Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul fotbalist Dennis Șerban a schimbat obiectul principal de activitate al firmei Euro Shop

ro

21 Jul, 2021 00:00 3244 Marime text
 

 
 
  • Fost international al României, Dennis Șerban a jucat la echipe precum FC Farul Constanța, Steaua, Valencia, Villarreal, Elche, Rapid, Cordoba, Ejido, Petrolul Ploiești, Dinamo sau Larissa, iar la Farul a activat și ca director tehnic.
 
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia nr. 1 / 17 mai 2021 a asociatului unic al societății Euro Shop SRL, fostul fotbalist constănțean Dennis Șerban.
 
Potrivit documentului, Dennis Șerban (domiciliat în Constanța), în calitate de asociat unic al firmei, a decis schimbarea obiectului principal de activitate, în „comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun“. Vechiul obiect principal de activitate, „acvacultură în ape dulci“, se va regăsi în continuare în actul constitutiv, ca obiectul secundar de activitate.
 
Fost international al României, Dennis Șerban a jucat la echipe precum FC Farul Constanța, Steaua, Valencia, Villarreal, Elche, Rapid, Cordoba, Ejido, Petrolul Ploiești, Dinamo sau Larissa, iar la Farul a activat și ca director tehnic.
 
Anul trecut, prin hotărârea nr. 1 / 1 septembrie 2020 a Adunării Generale a Asociaților Euro Shop SRL, firmă care are sediul în Constanța, asociatul Costel Bădiceanu a cesionat toate părțile sociale pe care le deținea în societate către cel de-al doilea asociat, Dennis Șerban. În Euro Shop, Dennis deținea 95% din capitalul social, iar Costel Bădiceanu - 5%. În urma cesiunii de părți sociale, Costel Bădiceanu a pierdut calitatea de asociat, iar Dennis Șerban a căpătat statut de asociat unic în cadrul societății. Totodată, Costel Bădiceanu s-a retras din calitatea de administrator, societatea fiind administrată de către Dennis Șerban pe perioadă nelimitată.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Euro Shop Constanța
Fostul fotbalist Dennis Șerban a devenit asociat unic și administrator
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii