Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:40 10 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGPR Percheziție domiciliară în comuna Rătești

ro

19 Jun, 2025 12:41 435 Marime text
Nr. 1.091 din 19 iunie 2025
 
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE ÎNȘELĂCIUNE, CU UN PREJUDICIU DE APROAPE 240.000 DE EURO
 
În această dimineață, 19 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în comuna Rătești.
 
Activitățile se desfășoară într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în care sunt cercetați 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani.
 
Din cercetări a reieșit că, la data de 20 mai 2025, persoanele cercetate, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale de transport, ar fi indus în eroare beneficiarii unor servicii de transport internațional, pretinzând că vor livra mărfurile încredințate, respectiv 32 de imprimante multifuncționale, în valoare totală de aproximativ 240.000 de euro, încărcate din Franța și având ca destinație Polonia.
 
În realitate, aceștia și-ar fi însușit bunurile și le-ar fi comercializat ulterior, pe teritoriul României, către o terță persoană.
 
Ca urmare a verificărilor efectuate, la data de 12 iunie 2025, polițiștii au descoperit și ridicat 30 dintre imprimantele sustrase, în valoare de aproximativ 225.000 de euro, în județul Argeș, în vederea continuării cercetărilor și restituirii către persoana vătămată.
 
Astăzi, în cadrul perchezițiilor efectuate, a fost descoperită și a 31-a imprimantă, în valoare de aproximativ 7.500 de euro.

 
Astfel, până la acest moment, au fost recuperate 31 dintre cele 32 de bunuri sustrase.
 
Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale cercetării penale, care nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii