Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:32 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Andrei Banyoi, golgeterul FC Farul Constanţa din amicale. Miercuri, „marinarii“ întâlnesc FC Viitorul II

ro

03 Feb, 2021 00:00 3562 Marime text
  • FC Farul Constanţa a susţinut până acum în perioada de iarnă cinci amicale, fără a primi gol.
  • În două meciuri, Andrei Banyoi a marcat de şapte ori.
  • Miercuri, 10 februarie, FC Farul va disputa partida din Cupa României contra Chindiei Târgovişte.
 
 
FC Farul Constanţa susţine miercuri, 3 februarie, ultimul meci amical înainte de debutul oficial în 2021, care se va produce în partida din optimile Cupei României contra Chindiei Târgovişte (Liga 1), partidă programată la Constanţa, miercuri, 10 februarie, de la ora 14.30.
 
Aflată pe locul 12 în Liga a 2-a, cu 20 de puncte (la trei lungimi de poziţia a şasea, ultima care asigură calificarea în turneul play-off), dar aşteptând trei puncte din meciul cu Universitatea Cluj, FC Farul a disputat până acum în această iarnă cinci partide de verificare (patru victorii şi un egal, fără gol primit, golaveraj 23-0). Miercuri, 3 februarie, „marinarii“ dispută ultimul test al perioadei de pregătire precompetiţională, întâlnind, de la ora 15.00, pe un teren al bazei Academiei Hagi, de la Ovidiu, FC Viitorul II, echipă pregătită de Constantin Fălină şi situată pe locul patru în seria a treia a Ligii a 3-a.
 

Patru goluri într-un meci, trei într-altul!

 
Golgeterul FC Farul din cele cinci amicale, cu şapte reuşite, este Andrei Banyoi, care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în două partide, într-una marcând de trei ori, iar în cealaltă de patru ori! Ceilalţi farişti care au înscris au fost: Măzărache - 4 goluri, Damaşcan - 3, Alexandru Stoica - 2, Silaghi - 2, Bîrnoi - 2, Nicula - 1, Liviu Mihai - 1 şi Florin Bălan (care a împlinit recent 19 ani) - 1.     
 

9-0, cel mai mare scor

 
Rezultatele FC Farul din cele cinci amicale au fost: 9-0 (pe stadionul din Cumpăna) cu FC Farul Under-19 (Banyoi 15, 37, 45, Măzărache 18, 31, 63, Al. Stoica 61, Damașcan 67, Nicula 86); în stagiul de pregătire de la Bucureşti - 5-0 (Banyoi 53, 70, 85 și 87, Al. Stoica 72) şi 0-0 cu FC Voluntari II (Liga a 3-a), 3-0 (Damaşcan 9, Silaghi 55, Bîrnoi 68) cu Unirea Slobozia (Liga a 2-a) şi 6-0 (Damaşcan 19, Bîrnoi 41, Silaghi 45, Măzărache 47, Liviu Mihai 52, Florin Bălan 72) cu Dinamo II (Liga a 3-a). 

„Băieții au avut reacție“

 
„Ținând cont că am jucat cu echipe de liga a treia, nu trebuia să primim foarte multe goluri. Dar, dacă mă uit la echipele care se bat la promovare și au avut și ele meciuri cu echipe de liga a treia, toate au primit goluri. Dacă este să compar, este clar că sunt mulțumit că nu am primit niciun gol. Băieții au avut reacție și au încercat tot timpul să alerge la maximum pentru a opri orice atac advers”, a declarat Ianis Zicu, antrenorul FC Farul, potrivit site-ului oficial al clubului.
 

23 de goluri marcate în trei partide

 
De cealaltă parte, FC Viitorul II a susţinut până acum trei meciuri amicale, câştigate toate la scor (golaveraj 23-1): FC Viitorul II - Gloria Albești 7-0 (Grameni 14, Andronache 26, Mouaddib 29, Nedelcu 48 - autogol, R. Mustacă 51, Al. Dinu 74, Bodișteanu 79), FC Viitorul II - Axiopolis Cernavodă 6-1 (R. Mustacă 44, Oroian 65, Grosu 69, Haită 82, Drîndă 84, R. Mălăele 85 / Anton 59) şi FC Viitorul II - Înainte Modelu 10-0 (R. Mustacă 6, R. Mălăele 8, 14, 35, Vîlea 28, Matiș 44, R. Tănasă 87,  93, 97, Andronache 89).
 
După amicalul cu FC Farul, echipa secundă a FC Viitorul mai are fixate încă patru confruntări de verificare:
 
pe 6 februarie: Concordia Chiajna - FC Viitorul II
 
pe 10 februarie: FC Viitorul II - Unirea Slobozia
 
pe 17 februarie: România U18 - FC Viitorul II
 
pe 24 februarie: Dacia Unirea Brăila - FC Viitorul II.
 
Sursa foto: FC Farul Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Editorial
Păcat că meciurile FC Farul Constanţa din Cupa României nu au şi suporteri în tribune!


Poarta FC Farul Constanţa, neperforată până acum în amicale
Ianis Zicu - „Sunt mulțumit că nu am primit niciun gol“

 
FC Viitorul II a învins Înainte Modelu, într-un meci amical. Zece goluri marcate de constănțeni
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii