Andre Agassi?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii