Consiliul Județean Constanța votează bugetul DGASPC pentru 2026 în ședința din 05 mai (DOCUMENT)
Consiliul Județean Constanța votează bugetul DGASPC pentru 2026 în ședința din 05 mai (DOCUMENT)
01 May, 2026 19:12
ZIUA de Constanta
177
Marime text
177
Marime text
Consiliul Județean Constanța a demarat procedurile pentru aprobarea bugetului și a listei de investiții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța pentru anul 2026.Proiectul de hotărâre nr. 116, inițiat de președintele Consiliului Județean, Florin Mitroi, vizează asigurarea resurselor financiare necesare funcționarii serviciilor sociale și continuării obiectivelor de investiții ale instituției.
Documentul a fost fundamentat pe baza adresei transmise de conducerea DGASPC nr. 101793/28.04.2026 și a Hotărârii Colegiului Director al instituției nr. 2/23.04.2026.
Direcţia Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Constanța este instituția publică cu personalitate juridică înființată în subordinea Consiliului Județean cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum şi oricăror persoane aflate în nevoie. Instituția este finanțată integral de la bugetul județului prin alocarea de sume din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județului, respectiv finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecția copilului, finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, subvenții pentru finantarea drepturilor persoanelor cu handicap și în completare din veniturile proprii ale Județului Constanța.
Astfel, prin Legea nr. 43/2026 a bugetului de stat pentru anul 2026, pentru finanțarea acestor servicii sociale au fost alocate sume în valoare de 182.652.000 lei, din care 63.258.000 lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecția copilului şi 119.394.000 lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, subvenții pentru finantarea drepturilor persoanelor cu handicap.
De asemenea, pentru finanțarea drepturilor persoanelor cu handicap, subvenția de la bugetul de stat va fi de 7.409.000 lei. În completarea acestor venituri, pentru funcționarea în condiții optime a activității, din veniturile proprii ale Județului Constanța, va fi alocată suma de 61.725.260 lei. Alocarea din bugetul Județului Constanța se va face în vederea acoperirii diferenței de standard de cost, a cheltuielilor care nu sunt prevăzute în standardul de cost și a cheltuielilor cu aparatul de specialitate al DGASPC Constanța și a cheltuielilor de natura investițiilor.
Bugetul reprezintă documentul oficial de prezentare al oricărei instituții publice locale din România, fiind reglementat de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și Legea nr. 43/2026 privind bugetul de stat pe anul 2026.
Bugetul reprezintă documentul oficial de prezentare al oricărei instituții publice locale din România, fiind reglementat de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și Legea nr. 43/2026 privind bugetul de stat pe anul 2026.
Pentru anul 2026, proiectul de buget de cheltuieli propus de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța este structurat pe cheltuieli astfel: resursele au fost alocate pentru susținerea cheltuielilor operaționale cu funcționarea instituției publice în sumă de 239.930.020 lei, pentru proiecte cu finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile (FEN) postaderare în sumă de 1.633.000 lei și pentru dotările de natura cheltuielilor de investiții în sumă de 11.856.240 lei, reprezentând un total de cheltuieli de finanțat în valoare de 253.419.260 lei.
Proiectul va fi supus la vot în cadrul ședinței de Consiliu Județean din data de 05 mai, ora 10.00.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secțiunea Document a materialului puteți consulta proiectul în integralitate
Citește și:
Proiect de buget pentru Teatrul de Stat Constanța pe anul 2026, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


