Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:37 20 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud i-a administrat campioanei a doua înfrângere George Buricea - „Am arătat că Dinamo poate fi învinsă“

ro

05 Feb, 2020 00:00 1943 Marime text

Într-o seară magică la Constanţa, HC Dobrogea Sud i-a administrat campioanei Dinamo a doua înfrângere în actualul campionat. Până la meciul cu HCDS, Dinamo, liderul autoritar al clasamentului Ligii Naţionale şi echipa care a dominat întrecerea în ultimii ani, înregistrase în 14 partide 13 victorii şi numai un eşec!
HC Dobrogea Sud s-a impus cu 27-26 (13-11) şi a ajuns la 14 meciuri fără înfrângere în toate competiţiile în actualul sezon.


„Am învins o echipă puternică şi nu pot decât să-i felicit pe băieţi. A fost o victorie contra lui Dinamo după o lungă aşteptare. Un succes muncit şi meritat. Mă bucur că a ieşit un meci foarte frumos şi spectaculos. Publicul a fost extraordinar şi îi mulţumesc pe această cale. Îi aşteptăm pe fani şi la meciurile viitoare“, a declarat Ionuţ Stănescu, preşedintele HCDS.

 

Cinci goluri avans în repriza a doua



Dacă, în prima repriză (una în care niciuna dintre echipe nu s-a desprins pe tabelă) Dinamo s-a aflat de două ori în avantaj, dar la diferenţă minimă (4-3, 9-8), după pauză HCDS s-a aflat permanent la conducere, având la un moment dat şi cinci goluri avans (24-19, 25-20). Dinamo a încercat să dea lovitura pe final, apropiindu-se la un gol în ultima jumătate de minut, dar gazdele nu au cedat şi au obţinut o preţioasă victorie.


„Sper că am depăşit complexul «Dinamo»“
„Ne-am dorit foarte tare să câştigăm. Ştiam că va fi un meci foarte greu. Ne bucurăm că am gestionat foarte bine finalul de joc şi nu am cedat în ultimele minute, nemaiscăpând victoria printre degete, aşa cum a fost la Turda. Sper că am depăşit complexul «Dinamo», întrucât anul trecut ne-au cam bătut pe unde ne-au prins. Am pregătit însă meciul foarte bine şi ne-am dorit enorm să câştigăm. Mister ne-a mobilizat foarte bine şi aici s-a făcut diferenţa. Am fost mai buni acum ca Dinamo. Victoria ne dă mare încredere şi aşteptăm cu nerăbdare meciurile următoare. Sperăm să mergem pe acest drum şi să ne înfruntăm şi în finala campionatului“, a spus şi pivotul Marius Mocanu.
 

Singura lor şansă



Veteranul George Buricea, jucător şi antrenor secund, a spus că modul în care au abordat partida jucătorii HCDS a fost cheia meciului. „În ultimii doi ani, am trot pierdut cu Dinamo. A fost foarte greu, cum poate fi un meci cu Dinamo? Dar toată echipa s-a sacrificat, am intrat determinaţi în teren. Știam că aceasta e singura noastră şansă şi uite că am reuşit.


Determinarea şi sacrificiul nostru au reprezentat cheia meciului. De crezi până în ultimul minut în şansele tale, se poate. A contat şi avantajul terenului propriu, sala plină ne-a susţinut până la final. Dar şi noi am jucat foarte bine, iar oamenii simt când te baţi pentru orice minge. Pentru aceasta vin la sală, pentru spectacol, pentru asemenea meciuri. Campionatul e lung, mai e şi play-off-ul, dar e o victorie importantă, de moral, care ne arată că se poate. Ne vom bate şi în continuare să ne îndeplinim obiectivele“, a punctat Buricea.
 

De la nuntă la înmormântare



Potrivit acestuia, meciul de luni seară de la Constanţa a dovedit că Dinamo nu e invincibilă. „E important să avem suporterii alături, pentru că în România facem imediat nuntă după o victorie şi înmormântare după o înfrângere. Trebuie să susţii echipa de la început până la final. Fanii au fost obişnuiţi cu HCM-ul şi numai cu victorii, dar nu se mai poate. Toţi investesc, aduc jucători de peste tot. E greu. În meci nu mi s-a părut nimic părtinitor, au fost greşeli de arbitraj şi de o parte, şi de alta. Sperăm că întâlnim Dinamo în finala Cupei României. Am arătat că Dinamo poate fi învinsă“, a mai spus handbalistul de 40 de ani.


Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citeşte şi:


Victorie mare! HC Dobrogea Sud a învins la Constanţa Dinamo, campioana şi liderul clasamentului (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii