Val de litigii la Primăria Pardina Consiliul Local, prins între blocarea rezilierii contractelor de pășunat și demolările pe cale administrativă

• În dosarul nr. 133/88/2026, terenul făcea parte din domeniul privat al comunei (unde rezilierea unilaterală este restricționată de dreptul comun), pe când în dosarul nr. 1470/88/2025, spațiul ocupat aparținea domeniului public (unde se aplică regimul special de protecție și executare directă conform Legii nr. 50/1991).

 
Administrația publică locală din comuna Pardina, județul Tulcea, se află în centrul unui conflict juridic amplu cu crescătorii locali de animale. Obiectul litigiilor vizează deciziile de oportunitate ale Consiliului Local privind administrarea pășunilor și eliberarea domeniului public. Cauzele înregistrate sub nr. 133/88/2026 și nr. 1470/88/2025 reflectă o abordare juridică diferențiată a instanței de fond de la Tribunalul Tulcea, în funcție de regimul juridic al terenurilor – domeniu privat versus domeniu public.
 
Aflate în prezent în faza de recurs, înregistrat la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 8 septembrie 2026, ambele dosare aduc în prim-plan tensiunile legate de exploatarea resurselor din Delta Dunării și limitele de exercitare a puterii publice de către consiliile locale.
 
Dosarul 133/88/2026: Blocarea rezilierii contractelor de concesiune pe domeniul privat
 
În primul dosar, reclamanții Daniel Naumencu și Constantin Cozub au contestat Hotărârile Consiliului Local Pardina nr. 78 și nr. 82 din 28 noiembrie 2025. Prin aceste acte administrative, autoritatea locală a dispus rezilierea unilaterală a două contracte de concesiune încheiate în anul 2006 pentru terenuri extravilane (pășuni) aflate în domeniul privat al comunei. Administrația a invocat neîndeplinirea obligației de a construi microferme autorizate în termen de maximum doi ani și nealinierea la prevederile O.U.G. nr. 34/2013 privind pajiștile.
 
Nulitatea clauzelor de reziliere unilaterală pe domeniul privat
 
Analizând cererea de suspendare, Tribunalul Tulcea a reținut că actele de concesiune privind bunuri din domeniul privat se supun regulilor dreptului comun (Codul Civil de la 1864, în vigoare la data semnării). Prin urmare, Consiliul Local nu avea atributul de a decide rezilierea pe cale administrativă în lipsa unei clauze exprese de desființare de drept.
 
Instanța a subliniat în motivarea Hotărârii nr. 668/2026:
„În contractele de concesiune vizate, părțile au înțeles să nu insereze un pact comisoriu, în caz de neexecutare a obligațiilor de către concesionari, situație în care contractele ar fi fost considerate desființate de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă. (...) În exercitarea dreptului său de administrare a domeniului privat al unității administrativ-teritoriale, pârâtul a apreciat că are competența de a hotărî încetarea contractelor de concesiune aflate în derulare, apreciind în mod unilateral asupra modului în care cocontractanții săi și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Or, așa cum în mod corect au arătat și reclamanții, contractele în discuție se supun dreptului comun, inclusiv dispozițiilor ce reglementează, ca regulă, caracterul judiciar al rezoluțiunii/rezilierii.”

 
Falsa urgență invocată de administrație și paguba iminentă
 
Un alt argument esențial reținut de instanță a vizat viciile de procedură. Proiectele de hotărâre au fost introduse pe ordinea suplimentară a ședinței de consiliu sub pretextul urgenței. Judecătorul a identificat o contradicție logică între pretinsa urgență și inacțiunea administrației timp de aproape două decenii.
 
Din motivarea instanței:
„Pârâtul a susținut că introducerea pe ordinea de zi suplimentară a proiectelor de hotărâre privind rezilierea contractelor de concesiune a fost justificată de caracterul urgent al situației (...). Pe de altă parte, același pârât a invocat că reclamanții nu și-ar fi îndeplinit obligațiile esențiale asumate timp de aproximativ 18 ani de la încheierea contractelor, ceea ce vine în contradicție cu noțiunea de urgență.”
 
Cu privire la condiția pagubei iminente, instanța a concluzionat că evacuarea de pe terenuri ar fi condus la imposibilitatea derulării activității economice și la distrugerea efectivelor de animale:

 
„Reclamanții au invocat că sunt crescători de animale, desfășoară activitatea în mod tradițional pe teritoriul comunei Pardina (...), iar pe suprafețele de teren ce fac obiectul contractelor și-au constituit microferme, au realizat investiții majore. Prin încetarea contractelor vor fi nevoiți să vândă efectivele de animale, vor pierde investițiile efectuate și vor fi lipsiți de mijloacele materiale obținute din activitatea desfășurată, aceste terenuri fiind esențiale atât în continuarea activității, cât și din perspectiva asigurării traiului lor zilnic.”
 
Prin Hotărârea nr. 668/2026 din 19.05.2026, Tribunalul Tulcea a admis cererea și a suspendat executarea hotărârilor de reziliere. Consiliul Local Pardina a formulat recurs pe 19 august 2026.
 
Dosarul 1470/88/2025: Legalitatea demolării saivanelor de pe domeniul public
 
O abordare diametral opusă a vizat situația construcțiilor ridicate fără autorizație pe domeniul public. În dosarul nr. 1470/88/2025, reclamanții Gheorghe Calistrat, Dan Calistrat și Laurențiu Florin Calistrat au solicitat suspendarea HCL Pardina nr. 63/15.10.2025, act prin care s-a dispus desființarea prin demolare, pe cale administrativă, a adăposturilor de animale edificate pe un teren înscris în cartea funciară nr. 30709.
 
Inaplicabilitatea procedurilor de consultare și regimul derogatoriu al Legii 50/1991
 
Respingând cererea crescătorilor de animale, instanța a stabilit că ocuparea domeniului public fără titlu înlătură aplicarea normelor generale privind transparența decizională (Legea 52/2003) sau obligativitatea de a obține o hotărâre judecătorească prealabilă pentru demolare.
 
Tribunalul Tulcea a reținut în motivarea Hotărârii nr. 566/2026:
 
„Relevante sunt dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1991 care prevăd că, prin excepție (...), construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului (...) vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului. (...) Dreptul autorității publice locale de a aprecia cu privire la desființarea unor construcții în condițiile de mai sus nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ decât în cazul în care este exercitat cu exces de putere, iar în cauza de față nu s-a făcut dovada în acest sens.”
 
Imposibilitatea protejării judiciare a unei situații ilegale
 
Instanța a demontat susținerile privind existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, subliniind că un drept subiectiv sau un interes legitim nu poate izvorî dintr-o faptică nelegală.
 
În motivare se arată:
„Dreptul reclamanților de a deține construcții amplasate pe domeniul public nu a fost justificat. (...) În plus, din susținerile părților ar rezulta chiar că hotărârea nr. 63/15.10.2025 a fost executată integral, măsura demolării fiind dusă la îndeplinire, iar construcțiile vizate efectiv desființate; în alte cuvinte, pare că actul administrativ și-a produs integral efectele, situația este una consumată și nu mai există niciun efect juridic viitor susceptibil de a fi înlăturat prin suspendarea actului.”
 
Prin Hotărârea nr. 566/2026 din 23.04.2026, cererea de suspendare a fost respinsă ca nefondată. Crescătorii de animale din familia Calistrat au atacat decizia cu recurs pe data de 19 august 2026.
 
Sinteza comparativă a celor două cauze de la Pardina

• Regimul juridic al terenului: În dosarul nr. 133/88/2026, terenul făcea parte din domeniul privat al comunei (unde rezilierea unilaterală este restricționată de dreptul comun), pe când în dosarul nr. 1470/88/2025, spațiul ocupat aparținea domeniului public (unde se aplică regimul special de protecție și executare directă conform Legii nr. 50/1991).
• Calitatea deținătorilor: Reclamanții din primul dosar figurau ca titulari ai unor contracte de concesiune aflate în derulare, în timp ce reclamanții din al doilea dosar figurau drept ocupanți fără titlu juridic ai spațiului public.
• Calitatea procesuală pasivă: În ambele dosare, instanța a stabilit că Consiliul Local al Comunei Pardina are calitate procesuală pasivă exclusivă (ca autoritate emitentă), respingând acțiunile față de Primar, Primărie sau Unitatea Administrativ-Teritorială ca introduse împotriva unor persoane fără calitate.
• Miza la recurs: În ambele cauze, reînregistrate la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal pe 8 septembrie 2026, instanța superioară va trebui să stabilească dacă actele Consiliului Local Pardina au respectat limitele de oportunitate și legalitate în gestionarea patrimoniului local.

 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Cinematograf în aer liber la Năvodari Proiecții gratuite de filme pentru întreaga familie în Piațeta Parcului Central (P)