Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un baietel de opt ani, intoxicat cu un gaz necunoscut

ro

25 Jan, 2005 00:00 937 Marime text
Un copil in varsta de numai opt ani a ajuns, sambata dimineata, in stare grava la Sectia de Pediatrie a Spitalului Clinic Judetean Constanta, dupa ce a suferit o severa intoxicatie cu gaz. In urma investigatiilor medicale efectuate de medicii specialisti, s-a concluzionat ca Ionut Cristian Vaichel sufera de edem pulmonar toxic. Mama micutului a declarat ca, in ziua respectiva, il trimisese pe baiat sa cumpere alimente de la un magazin situat in apropiere de casa. La intoarcere, femeia a observat ca baiatul nu se simtea bine, era albit la fata, abia putea vorbi, iar hainutele lui miroseau foarte puternic a gaz. El a reusit cu greu sa ii spuna mamei ca ar fi bine sa nu iasa afara pentru ca miroase foarte urat si ca este un fum verde. Pentru ca baiatul parea ca nu mai reuseste sa respire normal si se sufoca, familia a decis sa mearga cu acesta la urgenta. Medicul sef din cadrul Sectiei de Pediatrie I, Corneliu Neagoe, a mentionat ca baiatul a fost la un pas de a fi pierdut, insa stabilirea imediata a diagnosticului a facut posibila gasirea metodelor de salvare a acestuia. Domiciliul familiei Vaichel se afla pe soseaua de centura a localitatii Ovidiu, in apropierea unei statii de gaz. Din afirmatiile mamei, se pare ca aprinderea unor gunoaie de pe camp, de mai multe persoane necunoscute, a determinat o explozie in urma careia atmosfera a fost incarcata de un miros greu si peste tot in zona s-a imprastiat un fum de culoare verzuie. Lucratorii politiei din Ovidiu ne-au declarat ca nu cunosc nimic despre acest fapt, desi mama copilului ne-a asigurat ca oamenii legii au luat act de incident si ca cerceteaza cazul. Situatia copilului este buna in prezent, dar acesta este tinut in continuare sub observatia personalului medical specializat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii