Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:12 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se vor infiinta inspectiile sanitar-veterinare la frontiera

ro

06 Nov, 2004 00:00 759 Marime text

Doua terenuri de 4400 si 1700 metri patrati au trecut din jurisdictia CN "APM" Constanta in administrarea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor * Pe aceste terenuri se vor ridica sediile inspectiilor sanitar-veterinare la frontiera * Astfel vor fi verificate importul, exportul si tranzitul tuturor tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare

Printr-o Hotarare nr.1747, din 21 octombrie 2004, doua terenuri situate in Constanta in suprafata de 4400 metri patrati si respectiv 1700 metri patrati, aflate in domeniul public al statului, au trecut de curand din administrarea Companiei Nationale "Administrarea Porturilor Maritime" SA Constanta in administrarea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. In anul anterior, prin Ordonanta Guvernului nr. 83/2003, se aprobau posturile de inspectie la frontiera organizate in punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul si tranzitul tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare precum si conditiile de aprobare a posturilor de inspectie la frontiera responsabile pentru controalele veterinare ale animalelor vii si produselor provenind din tarile terte. "Ambele acte normative au menirea de a armoniza activitatea specifica din Romania la cea europeana, in domeniul inspectiei la frontiera a produselor care necesita certificare de calitate veterinara la tranzitarea granitelor romanesti", a declarat Nicolae Marin, directorul general al Directiei Sanitar-Veterinare Constanta. Terenurile au fost preluate pentru ridicarea unor birouri, laboratoare de analiza, depozite pentru marfa dotate cu aparatura necesara numai pentru desfasurarea serviciilor veterinare. Marfa tranzitata se va vamui, iar, daca in urma analizelor preliminare calitatea acesteia va respecta conditiile de calitate impuse de normele in vigoare, va pleca catre destinatie. "In cazul in care rezultatele analizelor efectuate la inspectiile de frontiera nu se incadreaza in norme, vor fi prelevate probe care vor ajunge la sediul DSV pentru o analizare elaborioasa. Intre timp, intreaga cantitate de marfa va fi stationata in depozite in conditii de frig", a mentionat Nicolae Marin. Ca locatii, cele doua inspectii sanitar-veterinare de frontiera vor fi localizate in Portul Constanta si Sud-Agigea, zona libera. Potrivit actului normativ, predarea-preluarea terenurilor transmise se face pe baza unui protocol incheiat intre parti, CN "APM" Constanta si Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. Suprafata exacta a terenurilor se va stabili pe baza de masuratori cadastrale, cu respectarea legislatiei in vigoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii