Mangalia, orasul european, „interzice" accesul persoanelor cu handicap locomotor
Mangalia, orasul european, „interzice" accesul persoanelor cu handicap locomotor

Viaţa într-un
scaun cu rotile este, pentru cei mai mulţi dintre noi, o imagine pe care
o
vedem, rareori, în timp ce ne plimbăm pe stradă. Persoane cu
dizabilităţi
motorii, care încearcă să urce bordura înaltă a unui trotuar, care
tânjesc să
ajungă în cabinetul unui medic stomatolog sau chiar al doctorului de
familie,
care se „războiesc" cu rampele de acces făcute la mişto, „pentru că aşa o
cere
legea", sau care nu au circulat niciodată într-un mijloc de transport în
comun,
pur şi simplu pentru că europeanul oraş Mangalia nu deţine niciun astfel
de
autovehicul adaptat nevoilor celor ce se deplasează în scaunul cu
rotile, au
„interzis" în aproape tot Municipiul Mangalia.
La toate greutăţile vieţii cotidiene, se adaugă şi insensibilitatea celor din jur, şi în special a instituţiilor publice sau agenţilor economici, care, din neştiinţă sau nepăsare, nu dau doi bani pe chinul prin care trec aceşti oameni. 90% dintre rampele din Mangalia nu fac altceva decât să ia în derâdere handicapul persoanelor cu dizabilităţi. Începând de la instituţii publice şi până la micile societăţi comerciale „de bloc", unghiul în care au fost concepute aceste căi „de acces" este greu de urcat până şi pentru o persoană sănătoasă.
Potrivit legii, rampele de acces ar trebui
să aibă o înclinare de maximum 5%, dar, cele mai multe instituţii sau
societăţi
din oraş, şi-au făcut rampele în unghiuri de peste 35%. Asta pentru că,
pur şi
simplu, nu au avut cum să realizeze rampele pe un spaţiu extrem de
redus. Nu
este, desigur, vina nimănui că legea a fost corectă, dar imposibil de
aplicat.
Însă, la fel de adevărat este că, o persoană care abia se deplasează, în
cărucior sau în cârje şi care vede rampele de acces făcute în batjocură,
se
simte umilită zilnic, când trebuie să apeleze la mila apropiaţilor sau
chiar a
necunoscuţilor, pentru a putea avea acces chiar şi la un banal trotuar.
Policlinica Mangalia, un exemplu elocvent, este dotată cu o rampă foarte abruptă, imposibil de urcat cu căruciorul, în cazul în care nu ai ani de zile de antrenamente. În plus, de cele mai multe ori, rampa este blocată de autoturisme. O dată intrat în clădire, rămâi singur la parter, pentru că nu ai cum să iei legătura cu medicul de familie - toate cabinetele se află la etajele I sau II - iar la intrare nu există nicio persoană care să te ajute, care să cheme doctorul pentru tine.
Mangalia este plină de imagini cu rampe de acces făcute de dragul legii şi frica sancţiunilor şi deloc în favoarea persoanelor cu handicap locomotor. Fie că este vorba despre Casa de Cultură - a cărei rampă este folosită de tinerii cu role şi skateboard-uri - fie de sediul ENEL (care nu are niciun fel de rampă), de sediile unor bănci comerciale sau ale cabinetelor medicale individuale.
„Părinţii îşi duc pe braţe copiii la medic"
Maria are 47 de ani şi, de la 25 de ani este în scaunul cu rotile. A învăţat să se descurce în Mangalia, dar anii de practică nu o ajută decât să supravieţuiască zilnic, fără a se pune problema de a se simţi ca un cetăţean ce ar avea şi drepturi: „Ar trebui ca, măcar o dată, de curiozitate, cei ce nu dau doi bani pe problema noastră, să ia o persoană cu handicap aflată în cărucior şi să încerce să ajungă dintr-un capăt în celălalt al oraşului cu ea", ne spune Mariana Tudose, persoană cu handicap gradul I. „Eu văd marea numai de pe faleză, de sus, pentru că soţului meu îi vine foarte greu să ocolească atât de mult ca să ajung aproape de plajă. Acum vreo două luni am avut o durere de măsea îngrozitoare. Cu greu am fost pusă în maşina fiicei mele, iar în faţa cabinetului s-au chinuit trei persoane să mă urce cu căruţul pe rampă şi pe cele 3-4 trepte de la intrare".
Medicii recunosc că persoanele cu dizabilităţi trebuie ajutate. O soluţie a cadrelor medicale cu cabinete individuale, aflate la parterul blocurilor, ar fi ca statul să le ofere posibilitatea să cumpere rampe de acces metalice sau hidraulice, care sunt destul de scumpe, pe care să le achite în rate, investiţia urmând să fie scăzută din impozite.
„Problemele acestea, ale persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, au
ajuns
atât de banale, încât oamenii nici nu se mai plâng", ne spune Ioana
Petriuc,
preşedintele Asociaţiei „O rază de lumină" Mangalia. „Nu sunt puţine
cazurile
în care părinţii şi-au dus pe braţe copiii la medic, pentru că nu au
avut cum
să îi deplaseze în cărucioare. Vorbim despre oameni cu afecţiuni
cronice, care
au nevoie periodic să fie consultaţi de medici. Cât despre activităţile
zilnice, cum ar fi plata unei facturi, aproape toţi cei ce au astfel de
dizabilităţi apelează la rude sau cunoştinţe".
În prezent, la Mangalia trăiesc aproximativ 150 de persoane cu handicap de gradul I (nevăzători şi handicapaţi locomotor) şi aproape 100 de persoane cu handicap gradul II.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- marin 02 Dec, 2010 01:15 asa sa ajunga cei raspunzatori in scaun cu rotile si miinile rupte