Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:01 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbaliştii şi antrenorii Farului, penalizaţi după înfrângerea de la Suceava Cristi Munteanu - „S-au comportat ca o echipă de judeţ, le oferim condiţii de judeţ"

ro

12 Oct, 2012 01:00 882 Marime text

farulconferinta.jpgConducerea FC Farul a luat o serie de măsuri împotriva jucătorilor şi a antrenorilor, în urma jocului extrem de modest etalat de echipă la Suceava, care a dus la pierderea jocului cu 1-2

„Marinarii" au ieşit extrem de şifonaţi din partida de campionat cu Rapid CFR Suceava. Nu atât prin prisma scorului înregistrat, cât prin prisma evoluţiei, una extrem de slabă, lipsită de atitudine. Oficialii clubului constănţean au fost extrem de deranjaţi de modul în care echipa a tratat meciul de săptămâna trecută, astfel că a trecut la contraatac.

Drept pedeapsă, fotbaliştilor şi tehnicienilor li s-a oprit 25% din banii pe luna octombrie, salariul fiind şi blocat până când formaţia va realiza trei victorii consecutive. Tot până atunci, echipa se va antrena numai pe terenul secund şi nu va mai face recuperare.

„S-au comportat ca o echipă de judeţ, le oferim condiţii de judeţ. Nu suntem supăraţi din cauza înfrângerii, ci pentru atitudinea jucătorilor. Nu este posibil ca într-un meci cu o echipă, Suceava, nou-promovată, cel mai bun jucător al Farului să fie portarul, George Curcă! Doar el şi juniorii au jucat, ceilalţi au fost toţi o apă şi-un pământ", a declarat vicepreşedintele FC Farul, Cristi Munteanu.

Conducătorii constănţeni sunt supăraţi şi pentru că „marinarii" au pierdut în faţa unei echipe care nu beneficiază de condiţiile Farului. Astfel, cel mai mare salariu al unui jucător sucevean nu depăşeşte 2.500 lei şi, în plus, fotbaliştii de la Rapid CFR nu au mai văzut niciun ban din luna iunie.

„Clubul a luat diverse măsuri, care ne ating în mai multe părţi, în orgoliu, la buzunar... După o săptămână mai agitată în vestiar, sâmbătă, la meciul cu Dunărea Galaţi, aştept reacţia jucătorilor. La Suceava, am evoluat slab spre foarte slab, în anumite momente. Calitatea jocului a fost îndoielnică. Mi-am asumat acest eşec şi vreau ca echipa să-şi schimbe atitudinea. Asta le-am cerut mereu băieţilor. Să dea maximum etapă de etapă. Dacă la Suceava au dat maximum, atunci acesta este foarte mic la Farul. Sunt fluctuaţii mari de la meci la meci, pe care nu mi le pot explica. Aştept o reacţie sâmbătă şi sunt convins că aceasta va fi pozitivă. Vreau să văd răspunsul unor bărbaţi, să le văd orgoliul sportiv şi fotbalistic", a arătat şi antrenorul principal Alin Artimon.

„Ne e ruşine, avem capetele plecate"

Meciul FC Farul - Dunărea Galaţi, din etapa a şaptea a Ligii a doua, seria întâi, se joacă mâine, de la ora 11, pe stadionul „Farul" din Constanţa. În ultimele zile, mai mulţi jucători de la Farul, Ivanovici, Bârlădeanu, Curcă şi Stoianof, s-au confruntat cu probleme medicale, dar Artimon a spus că lucrurile au evoluat spre bine în ce-i priveşte.

Suspendat la Suceava, în urma eliminării din partida de Cupa României cu FC Braşov, fundaşul stânga Valentin Sandu şi-a cerut scuze pentru cartonaşul roşu primit sub Tâmpa, care l-a împiedicat să ajute echipa în partida cu Rapid CFR. „Vreau să mă revanşez cu Dunărea. Suntem cu capetele plecate, dar aşteptăm cu încredere disputa de sâmbătă. Dunărea nu e o echipă uşoară, ci una imprevizibilă, dar nu luăm în calcul decât victoria, mai ales că jucăm acasă. Ne e ruşine pentru locul ocupat în clasament. Nu mă aşteptam să fim atât de jos, la ce echipă avem. Vina e a tuturor", a declarat Sandu.

Ghenciu şi Băjan, în atenţia Naţionalei

Doi dintre jucătorii Farului, tinerii Ferdi Ghenciu (mijlocaş) şi Robert Băjan (fundaş dreapta), au intrat în atenţia diriguitorilor lotului naţional Under-17 al României. În acest sens, selecţionerul reprezentativei, Ionel Augustin, va veni mâine la Constanţa pentru a-i urmări pe cei doi la partida cu Dunărea Galaţi. „S-ar putea ca Ghenciu şi Băjan să fie singurii jucători din ţară născuţi în anul 1995 care joacă titulari la Liga a 2-a", a comentat Artimon.

Sursa foto: adevarul.ro

Mai puteti citi:

Constănţean vicecampion în Bulgaria la baschet în fotoliu rulant

CSU Neptun nu se mai opreşte din victorii

Bătaie între români şi turci, ca la Podul Înalt

Astăzi şi mâine, Săgeata şi Viitorul joacă amicale

Puştii de la Academia Hagi au învins iar Moldova

„D’Artagnan“, mezinul Farului, a mers cel mai bine la Naţionale

Ti-a placut articolul?

Comentarii