Spirite încinse pe final: HC Dobrogea Sud a învins Dunărea Călărași și va juca pentru locul 5 în Liga Națională
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:31 14 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spirite încinse pe final HC Dobrogea Sud a învins Dunărea Călărași și va juca pentru locul 5 în Liga Națională

ro

10 May, 2018 21:49 899 Marime text
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat cu scorul general 2-1 întâlnirea cu Dunărea Călărași din turneul locurilor 5-8, astfel că formația de pe litoral va evolua în continuare în confruntarea pentru locul 5.

Întâlnirea decisivă dintre cele două formații s-a jucat în această seara, la Constanța, revenindu-i la limită HC Dobrogea Sud, cu 23-22 (14-12).

Golul victoriei a fost marcat de George Buricea, cu câteva secunde înainte de final.

Golurile HC Dobrogea Sud au fost semnate de Toma - 6, Malinovic - 4, Cutura - 3, Vujovic - 2, Crnoglavac - 2, Ignat - 2, Nikolic - 1, Rakcevic - 1, Nistor - 1 și Buricea - 1.  

Pe final, după golul lui Buricea, spiritele s-au încins, un clinci pe semicerc între Nikolic, de la gazde, și Fotache, de la oaspeți generând un meleu, la care au luat parte atât jucătorii celor două echipe, cât și cei de pe băncile tehnice.

Nu am văzut ce s-a întâmplat, după faza în care am dat gol, pentru că am făcut plonjon. Erau doi pe jos, cred că Nikolic și Fotache. S-au împins, nu știu ce s-a întâmplat acolo. După care au venit cu antrenori și jucători și normal că au venit și cei de la banca noastră și au fost clinciuri. Dar nu s-a lovit nimeni cu nimeni. Asemenea episoane sunt inerente pe final de campionat. Nervii sunt întinși la maximum, toți sunt obosiți. Lazovici e supărat pe toată lumea. În trei meciuri, ne-a luat la rând pe toți și ne-a lovit. Lui nu-i place să primească, ci numai să dea. Lasă că merge în Coreea și acolo e mai mult fair-play, a spus jucătorul constănțean George Buricea   

Probabil că au fost acolo câteva clinciuri între Nikolic și Fotache. Tot meciul pivoții lor i-au hărțuit pe apărătorii noștri. Îmi pare rău că arbitrii nu au văzut aceste lucruri. Trebuiau dictate mai multe faulturi în atac la pivoți, a declarat și Adrian Petrea, antrenorul Dunării.    


În disputa pentru locul 5, formația constănțeană se va confrunta cu Poli Timișoara, care a trecut tot cu 2-1 de Minaur Baia Mare.

Meciul decisiv s-a disputat în această seară la Timișoara, gazdele câștigând cu 24-18.

Partidele dintre Poli și HCDS se vor juca astfel: pe 17 mai, la Timișoara, pe 24 mai, la Constanța, iar, dacă va fi nevoie, pe 30 mai, la Timișoara (meciul decisiv).   

Ti-a placut articolul?

Comentarii