Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:32 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La cantina Spitalului de Boli Infectioase s-a sarbatorit Lasatul Secului (galerie foto)

ro

15 Feb, 2010 04:12 3654 Marime text
cantina_1.jpgSpre deosebire de zilele din cursul săptămânii, ieri, bucătarii cantinei au pregătit un meniu mai bogat, destinat pacienţilor care începând de azi, vor începe să ţină postul Paştelui# „De obicei pacienţii ne spun dacă doresc meniu de post iar noi le pregătim meniul astfel încât să aibă un aport suficient de calorii şi vitamine pentru ca organismul să facă faţă bolilor pentru care sunt internaţi", ne-a declarat şeful unităţii, Virgil Drăghici

Înaintea fiecărei sărbători importante din calendarul creştinesc, conducerea cantinei de la Spitalul de Boli Infecţioase care se ocupă de hrana bolnavilor din cadrul unităţii dar şi pentru cei din secţiile exterioare Spitalului Judeţean Constanţa, pregătesc un meniu special. Aşa s-a întâmplat şi ieri, când bucătarii şi asistentul dietetician, Lucia Pungă, în ziua de Lăsatul Secului pentru Postul Paştelui i-au răsfăţat pe cei 209 pacienţi cu cele mai bune şi deosebite bucate.

cantina_2.jpgRecunoscută ca o unitate spitalicească unde pacienţii sunt hrăniţi mai bine ca acasă, cantina societăţii Arimex Comexim 2000 Bucureşti oferă zilnic meniuri diverse şi bogate, în mod deosebit pentru cei care trebuie să aibă un regim anume. Spre deosebire de zilele din cursul săptămânii, ieri, bucătarii cantinei au pregătit un meniu mai bogat, destinat pacienţilor care începând de azi, vor începe să ţină postul Paştelui. Dacă micul dejun a fost alcătuit din felurile obişnuite, precum lapte, telemea, brânză dulce, brânză topită, şuncă piept de curcan, prânzul a fost mult mai bogat. Astfel, pacienţii au fost răsfăţaţi cu un meniu bogat alcătuit din friptură de pui la cuptor cu cartofi, cartofi natur cu rasol de pui, pizza, praz cu măsline şi carne de pui plus multe altele, conducerea societăţii le-a oferit pacienţilor şi fructe - mere, banane şi portocale dar şi cornuleţe cu rahat - totul din resursele financiare proprii. Nici meniul cinei nu a fost de trecut cu vederea. Astfel, la masa de seară pacienţii au servit cabanos cu piure de cartofi, brânză de vaci cu piure, budincă de brânză dulce cu stafide, budincă cu brânză telemea, ostropel de ficăţei cu piure de cartofi, spaghete milaneze cu pipote în sos tomate iar la desert cornuri cu ciocolată şi mere. „De obicei pacienţii ne spun dacă doresc meniu de post iar noi le pregătim meniul astfel încât să aibă un aport suficient de calorii şi vitamine pentru ca organismul să facă faţă bolilor pentru care sunt internaţi. Avem zece meniuri diferite zilnic iar acestea nu se repetă decât la o lună", ne-a declarat şeful unităţii, Virgil Drăghici.

Angajaţii cantinei societăţii Arimex Comexim 2000 Bucureşti au ca responsabilitate pregătirea hranei pentru pacienţii de la Spitalul Clinic Judeţean şi cele două secţii exterioare - pentru bolnavii de HIV, din Medeea, şi secţia dermato-venerice de la Abator, plus pentru cei de la Spitalul de Boli Infecţioase.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii