Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Grigoraş şi Florentin Tudorache au început pregătirea cu FC Farul (galerie foto)

ro

03 Feb, 2015 00:00 4165 Marime text
FC Farul a demarat, ieri, a doua săptămână de pregătire. Sub bagheta lui Marian Dinu, Ion Barbu şi Gică Mina, dar şi a preparatorului fizic Gheorghe Avram, care a venit şi el la echipă, „marinarii“ nu s-au lăsat intimidaţi de ploaie şi au lucrat şi pe pista stadionului „Farul“. Printre jucători, două noutăţi, atacantul Alexandru Grigoraş (25 de ani) şi fundaşul central Florentin Tudorache (22 de ani).

Ambii sunt foşti juniori ai Farului. Alex, fiul lui Petre Grigoraş, a activat ultima dată la FC Braşov, iar Florentin vine de la Unirea Slobozia. „În principiu, m-am înţeles cu Farul, dar încă nu am semnat. Mai am eu unele probleme personale de rezolvat“, a declarat Alexandru. Fotbaliştii au efectuat ieri două antrenamente, iar de astăzi vor începe să se pregătească şi pe plajă. „În program avem câte două antrenamente pe zi.

Încă nu am intrat în cantonament la stadion, dar sperăm să se rezolve cât mai repede această problemă“, a declarat antrenorul principal Marian Dinu. Ieri, pe la echipă a trecut şi Petre Grigoraş, pe care Farul îl doreşte în fruntea staff-ului tehnic din sezonul viitor. Primul meci amical al formaţiei constănţene este pe 11 februarie, la Cernavodă, cu Axiopolis din localitate, vicelidera Seriei Vest a Ligii a IV-a a judeţului Constanţa.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii