A murit legenda celor de la Inter Sandro Mazzola, unul dintre cei mai mari jucători din istoria Scuadrei Azzurra
A murit legenda celor de la Inter: Sandro Mazzola, unul dintre cei mai mari jucători din istoria Scuadrei Azzurra
98
Marime text
Fostul atacant al naţionalei Italiei, Sandro Mazzola, care şi-a petrecut toţi cei 17 ani ai carierei sale la Inter Milano, a decedat la vârsta de 83 de ani, a anunţat clubul italian sâmbătă, conform news.ro.
Mazzola, considerat o legendă a clubului Inter, a marcat 158 de goluri în 565 de meciuri, contribuind la câştigarea a patru titluri de campion al Seriei A şi a două Cupe ale Europei. El a făcut parte din echipa naţională a Italiei care a câştigat Campionatul European din 1968 şi a ajuns în finala Cupei Mondiale din Mexic doi ani mai târziu.
Inter Milano îi aduce un omagiu lui Sandro Mazzola
„Sandro Mazzola a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie. Nu doar în istoria Nerazzurri”, a declarat Inter într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului. „El a fost istoria clubului Inter: s-a alăturat clubului încă de când era copil şi nu l-a părăsit niciodată.”
Sandro Mazzola avea doar 6 ani când tatăl său, Valentino, la rândul său internaţional italian, a murit în tragicul dezastru aerian de la Superga din mai 1949 – accident aviatic în care şi-a pierdut viaţa întreaga echipă a clubului Torino,potrivit stiripesurse.ro.
Debutul la seniori în celebrul meci cu Juventus și parcursul glorios
La vârsta de 18 ani, Mazzola a debutat la seniori într-o partidă cu Juventus, după ce federaţia italiană a dispus rejucarea unui meci marcat de incidente. După ce a susţinut un examen şcolar, el a plecat la Torino, unde a marcat singurul gol al echipei Inter (din penalty) în partida pierdută cu 9-1.
Devenit rapid titular indiscutabil și fostă mascotă a clubului în copilărie, Mazzola a condus echipa spre triumf în Cupa Europei din 1964, înscriind două goluri în finala câștigată cu 3-1 împotriva celor de la Real Madrid, performanță repetată și în sezonul următor.
După retragerea din activitatea de jucător în 1977, Mazzola a activat ca director sportiv atât la Inter Milano, cât şi la Torino, clubul legendar al tatălui său.
PRECIZĂRI:„Vedeta cu mustaţă a strălucit pe teren şi continuă să strălucească şi astăzi. Aşa cum spunea adesea, avea o singură dorinţă finală: să fie amintit ca un om bun, cineva care continuă să lupte chiar şi atunci când victoria este imposibilă, aşa cum s-a întâmplat în acel meci cu scorul de 9-1”, a transmis clubul Inter.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


