Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi s-a adresat lumii fotbalului românesc „Sunt atacat constant, prin diferite forme”

ro

22 Sep, 2016 00:00 1349 Marime text
Site-ul oficial al Academiei Hagi a postat, ieri, o scrisoare deschisă a lui Gică Hagi către mass-media şi lumea fotbalului românesc, în care managerul tehnic al FC Viitorul prezintă „argumente solide” (pe baza selecţiei de la loturile naţionale) în susţinerea ideii că el este cel atacat, nu că atacă el, prin luările de poziţie din ultimul timp. 
 
În acest sens, „Regele“ prezintă cazurile mai multor foşti jucători de la FC Viitorul, care merită, dar nu sunt chemaţi la echipele naţionale ale României. „Eu sunt cel atacat constant prin diferite forme. Eu m-am născut să câştig şi să fac diferenţa, nu să atac“, a spus Hagi.
 
„Am slujit peste 20 de ani fotbalul românesc ca jucător activ, iar după ce am abandonat activitatea fotbalistică, investesc într-un proiect frumos pentru tineri, lucru pe care îl fac de mai bine de şapte ani. Avem cea mai nouă bază sportivă privată de după Revoluţie, avem 300 de copii, suntem campionii României U-19 în ultimii cinci ani, reprezentăm România în Youth League, iar în urmă cu trei ani, am devenit campioni la toate categoriile (juniori A, B şi C) - lucru unic în fotbalul românesc. Doresc să prezint doar câteva argumente solide legate de selecţia de la loturile naţionale, lucruri care dovedesc faptul că eu sunt cel atacat, nicidecum că eu sunt cel care atac, aşa cum s-a tot prezentat în presă în ultima perioadă“, punctează „Regele”.
 
Hagi oferă în continuare exemplele Mitriţă, Bălaşa, Manea, Tănase şi Ianis Hagi, patru dintre ei fiind componenţi ai unor echipe din străinătate, care nu joacă la formaţiile reprezentative ale României.
 
„1. Mitriţă a dispărut de la lotul U-21, după ce era cel mai bun jucător «unu contra unu» din Liga I (conform statisticilor InStat), chiar dacă juca în Italia la o echipă care a reuşit promovarea în Serie A.
2. Bălaşa, liderul generaţiei ‘95, n-a mai fost convocat nici el, după ce a jucat meci de meci pentru echipa de club cu care a promovat în Serie A.
3. Manea, cel mai tânăr debutant din istoria naţionalei de seniori a României şi căpitanul generaţiei ’97, a dispărut şi el din anturajul lotului U21.
4. Tănase, cel mai decisiv jucător U21 din sezonul precedent al Ligii I (goluri şi assist-uri), a ajuns să fie rezervă sau neconvocat la lotul de tineret, în condiţiile în care alţi jucători nu evoluau constant la echipele de club şi erau titulari sau căpitani la tineret.
5. Un alt argument solid este ceea ce se petrece cu Ianis Hagi. Este de patru ani căpitanul echipei naţionale de juniori (generaţia 98), în sezonul trecut a evoluat în 31 de meciuri pentru FC Viitorul (echipa cu cel mai bun atac din Liga I) fiind şi căpitanul echipei, a fost declarat cel mai bun tânăr jucător din Liga I pe baza voturilor antrenorilor şi căpitanilor de echipă din Liga I şi a fost transferat într-unul din cele mai puternice campionate ale Europei la o echipă din primele cinci din Serie A. Toate aceste performanţe nu au fost suficiente pentru ca Ianis să primească vreo promovare la un lot naţional superior ca vârstă, nici măcar să fie chemat la vreun antrenament.
 
Rog mass-media şi ziarele de sport să scoată din arhive şi să ne spună dacă a mai existat vreun jucător U21 talentat şi valoros cu astfel de performanţe, care să nu fi obţinut nici măcar o promovare. Prin doar câteva argumente sper că am demonstrat că eu sunt cel atacat constant prin diferite forme. Eu m-am născut să câştig şi să fac diferenţa, nu să atac“, precizează Hagi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii