Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:51 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Animalelor. Bază legală a fost publicată. În ce situații pot acționa oamenii legii

ro

22 Oct, 2020 00:00 4176 Marime text
  • Poliția Animalelor are o bază legală prin care pot să acționeze la nevoie
  • Decizia plasării la adăpost al animalului se va putea lua prin observaţie la faţa locului
  • Persoanele care au comportamente abuzive faţă de animale riscă dosare penale
  • Serviciile publice de adăpostire vor fi operaţionale până în data de 19 decembrie 2020


Poliția Animalelor are o bază legală prin care pot să acționeze la nevoie. Actualia legislație poate să le permită poliţiştilor să emită un ordin de plasare în adăpost, timp de 45 de zile, a unui animal dacă vor constata că acesta se află într-o situaţie de pericol.

Noutăţile aduse de OUG nr. 175/2020 legii privind protecţia animalelor indică faptul că se poate emite un ordin de plasare în adăpost a unui animal care este considerat a fi într-o situaţie de pericol dacă:
  • a fost rănit sau schingiuit;
  • a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;
  • a fost practicat tirul asupra lui;
  • a fost folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;
  • a fost expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;
  • vacă, oaie, capră sau un cal se afla, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Decizia se va putea lua prin observaţie la faţa locului, înregistrări foto sau video, declaraţii ale unor persoane implicate sau pe baza unei fişe de observaţie a unui medic veterinar. Dacă se constată că animalul s-a aflat într-o situaţie de urgenţă fără a fi vina stăpânului acestuia nu se va emite un ordin de plasare în adăpost.

Conform menţiunilor din OUG, ordinele de plasare în adăpost a animalelor vor putea fi emise începând cu 19 decembrie 2020.
 

Dosare penale pentru oameni

Important de menţionat este şi faptul că persoanele care au comportamente abuzive faţă de animale riscă nu doar amenzi, dar şi deschiderea unui dosar penal. Mai multe detalii despre aceste sancţiuni puteţi citi în acest material.

Poliţia Animalelor va avea 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari, cu structuri în toate judeţele, conform declaraţiilor din data de 15 octombrie 2020 ale ministrului Afacerilor de Interne, Marcel Vela.

Consiliile judeţene se vor ocupa de capturarea/ preluarea/ ridicarea, asistenţa veterinară de urgenţă, inclusiv transport, cazare, hrănire, deparazitare, vaccinare ş i controlul bolilor animalelor.

După evaluarea stării de sănătate, animalele cazate în adăposturile deţinute de consiliile judeţene sau de CGMB, vor putea fi date în custodie temporară unor organizaţii neguvernamentale (ONG), la cererea acestora, dacă fac dovada îndeplinirii condiţiilor de adăpostire şi îngrijire. Animalele aflate în custodie temporară se restituire adăpostului, la cerere acestuia. ONG-urile pot solicita preluarea animalului în custodie temporară în maximul 10 zile de la ridicarea din grija stăpânului de către poliţişti.
 

Când pot stăpânii să îşi recupereze animalele

Stăpânii vor avea la dispoziţie maximum 30 de zile de la data expirării ordinului de plasare în adăpost să îşi recupereze animalul, doar după ce plătesc cheltuielile cu asistenţa veterinară de urgenţă, respectiv intervenţia chirurgicală, hrănirea, cazarea, deparazitarea şi vaccinarea făcute de autorităţi cu respectivul animal. Dacă nu se depune o cerere de restituire în acest termen de 30 de zile, animalul este considerat abandonat.

Stăpânii vor putea să conteste ordinul de plasare în adăpostul a animalului şi vor putea să îl recupereze mai devreme dacă o instanţa de contencios administrativ suspendă sau anulează ordinul de plasare.

Serviciile publice de adăpostire vor fi operaţionale până în data de 19 decembrie 2020. În următoarele 6 luni, instituţiile implicate în Poliţia animalelor, respectiv Ministerul Afacerilor de Interne, Poliţia Română şi ANSVSA, vor realiza o campanie de informare a populaţiei privind motivele pentru care un animal poate fi ridicat şi plasat în adăpost.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii