Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:18 05 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Superliga 2025/2026 Cu două etape înainte de final, Farul Constanța e cu un punct deasupra barajului. Fanii, mobilizare pentru meciul de la Galați

ro

05 May, 2026 17:00 213 Marime text
Sursa foto: Facebook (Farul Constanța)
 
  • După șapte runde din play-out, Farul Constanța ocupă poziția a șasea, cu 25 de puncte.    
 
Farul Constanța luptă pentru a se menține în afara locurilor periculoase ale clasamentului turneului play-out din Superliga 2025/2026, din care mai sunt de jucat două etape. Aflată la un punct deasupra locurilor de baraj, echipa de pe litoral mai are de disputat un meci în deplasare și unul acasă.
 
După șapte runde din play-out, Farul ocupă poziția a șasea (prima deasupra barajului), cu 25 de puncte. Pe locurile șapte și opt, de baraj, se află acum Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt, cu 24, respectiv 21 de puncte, iar ultimele două clasate, pe locuri de retrogradare directă, sunt Unirea Slobozia (locul 9 - cu 21p) și Metaloglobus (locul 10 - cu 12 puncte), echipă deja retrogradată. 
 
Clasament
 
  1. FCSB - 36p
  2. UTA - 33p
  3. FC Botoșani - 32p
  4. Csikszereda - 30p
  5. Oțelul Galați - 29p
  6. Farul - 25p
  7. Petrolul Ploiești - 24p
  8. FC Hermannstadt - 21p
  9. Unirea Slobozia - 21p
  10. Metaloglobus - 12p.
 
Farul mai are de jucat cu Oțelul Galați, în deplasare (sâmbătă, 9 mai 2026, de la ora 18.00) și cu Metaloglobus acasă, la final. În etapa precedentă, două dintre rezultatele echipelor implicate în lupta pentru evitarea retrogradării i-au fost favorabile Farului, nicio echipă necâștigând (Petrolul Ploiești - UTA 1-1 și Unirea Slobozia - FC Hermannstadt 2-2), astfel că „marinarii“ trag speranțe că se vor menține deasupra locurilor de baraj și după etapa a 9-a.
 

Program etapa a 8-a
 
Vineri, 8 mai 2026
 
Ora 18.00: UTA - Csikszereda

 
Sâmbătă, 9 mai 2026
 
Ora 18.00: Oțelul Galați - Farul Constanța
 
Duminică, 10 mai 2026
 
Ora 16.00: FC Botoșani - Petrolul Ploiești
 

Luni, 11 mai 2026
 
Ora 18.00: Metaloglobus - FC Hermannstadt
Ora 21.00: FCSB - Unirea Slobozia
 
Program etapa a 9-a
 
Farul - Metaloglobus
Petrolul Ploiești - Oțelul Galați
Csikszereda - FC Botoșani
Unirea Slobozia - UTA
FC Hermannstadt - FCSB.
 
„Echipa are nevoie de noi mai mult ca oricând“
 
Ambele meciuri rămase, cu Oțelul și cu Metaloglobus, sunt foarte importante pentru Farul, iar fanii se mobilizează în mod deosebit pentru ambele partide. Grupul Tribuna B - Farul a sunat adunarea și a făcut un apel pentru o prezență importantă la Galați.
 
„Mobilizare maximă! Urmează un meci important împotriva Oțelului Galați în deplasare. Este momentul să fim uniți, să fim mulți și să arătăm ce înseamnă adevărata susținere! Echipa are nevoie de noi mai mult ca oricând, iar vocea noastră face diferența. Tribuna B sună adunarea! Ridicăm eșarfele, cântăm din primul minut și împingem echipa spre victorie! Pentru culori, pentru oraș, pentru echipă! Toți alături de echipă! Unde merge echipa, mergem și noi! Împreună suntem mai puternici!“, este mesajul grupului Tribuna B - Farul.    
 
PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Flavius Stoican, după Farul Constanța - FC Botoșani 1-1
„Să păstrăm aceeași linie a determinării și, până la urmă, fotbalul ne va răsplăti“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii