Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:08 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi, la Constanţa, meci cu Unirea Tărlungeni Farul vizează a patra victorie la rând

ro

14 Sep, 2013 00:00 2238 Marime text
FC Farul susţine astăzi meciul din etapa secundă a Ligii a 2-a, întâlnind la Constanţa, de la ora 11.00, nou-promovata Unirea Tărlungeni. „Marinarii” au un start foarte bun de sezon, realizând trei victorii la rând până acum (două în Cupa României, una în campionat). În Liga a 2-a, au câştigat în deplasare în etapa trecută, 2-1 cu Gloria Buzău, în vreme ce Unirea Tărlungeni a pierdut la debut în propriul fief cu CSMS Iaşi, scor 2-3. „Trebuie să privim partida cu seriozitate. Să sperăm că echipa nu se va resimţi după efortul din Cupă, de miercuri”, a declarat antrenorul Farului, Răuţă. „Ne dorim încă o victorie, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece că adversarul e nou promovat şi că se numeşte Tărlungeni. Pe teren nu joacă numele. Unirea e o formaţie sudată şi agresivă. Sunt convins că ne va pune probleme, dar şi noi avem armele necesare pentru a o învinge”, a arătat şi preşedintele clubului constănţean, Neculai Tănasă. Astăzi, în Liga a 2-a, seria întâi, se mai joacă meciurile: de la ora 11.00 - FC Clinceni - CF Brăila, CSMS Iaşi - SC Bacău, Unirea Slobozia - Rapid CFR Suceava; de la ora 21.00 - Rapid Bucureşti - Gloria Buzău. ACS Berceni are rundă liberă, iar meciul Sportul Studenţesc - Dunărea Galaşi nu se dispută. Clasament: 1. Clinceni - 3p, 2. Iaşi - 3p, 3. Farul - 3p, 4. Slobozia - 1p, 5. Brăila - 1p, 6. Rapid - 1p, 7. Berceni - 1p, 8. Sportul - 0p, 9. Rapid CFR - 0p, 10. Galaţi - 0p, 11. Tărlungeni - 0p, 12. Buzău - 0p, 13. Bacău - 0p.

Selecţie în rândul copiilor născuţi în anii 2006 şi 2007

Antrenorul Lucian Marinof efectuează selecţie pentru FC Farul în rândul copiilor născuţi în anii 2006 şi 2007, care sunt aşteptaţi la stadionul „Farul” (strada Primăverii nr. 2), de luni până duminică, în intervalele orare 08.00 - 11.00 şi 16.30 - 18.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii