Licitații Constanța CFR SA scoate la închiriere spații și terenuri în Constanța și județele limitrofe (DOCUMENT)
Licitații Constanța: CFR SA scoate la închiriere spații și terenuri în Constanța și județele limitrofe
19 Sep, 2026 08:53
ZIUA de Constanta
100
Marime text
100
Marime text

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța organizează licitație publică pentru închirierea unor spații și terenuri destinate diverselor activități economice și comerciale.
Potrivit licitatiapublica.ro, procedura se organizează în data de 30 septembrie 2026, ora 12:00, la sediul sucursalei, licitație publică deschisă, cu strigare, pentru închirierea unor locații (spații și terenuri).
Spațiile și terenurile sunt disponibile în vederea desfășurării de activități comerciale, prestări servicii, terasă vară plus curte, pășunat, activități sportive, amplasare construcție provizorie garaj auto pentru persoană fizică, poligon auto-moto, amenajare stație taximetre și amenajare staul pentru creșterea animalelor.
Aceste locații sunt situate pe raza următoarelor stații CF:
- Babadag, Ciulnița, Ciulnița Triaj, Călărași Sud, Constanța, Constanța Mărfuri, Constanta Port A, Constanta Port B, Constanta Port Mol V, Agigea Nord, Eforie Nord, Fetești, Cernavodă Oraș, halta CF Codru, halta CF Stelnica, Zebil, Lehliu, Palas, Slobozia Veche, Țăndărei, Tulcea Oraș, Poduri CF, interstația CF Fetești-Ovidiu, interstația CF Palas-Valu lui Traian și Cobadin.
Pentru detalii privind locația, amplasarea, destinația, obiectul de activitate, tariful minim de pornire a licitației și taxele necesare a fi achitate pentru participare, cei interesați se pot adresa la sediul Sucursalei Regionale CF Constanța, Divizia Comercială – Serviciul Afaceri Patrimoniale, la numerele de tel/fax 0241/589840 sau tel. CFR 143171, 143178, ori pot accesa site-ul oficial www.cfr.ro, la secțiunea CFR SA - închirieri/vânzari - nivel regional - închirieri.
Documentația necesară participării la licitație, care include caietul de sarcini și taxe, instrucțiunile pentru ofertanți și draftul contractului de închiriere, redactată în limba română, se poate procura și se va depune până la data de 28.09.2026, ora 12:00, la sediul Sucursalei Regionale CF Constanța, Divizia Comercială – Serviciul Afaceri Patrimoniale, camera nr. 25.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


