Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul are probleme importante de lot pentru meciul de la Slobozia

ro

14 May, 2013 00:00 1619 Marime text
FC Farul se confruntă cu greutăți de lot pentru partida cu Unirea Slobozia, pe care o va susține sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, în etapa a 27-a a Ligii a 2-a. Nu vor juca sigur stoperul Nicolae Florin Buzea și fundașul stânga Costel Nițescu, ambii suspendați în urma partidei cu Chindia Târgoviște, în care Buzea a fost eliminat, iar Nițescu a acumulat al patrulea cartonaș galben. De asemenea, alți trei jucători, portarul George Curcă, vârful Ovidiu Stoianof și fundașul central Ionel Țabără sunt incerți din pricina accidentărilor. Curcă are entorsă la gleznă și, chiar dacă se simte mai bine ca sâmbătă, e greu de crezut că se poate reface până la meci, deși căpitanul echipei își dorește ca în două - trei zile să revină la pregătire. Vlad Neagu, celălalt portar, în schimb, s-a antrenat normal ieri și se pare că va fi apt de joc pentru Slobozia, urmând ca joi să-i fie scoase firele cu care a fost cusut la gură. Dacă George Curcă nu se va reface, al doilea portar cu Unirea va fi un puști talentat din propria pepinieră, Robert Dragnea (17 ani), de la grupa de juniori B, antrenată de Mihai Turcu. Principalul Farului, Ion Răuță, fost portar și antrenor de portari la bază, a pus ochii pe Dragnea de când a revenit la echipă și l-a chemat la pregătirile primei formații. Se apreciază că, dacă se va ține de treabă, Robert are șanse să devină în viitor titularul echipei mari. Oricum, el a fost convocat și la lotul național de juniori. Stoianof se confruntă cu o contractură musculară, din pricina căreia are dureri și la mers, în vreme ce Țabără acuză o traumă la genunchi, iar ieri nu a făcut antrenament.

Au fost eroi în meciul cu Chindia

Și meciul cu Chindia Târgoviște a fost abordat de Farul cu probleme de lot, de aceea victoria este cu atât mai prețioasă. Curcă avea problema de la gleznă, Săceanu, Călințaru, Nițescu și I. Popescu au fost răciți, iar Sg. Popescu avea o contuzie la picior. În privința lui Curcă și a lui I. Popescu abia la încălzire s-a stabilit să fie introduși titulari, în timp ce dintre ei răciți cel mai rău era Săceanu.

Sursa foto: www.suporterul-constantean.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii