Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:58 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Dureros și, totodată, edificator“ Phoenix Știința Constanța a condus la pauză, dar a cedat în deplasare cu BC Sirius Tg. Mureș

ro

22 Jan, 2020 21:51 1464 Marime text
Echipa feminină de baschet Phoenix Știința Constanța a disputat astăzi meciul din etapa a treia a fazei secunde a Ligii Naționale, întâlnind în deplasare BC Sirius Tg. Mureș.

Deși oaspetele au condus la pauză cu 37-22, formația gazdă a întors rezultatul în partea secundă, reușind să se impună cu 56-54.  

Dureros pentru noi și totodată edificator. Doar așa putem caracteriza meciul pierdut în această seară, într-o manieră pe care nu ne-am fi imaginat-o nici în cele mai negre scenarii.

Ar fi nefiresc să blamăm condițiile în care a trebuit să evoluăm la Târgu Mureș, cu oboseală excesivă, probleme medicale sau, mai ales, într-o manieră de arbitraj de neînțeles pe alocuri, dacă n-am ști că am avut victoria în buzunar și n-am putut să ținem de ea. Iar acest lucru îl putem pune doar pe lipsa experienței și a maturității arătate în joc, dar mai ales a excesului de încredere cu care am revenit în teren la pauză.

Ne-am văzut învingători mai devreme și mai ușor decât ne-am fi așteptat înaintea meciului și am uitat una dintre regulile elementare ale jocului de baschet: meciul se termină la finalul celor patru sferturi, indiferent de cine îți este adversarul sau cum se prezintă el.

O lecție importantă, încă una dacă vreți, pe care a trebuit să o învățăm din nou pe propria piele pentru a fi siguri că nu o vom mai repeta pe viitor. Iar viitorul depinde doar de noi și de cât de repede putem să acceptăm și să corectăm propriile greșeli, se arată pe pagina de Facebook a Phoenix Știința.


Pentru echipa de pe litoral au marcat Lauren Brozoski - 23p, Donasja Scott - 8p, Katarina Matijevic - 7p, Vladinka Erak - 6p, Mădălina Geleriu - 6p, Andreea Beldian - 3p.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (Phoenix Știința)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii