Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Cojocaru - „Am vrea să ne clasăm imediat după cele patru puteri“ Opt rugbyşti noi la Tomitanii Constanţa. Vin şi străini

ro

16 Jan, 2019 00:00 3623 Marime text
Nou promovată în eşalonul de elită al rugby-ului românesc, SuperLiga, echipa Tomitanii Constanţa a încheiat prima parte a campionatului pe locul şapte, iar în retur speră să obţină rezultate mai bune, care să o urce în clasament, propunându-şi chiar un obiectiv îndrăzneţ.
 
În şapte meciuri de campionat din 2018, Tomitanii au înregistrat o victorie (la Constanţa, cu Dinamo) şi şase eşecuri, acumulând cinci puncte. Cei de la Tomitanii speră ca, în 2019, rezultatele să fie mai bune, odată cu întărirea lotului de jucători şi în condiţiile în care vor beneficia de un program mai bun (cu cinci meciuri acasă şi numai două în deplasare). Sub comanda antrenorilor Cătălin Nicolae şi Cosmin Raţiu, rugbyştii de pe litoral au început pregătirea pentru partidele oficiale din noul an, prima dispută din SuperLigă fiind pe 25 martie.
 

Primul transfer

 
„Începem 2019 cu gândul de a face din nou performanţă la malul mării. Avem returul de campionat în SuperLigă şi sperăm să facem faţă rigorilor primulei eşalon. Obiectivul e unul îndrăzneţ. Am vrea să ne clasăm la final pe locul 5, imediat după cele patru puteri (Timişoara, CSM Bucureşti, Steaua şi Baia Mare) sau pe 6“, a declarat Cristian Cojocaru, preşedintele clubului Tomitanii. Din lotul care a încheiat anul 2018, echipa de pe litoral s-a despărţit de opt rugbyşti, dar va aduce tot atâţia, cinci străini şi trei români de la echipe de prim eşalon. Primul achiziţionat este Andrei Toader (născut în 1996, linia a 2-a), de la CSM Bucureşti.
 
În această săptămână, Tomitanii vor efectua antrenamente de acomodare la efort, câte unul pe zi, la stadionul „Mihai Naca“ din Constanţa. Săptămâna viitoare, în program vor fi câte două şedinţe zilnice (unul pe teren şi unul în sala de forţă), în vreme ce, între 9 şi 21 februarie, rugbyştii vor efectua un stagiu de pregătire centralizat, la Cheile Grădiştei. În plan, până la reluarea campionatului, sunt şi două meciuri de verificare, unul cu o echipă din Rusia şi unul cu Steaua. În retur Tomitanii vor juca astfel: cu Baia Mare (a), cu Steaua (d), cu CSM Bucureşti (a), cu Dinamo (d), cu U Cluj (a), cu Timişoara (a) şi cu Buzău (a).
 

„Intervine mai mult competiţia fizică“

 
Cristian Cojocaru îşi doreşte ca echipa de rugby a Constanţei să reprezinte bine oraşul în SuperLigă, fie sub denumirea Tomitanii, fie ca parte a unui club sportiv al municipalităţii. „Nu am nimic împotrivă ca pe viitor echipe de rugby a oraşului să se numească Farul. Aşteptăm cu mare interes constituirea acestui CSM şi atunci, cu siguranţă, voi da Primăriei cu mare drag partea tomitană, ca să poată fi prinsă în structura CSM-ului, iar atunci lumea va avea cu siguranţă, din nou, Farul în competiţie. Tomitanii sunt în primul an de SuperLigă, Primăria nu ne-a impus un obiectiv, îşi dă seama că suntem la început în elită, iar la rugby la acest nivel este destul de greu. Intervine mai mult competiţia fizică, iar numeric trebuie să fii foarte bine poziţionat. Sperăm din tot sufletul să obţinem o clasare valoroasă la finele acestui campionat, în iunie 2019, iar în sezonul 2019/2020, să facem (fie ca Tomitani, fie ca parte a clubului oraşului) ca lucrurile să fie din nou OK în rugby la Constanţa“, a punctat Cristian Cojocaru.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Cristian Cojocaru - „Mulţumim Constanţei!“ Rugbyştii de la Tomitanii au donat sânge pentru cei aflaţi în nevoie (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii