Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atlet constănţean, student în SUA Cristian Constantin, învingător, cu record personal, la Penn Relays (galerie foto)

ro

03 May, 2019 00:00 2409 Marime text
Constănţeanul Cristian Constantin, multiplu campion la atletism, este student din vara lui 2017 în SUA, cu bursă integrală, la Universitatea din Pennsylvania. Întâi a studiat la Facultatea de Inginerie Chimică şi Biomoleculară, acum este la Inginerie Mecanică. În vârstă de 22 de ani, Cristian a continuat sportul peste Ocean, participând la întreceri atletice.
 
Recent, a evoluat şi la competiţia Penn Relays, câştigând proba de săritură în lungime. „Am concurat la una din cele mai vechi competiţii din lume, a 125-a ediţie a Penn Relays, reuşind să câştig aurul la săritura în lungime cu o nouă tehnică şi cu record personal. Le mulţumesc încă o dată tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici“, a postat tânărul atlet pe Facebook.
 
De succesul atletului se bucură mult şi antrenoarea Carmen Botea, cea care l-a descoperit pe Cristian şi care a lucrat cu el aproape zece ani. „Pe Cristi l-am selecţionat la Şcoala Gimnazială nr. 3 «Ciprian Porumbescu», pe când era în clasa a şasea. Am demarat atunci o colaborare frumoasă, care s-a întins pe perioada a nouă ani. M-a impresionat încă de la început prin faptul că era un copil foarte isteţ, dornic de performanţă. Este multiplu campion şi medaliat naţional, medaliat balcanic, finalist la Europene, unde a venit pe locul 12, o poziţie foarte bună. A avut o perioadă în care a dominat proba de triplusalt în ţară. A fost lider în 2015, an în care a participat şi la Campionatul European din Suedia, de la Eskilstuna. În anul său de vârf, a fost campion în sală, la lungime şi la triplusalt, apoi în aer liber şi campion naţional şcolar, şi de juniori 1. În acel sezon a luat şi locul trei la Balcaniadă. A avut două participări balcanice“, povesteşte Carmen Botea.
 
Sursa foto: Facebook (Cristian Constantin)
 
Citeşte şi:
 
Bursier în SUA Atletul Cristian Constantin e student la Universitatea din Pennsylvania, la Inginerie Chimică şi Biomoleculară (galerie foto)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii